Sfaturi de la specialiști! Plimbarea bebeluşului pe timp de iarnă

Sfaturi de la specialiști! Plimbarea bebeluşului pe timp de iarnă

Pentru mulți părinți, gerul din timpul iernii reprezintă o adevărată amenințare pentru sănătatea copiilor. Frigul, vântul puternic, variaţiile de temperatură sau umiditate pot duce la apariţia bolilor de sezon. Bebelușii, fiind cei mai sensibili, sunt și cei mai afectați în această perioadă. Totuși, nu trebuie să ne fie frică de frig, pentru a ne scoate copiii la plimbări. Acestea au o mulțime de beneficii pentru sănătatea picilor. Aerul proaspăt îi ajută să doarmă mai bine, le întărește sistemul imunitar și contribuie la dezvoltarea anticorpilor.

Sfaturi de la specialiști! Plimbarea bebeluşului pe timp de iarnă

De ce trebuie să țineți cont atunci când megreți cu cel mic la plimbare.

  • Plimbările în aer liber ar trebui făcute după-amiază, întrucât dimineața și seara este mai frig.
  • Bebelușii pot fi scoși la plimbare și pe timp de ger. Îi scoatem afară chiar dacă sunt -10 sau chiar -15 grade Celsius.
  • Bebelușul ar trebui să stea afară circa jumătate de oră.
  • Cel mai potrivit mijloc de transport pentru bebeluș iarna este căruciorul, care îl va proteja de frig, vânt și ninsoare. Mai mult, în căruț, copilul poate sta învelit.

Plimbările în aer liber au beneficii uimitoare pentru sănătatea celui mic. Atunci când este scos afară, copilul se liniștește, se calmează, se relaxează. Aerul curat îi îmbunătățește circulaţia sanguină și îi alimentează creierul cu oxigen. Astfel, copilul se dezvoltă bine atât fizic, cât și psihic.

Medicii consideră că cea mai bună modalitate de călire a organismului copilului sunt plimbările la aer curat, inclusiv în perioada rece a anului. Totodată, important e ca părinții să nu exagereze în privința îmbrăcămintei. Copilul nu trebuie îmbrăcat prea gros, dar nici prea subțire.

”Copilul trebuie îmbrăcat după principiul cum suntem îmbrăcați noi, adulții. Dacă noi avem două rânduri de haine, el nu va necesita patru. El are nevoie de aceleași două rânduri de haine. Important este să nu acoperim năsucul copilului cu fular pentru că în acest mod nu-l protejăm de virusuri și bacterii, dar facem micuțul să respire cu un aer umed și putem provoca complicații respiratorii”, a declarat medicul pediatru, Oxana Turcu.

Sfaturi de la specialiști! Plimbarea bebeluşului pe timp de iarnă

Prin urmare, îmbrăcați copilul cu un body cu mâneca lungă, iar ultimul strat nu trebuie să fie din bumbac, pentru că această țesătură nu protejează de umezeală. Geaca sau salopeta de iarnă trebuie să fie din material impermeabil, care să apere micuțul de ploaie, ninsoare și vânt. Mănușile, căciulița și fularul sunt obligatorii. 

Și încălțămintea bebelușului trebuie să fie potrivită. Asigurați-vă că are mărimea care trebuie, pentru că în cazul în care papucii îi sunt mari sau mici, îi vor îngheța picioarele.

Totodată, aer curat copilul trebuie să respire nu doar afară!

”Trebuie sistematic să aerisim odaia copilului pentru că dacă îl ținem într-un mediu foarte cald, și bacteriile acolo se simt foarte bine și se vor multiplica.  Camera copilului trebuie să aibă o temperatură foarte și foarte confortabilă. Nu mai mult de 22 grade Celsius”, a adăugat Oxana Turcu.

Măsuri de precauție! Când nu trebuie să ieșiți la plimbare:

  • Trebuie evitate plimbările atunci când plouă, ninge intens sau vântul bate cu putere.
  • Micuțul nu trebui scos afară dacă are febră.
  • În cazul în care copilul începe să plângă incontrolabil, ar fi bine să mergeți în casă, pentru că el va inspira o cantitate mai mare de aer rece pe gură și asta l-ar putea îmbolnăvi.
  • Evitați locurile publice aglomerate, pentru că există riscul să intre în contact cu oamenii bolnavi.

Sfaturi de la specialiști! Plimbarea bebeluşului pe timp de iarnă

Sursa: Mamaplus.MD

Distribuie articolul: