Chiar dacă sîntem adulţi, nu am uitat greşelile pe care le-au făcut cu noi părinţii noştri. Şi, deşi ne-am spus de nenumărate ori că noi nu le vom repeta, în momente de crize apar fix aceleaşi tipuri de comportament.

Cum poţi deveni un părinte mai bun

Pentru că acel tip de comportament – chiar dacă greşit – este atît de bine imprimat în subconştientul nostru, încît iese la iveală în momentele de oboseală extremă sau stres. Deşi am înţeles că e nepotrivit chiar pe pielea noastră, în propria copilărie, această atitudine ne este cel mai la îndemînă. Însă ne străduim să o înlăturăm, lucrăm cu noi, tocmai pentru că noi nu sîntem părinţii noştri, sîntem o altă generaţie, una care a înţeles că stilul de parenting ale lor nu mai poate fi aplicat.

Cele mai sănătoase băuturi pentru copii

Iată 3 metode simple, uşor de implementat, ce te vor ajuta pe tine să fii un părinte cool, iar pe copilul tău să fie liber şi independent. Că doar asta ne dorim cu toţii: un copil responsabil şi creativ.

Petrece timp de calitate

Joacă-te cu copiii tăi, lasă-i să aleagă ei activitatea şi distraţi-vă. Planifică în fiecare zi minimum 15 minute în care să vă jucaţi sau să faceţi o activitate care vă face placere fără să o întrerupeţi. Poate să citiţi împreună. Poţi începi tu să îi citeşti imediat cum s-a născut pentru că bebeluşilor le place să audă vocea părinţilor, le oferă un sentiment de siguranţă. Sau creaţi împreună anumite ritualuri de care îşi vor aminti cu siguranţă, iar ritualurile le oferă disciplină şi confort.

Setează limite inteligente

Copiii au nevoie de limite, pentru că astfel reuşesc să înţeleagă lumea. Doar astfel pot explora şi îşi pot descoperi pasiunile într-un mod sigur. Setarea limitărilor este, din punctual de vedere al unor specialişti, o dovadă de iubire. Nu uita că misiunea copilului tău este să fie independent. Aşa că atunci cînd poate să îşi strîngă jucăriile, să se îmbrace singur, spele farfuria, lasă-l să o facă. Mai mult, nu încerca să repair tu totul. Dă-i posibilitatea să găsească el soluţii. Atunci cînd nu fugi imediat să îi împlineşti o nevoie sau să “îl salvezi” dintr-o situaţie , îi oferi şansa să înveţe să se bazeze pe el însuşi şi să aibă încredere în el însuşi. Nu uita că setarea limitelor nu înseamnă pedeapsă, ci să îţi înveţi copiii cum să se poarte şi cum să reuşească să fie competenţi, în control şi, totodată, grijulii. Mai e ceva de care trebuie să ţii cont: copiii nu pot ţine minte prea multe reguli. Important este să te focusezi pe ce contează cu adevărat, nu pe lucrurile minore.

Încearcă să fii un model pentru copilul tău

Copiii învaţă în primul rînd de la părinţi. Sunt mult mai importante comportamentele pe care le văd la voi, decît să le spui efectiv ce e bine sau nu să facă. E ca şi cum i-ai spune copilului tău că fumatul nu e sănătos, iar tu eşti un fumător înrăit. E important, de exmplu, să ştii să fii tu cel care spune “ îmi pare rău” atunci cînd ştii că ai greşit. Este cel mai bun mod în care copilul tău învaţă cum şi cînd e cazul să facă şi el acelaşi lucru. E important să spui adevărul, să arăţi că îţi pasă de mediu ( să încerci să nu arunci mîncare sau resurse, să refoloseşti ce poate fi refolosit, să reciclezi), să îţi arăţi afecţiunea faţă de partenerul de viaţă ( pentru că în familie pun bazele relaţiilor de sex opus, în funcţie de ce văd la voi, părinţii).

Nu este uşor să ştii că pe umerii tăi stă responsabilitatea modelării felului în care un copil începe să perceapă lumea. Este un full time job fără concediu de odihnă. Însă, atunci cînd vezi că puiul tău se transformă într-un omuleţ responsabil, creative şi încrezător în sine, ai multe motive să fii tu, ca părinte, mîndru de el şi de tine!

Sursa: noi.md