Vârsta potrivită pentru primii cerceluşi la fetițe

Vârsta potrivită pentru primii cerceluşi la fetițe

A avea cercei încă de la o vârstă fragedă este un must-have pentru fetițe. Unele mame se grăbesc să făcă găuri în urechile prințelelor sale încă de când sunt în fașă, în timp ce altele își fac tot felul de griji în legătură cu momentul oportun pentru a pune cercei copilului. Așadar, unde este adevărul? 

Vârsta potrivită pentru primii cerceluşi la fetițe

Vârsta potrivită pentru primii cerceluşi la fetițe Care este vârsta potrivită pentru primii cercei?

Pediatrii nu recomandă o vârstă anume pentru a găuri urechile celor mici. În cazul bebelușilor trebuie să ții cont că nu toți știu să-și corecteze poziția când cercelul presează urechea și produce disconfort. Mai trebuie să ții cont că sistemul imunitar al bebelușului nu este complet dezvoltat. Dacă apare o infecție, aceasta ar putea trece ceva mai greu la vârste foarte mici. Pe de altă parte, dacă cel mic crește și își dorește să poarte cercei, s-ar putea ca mai târziu să nu mai stea la fel de cuminte ca atunci când e bebeluș – dacă găurile nu sunt la același nivel una cu cealaltă, rezultatul final poate fi inestetic.

Așadar, indiferent dacă decizi pentru găuri în urechi în primele luni de viață sau mai târziu, la câțiva anișori, optează pentru o intervenție specializată, făcută de un medic sau o asistentă, într-un mediu aseptic și supravegheat, cum este un spital sau o clinică medicală. Desigur, cadrul medical trebuie să poarte mănuși sterile și acul trebuie desigilat în fața ta.

În concluzie, discută și cu medicul pediatru înainte de a lua o decizie (și nu, nu te grăbi să îi faci fetiței tale găuri în urechi la maternitate; nu adăuga o sursă de stres zileleor petrecute în spital, deoarece aveți mult timp la dispoziție pentru această decizie și după aceea).

Vârsta potrivită pentru primii cerceluşi la fetițe

Vârsta potrivită pentru primii cerceluşi la fetițe Este un proces dureros și pentru copii?

Din păcate, cel mic va simți o oarecare durere, însă ea e de scurtă durată. După ce procedura s-a încheiat, poți să aplici local cuburi de gheață, pentru a reduce senzația de disconfort. Există și creme care ajută la vindecarea rapidă a zonei înțepate (deși, dacă procedura a fost executată corect, riscul apariției unei infecții este foarte mic). Aceste creme trebuie aplicate exclusiv la recomandarea medicului pediatru.

Vârsta potrivită pentru primii cerceluşi la fetițe Din ce metal ar trebui să fie cerceii?

Alegerea cea mai bună și mai lipsită de riscuri sunt cerceii din oțel chirurgical – este metalul folosit în intervenții complicate și se comportă foarte bine în contact cu pielea. Copiii pot dezvolta alergii la metale prețioase ca argintul sau aurul alb, iar iritația poate fi serioasă. Dacă observi înroșirea sau umflarea urechii în jurul zonei înțepate, scoate de urgență cerceii și fă o programare la medicul pediatru, singurul în măsură să evalueze gravitatea situației. Dacă totul decurge fără incidente, e bine să lași neîntrerupt cerceii în urechea copilului aproximativ șase săptămâni, cât durează, în medie, vindecarea completă a urechilor. Apoi, dacă cel mic este deranjat de prezența străină din urechiușele sale, scoate cerceii și așteaptă momentul în care îți va cere el să-i pui din nou.

Vârsta potrivită pentru primii cerceluşi la fetițe

Vârsta potrivită pentru primii cerceluşi la fetițe Cum îngrijim corect urechile cu cercei?

După intervenție, curăță zona cu săpun non-alergenic și clătește cu apă călduță. Poți mișca încet în față și în spate cercelușii, pentru a păstra forma găurii și e evita închiderea. Ferește-i urechile de contactul cu șamponul sau gelul de duș, până la vindecarea completă.

Vârsta potrivită pentru primii cerceluşi la fetițe Ce activități ar fi bine de evitat după cei îi pui cercei fetiței?

Copilul nu are voie să înoate în piscină sau în lacuri ori apă sărată până la închiderea completă a rănii. Altfel, poate întâlni bacterii periculoase care pot spori riscul de suprainfecție. Ai grijă, dacă e încă bebeluș, să nu se tragă singur de urechi și să-și provoace răni și durere. Dacă nu e prea cald, îl poți purta cu o căciuliță subțire prin casă, chiar și noaptea, în timpul somnului.

Sursa: totuldespremame.ro

Distribuie articolul: