Family portrait: Anna și Mircea Marco

Mircea Marco este cunoscutul prezentator al proiectului televizat „Moldova are talent”. A ajuns la TV pornind pe o altă cale – cea a unei Facultăți de artă plastică și, apoi, de actorie şi regie. Meseria pentru el este dedicație, iar la persoana iubită apreciază aceleași calităţi – perseverența și dragostea față de profesie. Se cunosc de șapte ani, iar anul acesta, cuplul Mircea și Anna Marco vor aniversa cinci ani de căsătorie. Poate fi iubirea încadrată în tipare, ce înseamnă televiziunea pentru el și care este mottoul lui Mircea Marco, aflați în interviul de mai jos.

Family portrait: Anna și Mircea Marco

Family portrait: Anna și Mircea Marco

Meseria înseamnă dedicație, în special atunci când ești implicat în proiecte mari. Un exemplu în acest sens este proiectul „Moldova are talent”. Când lucram în calitate de prezentator al acestei emisiuni, eram prins în activitate și petreceam mai puțin timp cu cei dragi. Însă asemenea  proiecte sunt realizate mai rar în Moldova.  Astfel, am timp și pentru familie.

Family portrait: Anna și Mircea Marco

Din adolescență eram pasionat de divertisment.  Făceam parte din cercul teatral și participam la TVC- ul care se organiza pe atunci în școală. În anii de studenție am avut ocazia să fiu membru al unei echipe de КВН, „Белый Аист”, care a devenit campioană a Moldovei. O altă experiență frumoasă am avut-o la începutul anilor 2000. Am activat în calitate de MC în cluburile de noapte din Chișinău: House, Millenium, Star Track, Military Pub, City, Sоho şi Moskow. În acea perioadă aveam un interes vădit față de televiziune, deși împrejurările au făcut să ajung la TV abia la vârsta de 24 de ani.

Family portrait: Anna și Mircea Marco

Family portrait: Anna și Mircea Marco

Percep televiziunea ca pe o modalitate de a transmite emoții pozitive și de a relaxa telespectatorul. Recunosc că doar domeniul divertismentului îmi este aproape de suflet. Impactul televiziunii asupra telespectatorului este unul imens. În cazul emisiunilor de divertisment, acestea sunt binevenite, ridică dispoziția, te pot sustrage de la problemele cotidiene, însă ele creează și o dependență.

Family portrait: Anna și Mircea Marco

Utilizarea rețelelor de socializare e foarte ok, dar cu măsură. Mai mult, este o modalitate de comunicare utilă, pe alocuri chiar distractivă.

Family portrait: Anna și Mircea Marco

Family portrait: Anna și Mircea Marco

Odată cu apariția rețelelor de socializare, mi-am creat o pagină de Facebook. Eram captivat de posibilitatea de a socializa, acceptam toate cererile de prietenie ale internauților, depășind numărul de 5000 de prieteni. Acum un an,  mi-am lansat o pagină oficială a agenției de organizare a evenimentelor pe care o administrez, acolo socializez cu potențialii clienți, iar contul de Facebook este unul mai personal, accept doar cererile de prietenie ale persoanelor cunoscute.

Family portrait: Anna și Mircea Marco

Privitor la televiziune, ultimii doi ani au fost o perioadă de „acalmie” în domeniul divertismentului. Astfel, m-am concentrat  pe o altă activitate – organizarea evenimentelor private din cadrul agenției pe care am înființat-o. Am o experiență de 15 ani în acest domeniu, astfel, acest pas a fost unul important pentru mine.

Family portrait: Anna și Mircea Marco

Family portrait: Anna și Mircea Marco

Fii pesimist când planifici ceva și optimist când realizezi!

Family portrait: Anna și Mircea Marco

Simplu. Soția mea, Anna, vine la toate evenimentele pe care le prezint. Apreciez mult acest lucru.

Family portrait: Anna și Mircea Marco

Family portrait: Anna și Mircea Marco

Este make-up stilist la salonul Afrodita. Mai mult, practică o tehnică neobișnuită – pictatul pe modele umane.  Pictează pe viu, iar desenul realizat se menține o zi sau cel mult două. Pe fotografii însă, rămâne o amintire pentru mulți ani înainte.

Family portrait: Anna și Mircea Marco

Femeie în adevăratul sens al cuvântului - elegantă, feminină, cu un simț al frumosului bine dezvoltat, o fire optimistă și foarte comunicabilă.  Este un soare pentru mine!

Family portrait: Anna și Mircea Marco

Family portrait: Anna și Mircea Marco

Apreciez  pasiunea ei față de meseria pe care o practică și faptul că se dedică acesteia. Investește timp și în traininguri de specialitate. Aceste benzi desenate o caracterizează perfect.

Family portrait: Anna și Mircea Marco

Family portrait: Anna și Mircea Marco

Anatolie, feciorul soției din prima căsătorie, are 10 ani. Este pasionat de științele reale, dar cel mai mult adoră jocurile la calculator. Unii au reușit și din asta să facă o meserie!

Family portrait: Anna și Mircea Marco

Cele mai frumoase weekenduri sunt cele petrecute în sânul naturii. Deși soția mea ar răspunde altfel  – sunt memorabile acele sâmbete și duminici când facem curățenie generală împreună.

Family portrait: Anna și Mircea Marco

Family portrait: Anna și Mircea Marco

Mi-aș dori să fie mai multe destinații în palmaresul familiei Marco. Dar, la acest moment, sunt: Ucraina, Thailanda, India, Sri Lanka, Spania, Italia și Sankt-Petersburg.

Family portrait: Anna și Mircea Marco

Toate aceste țări ne-au lăsat impresii deosebite. În 2013 am zburat, pentru prima dată, din iarnă în vară.  În luna ianuarie ne-am odihnit douăsprezece zile pe insula Sri Lanka. Am decolat din Kiev, unde se înregistrau -7 grade și am aterizat în Colombo, la +26. Iernile, când afară viscolește, ne amintim de acea călătorie și acele senzații tari.

Family portrait: Anna și Mircea Marco

Family portrait: Anna și Mircea Marco

Iubirea înseamnă fericire. Cred că toți cei care se iubesc trăiesc senzația de fericire la fel. Cu siguranță, într-un cuplu sunt niște reguli care trebuie respectate, așa ca familia să fie una prosperă, iar membrii ei, fericiți. Trebuie să fie respectat și spațiul personal al partenerului, să existe stimă reciprocă, fidelitate, onorare a obligațiilor pe care fiecare și le-a asumat ș.a.

În iunie, facem cinci ani de căsătorie. Relativ puțini, pentru a mă expune mai amplu pe acest subiect, dar propun să revenim la el peste vreo 45 de ani.

Family portrait: Anna și Mircea Marco

Da. Să vină!

Family portrait: Anna și Mircea Marco

Reporter: Xenia Bugneac

Family portrait: Anna și Mircea Marco