mamaplus.md

Andreea Bălan explică de ce nu alăptează: "M-am săturat să mă mulg prin băi"

-
//
31.01.2019

Pentru că a fost criticată la greu de fani că nu a alăptat decât o lună, Andreea Bălan a decis să închidă gurile rele cu un răspuns oficial.

mamaplus.md

"Am ales să alăptez fix o lună pentru ca apoi să pot merge la emisiuni relaxată (în juriu la "Te cunosc de undeva" am revenit la 2 săptămâni pentru că așa era în contract) și la concerte, fără să mă mulg prin băi. De ce să mergi la concerte aşa repede?! Iar o întrebare stupidă pusă de prea mulți oameni. Nu e deloc repede – se merge la concerte după o pauză de 4, 5 luni, că luăm în calcul și pauza de dinainte de naștere. O pauză de 4,5 luni, în care ieși din sistem și în care nu există niciun câștig financiar și se trăiește strict din economii, dar facturile nu se opresc în aceste luni.

Totodată, dacă stai prea mult acasă, adio echipa (band, dansatori, colaboratori) deoarece e firesc să își găsească alte joburi, nu să te aștepte pe tine să îți crești copiii. Dar na, pentru unii oameni decât să își pună creierul la contribuție, e mai simplu să mă judece pe mine și pe alte artiste care s-au reîntors rapid pe scenă. Și a te întoarce pe scenă nu înseamnă că pleci de acasă și lași bebelușul de izbeliște, înseamnă că pleci câteva ore și te întorci acasă chiar în aceeași zi și faci asta de câteva ori pe lună la început, nu prea des," a comentat Andreea Bălan.

Cântăreața va deveni mămică pentru a două oară în februarie. Ea și soțul sau, actorul George Burcea, vor mai avea o fetiță.

Sursa