Noutatea săptămânii

Săptămâna aceasta, sarcina ajunge la termen și bebelușul așteaptă să vină pe lume din clipă în clipă.

Advertisment

Continuă să acumuleze grăsime care să-l protejeze în viața extrauterină și să-l ajute să-și regleze temperatura, și măsoară puțin peste 50 de centimetri, având în jur de 3.300 de grame (cât un pepene).

mamaplus.md

Cum se schimbă viața ta

În această perioadă, la fiecare control, medicul îți va măsura abdomenul și va verifica poziția fătului. E posibil să ți se facă și un examen intern ca să se verifice starea cervixului: dacă s-a întins sau dilatat.

Chiar și având aceste informații, medicul nu-ți va putea spune cu exactitate când va veni bebelușul. Dacă ai depășit termenul, vei fi programată la o ecografie după 40 de săptămâni și se va verifica dacă e bine să continui sarcina.

Dacă nu intri în travaliu spontan, medicul îl poate induce atunci când ai depășit termenul cu o săptămână sau două, sau mai devreme dacă este cazul.

În timp ce aștepți, continuă să urmărești mișcările fătului și anunță imediat medicul dacă observi că se răresc. Fă același lucru dacă ți se rupe apa.

Uneori este o cantitate mare de lichid, alteori sunt doar scurgeri (nu încerca să-ți pui singură diagnosticul. Ia legătura cu medicul chiar dacă suspectezi că ai o scurgere). Dacă ți se rupe apa, dar nu ai contracții, acestea vor fi induse.

Cum ți se schimbă corpul după naștere

Chiar dacă travaliul și nașterea propriu-zisă au durat puțin, va trece ceva timp până te vei simți ca înainte să rămâi însărcinată. Poate fi greu, dar amintești-ți că a durat nouă luni să ajungi așa și nu e posibil să-ți revii peste noapte.

La ce să te aștepți:

Vei scăpa de multe kilograme

Deși nu ai cum să revii la greutatea de dinainte de sarcină, cele mai multe femei sunt mai ușoare cu aproximativ 6 kilograme imediat după naștere (fătul, plus placenta, plus lichidul amniotic).

Deși va mai dura ceva timp până când corpul tău va reveni la forma de dinainte de sarcină – burtica de gravidă va mai fi alături de tine mai mult decât ți-ai dori – până la sârșitul primei săptămâni vei mai pierde 2 kilograme – excesul de apă acumulat.

Vei elimina lohii

După naștere, celulele de pe pereții uterului se vor dezlipi și, în următoarele săptămâni, vei sângera. La început, aceste scurgeri vor fi amestecate cu sânge, semănând cu sângerarea menstruală, după care încet-încet se decolorează, devenind albe sau gălbui.

Vei trece de la o extremă la alta

În primele săptămâni după naștere, mute femei trec prin așa numita melancolie. Poți fi indispusă sau plângăcioasă, să ai insomnii, să te simți epuizată sau anxioasă.

Și apetitul poate oscila (să vrei să mănânci mai mult sau mai puțin decât în mod normal). Vestea bună e că această stare va dispărea în două, trei săptămâni.

Ia legătura cu medicul dacă te afli într-un din următoarele situații:

Ai sângerări abdominale nefirești ca: folosirea unui tampon pe oră, cheaguri de sânge de mărimea unei mingi de ping-pong sau sângele e roșu aprins și curge mai mult de patru zile la rând. Acestea sunt semne ale unei hemoragii postnatale (cheamă Salvarea dacă intri în stare de șoc, ai amețeli, slăbiciune, tahicardii sau palpitații, agitație sau confuzie).

Ai semne de infecție ce pot include febră, dureri în abdomenul inferior sau scurgeri urât mirositoare (semne de endometrită); dificultăți în urinare, durere la urinare, urina tulbure sau închisă la culoare (semne ale unei infecții urinare); roșeață, sensibilitate sau umflături în jurul cicatricei (cezariană, epiziotomie); înroșire și durere la nivelul unui sân, febră, frisoane, durere musculare, oboseală și posibilă durere de cap (semn de mastită, infecție a sânului).

Dai semne de depresie post natală. Nu poți dormi atunci când doarme și bebelușul, te gândești să-i faci rău copilului, plângi neîncetat timp de câteva zile sau ai atacuri de panică.

Cum să-ți revii mai repede

Odihnește-te cât de mult poți și încearcă să dormi atunci când doarme și bebelușul. E un sfat destul de dificil de urmat, mai ales în timpul zilei, dar merită să încerci.
Limitează numărul vizitatorilor și timpul petrecut cu ei. Închide telefonul și chiar pune pe ușă un mesaj cu „Nu deranjați!”.

Adoptă o dietă echilibrată.

Bea suficiente lichide și evită cafeina, alcoolul și sucurile cu zahăr.
Acceptă ajutorul celor care se oferă să-ți gătească, să facă ordine, să aibă grijă de bebeluș sau să meargă la cumpărături. Poate îți e greu, dar familia și prietenii chiar vor să te ajute și vor fi onorați să le-o ceri.

Dacă nu ai pe nimeni care să o facă dezinteresat, angajează pe cineva calificat.
Nu te izola. Vorbește cu prietenii, rudele și mama despre experiența prin care ai trecut și viața alături de noul-născut. Îți va fi de folos.

Ce ar trebui să faci săptămâna asta

Cumpără sutien pentru alăptat. Dacă plănuiești să-ți alăptezi copilul și încă nu ai cumpărat un sutien special, e timpul să o faci. Sânii tăi sunt cu siguranță mai mari acum decât înainte de sarcină și, odată cu producerea lactației, vor mai crește cu o măsură sau două.

Dacă tot mergi la cumpărături, ia și tampoane speciale pe care să le pui în sutien ca să absoarbă excesul de lapte și o lanolină pentru sâni sensibili.

Sursa: totuldespremame.ro