Din păcate, natura nu ne-a înzestrat pe toate cu un păr des, frumos și mătăsos, care este mândria oricărei femei. Însă, cu ajutorul unor rețete populare și al ceaiului obișnuit, putem îndrepta acest lucru, făcând părul sănătos, rezistent și strălucitor. Există o mulțime de rețete ale unor produse cosmetice de casă pentru păr care conțin ceai. Iată cele mai populare și mai eficiente.

Ceaiul – o metodă excelentă de îngrijire a părului

Soluție de clătire pentru păr gras

În timpul procedurilor cosmetice trebuie să țineți cont de particularitățile părului, pentru că diferite tipuri de păr necesită o îngrijire diferită. Pentru a pregăti un decoct pentru clătirea părului gras, veți avea nevoie de ceai verde, suc de lămâie și votcă fără adaosuri. Infuzați ceaiul cu apă clocotindă, pentru a obține o infuzie tare, amestecați cu o linguriță de suc de lămâie și o alta de votcă. Dizolvați infuzia obținută într-un litru de apă caldă și clătiți părul după fiecare spălare. După doar o săptămână acesta va deveni mătăsos și pufos.

Mască de ceai pentru părul despicat

Dacă aveți o problemă cu despicarea părului, ceaiul vă vine în ajutor. Pentru a face o mască hrănitoare și curativă, trebuie să pregătiți din timp decocturi de plante, și anume de sunătoare, urzică și trifoi, precum și să infuzați un ceai negru tare. Amestecați decocturile pregătite și lăsați într-un loc cald pentru 10 zile, apoi puteți folosi amestecul în calitate de mască. Acesta trebuie masat la rădăcina părului. Lăsați să acționeze pentru câteva ore, apoi clătiți.

Infuzia de ceai împotriva căderii părului

Infuzia de ceai ne ajută și în lupta împotriva căderii părului. Turnați apă clocotindă peste două lingurițe de ceai verde și lăsați pentru 30 de minute. Concomitent, pregătiți o infuzie din frunze de brusture și mesteacăn, care trebuie lăsată tot 30 de minute. Amestecând infuziile, obțineți un remediu excelent pentru întărirea părului. El se folosește la clătirea părului după fiecare spălare. După două săptămâni faceți o pauză pentru o perioadă similară, apoi puteți repeta tratamentul.

Ceaiul – o metodă excelentă de îngrijire a părului

Infuzie de ceai pentru creșterea părului

Pentru ca părul să crească mai repede și să aibă un aspect sănătos, folosiți infuzia de ceai pentru stimularea creșterii. Faceți un amestec din infuzii de ceai negru și rozmarin. Amestecați cele două componente, turnați apă clocotindă și lăsați să se infuzeze timp de 30 de minute. Apoi strecurați, pentru a îndepărta toate frunzele, și folosiți amestecul zilnic, cu 30 de minute înainte de spălarea părului, masându-l la rădăcină.

Mască din ceai pentru păr deteriorat

Părul vopsit și cel făcut permanent necesită o îngrijire specială, pentru că produsele chimice deteriorează semnificativ structura acestuia. Pentru regenerarea părului, preparați și folosiți de cel puțin două ori pe săptămână următoarea mască. Amestecați frunze de ceai verde, salvie, urzică, mușețel și sovârf (oregano) și turnați deasupra apă clocotindă. Lăsați să se infuzeze timp de 30 de minute într-un loc cald, apoi strecurați și adăugați puțină pâine de secară, până obțineți un fel de terci. Masați compoziția la rădăcina părului, apoi acoperiți capul cu un bucată de polietilenă și înveliți cu un prosop. Clătiți după două ore cu apă caldă, fără a folosi șampon.

Ceaiul – o metodă excelentă de îngrijire a părului

Vopsirea părului cu ajutorul ceaiului

Să nu uităm nici de proprietățile de vopsire ale ceaiului. Masca hrănitoare pentru păr cu efect de vopsire nu doar că va îmbunătăți starea acestuia, ci și va acoperi firele albe. Pentru început lăsați să se infuzeze două linguri de ceai negru, peste care ați turnat două pahare de apă clocotindă. Între timp, amestecați un gălbenuș cu o lingură de chefir și o linguriță de ulei de măsline. Adăugați ceaiul răcit și strecurat și amestecați bine. Înainte de folosire masca trebuie încălzită puțin la baia de apă. Aplicați pe părul curat și umed, înveliți cu un prosop și lăsați câteva ore, apoi clătiți cu apă călduță. 

Aceste proceduri vă vor ajuta să restabiliți și să întăriți părul fără mari cheltuieli. Încercați-le, și părul dumneavoastră va deveni frumos, mătăsos și strălucitor.

Sursa