Telefoanele și tabletele au devenit extensiile mâinilor copiilor de toate vârstele, iar specialiștii trag un semnal de alarmă pentru părinți. Cu cât timpul petrecut în fața ecranelor este mai mare, cu atât mai mare va crește și riscul ca mezinul familiei să dezvolte probleme de comportament și nu numai. Aparent, copiii pot avea dificultăți de adaptare în societate, dobândesc un comportament agresiv și o lipsă totală de interes pentru activitățile în aer liber.

Ce este de făcut? Simplu! Trebuie să limitezi accesul la aparatele inteligente și noi îți oferim cele mai eficiente tehnici pentru a duce la bun sfârșit acest demers. Nu este deloc complicat, trebuie numai să ai răbdare și să te bucuri de câteva "unelte" ajutătoare. Hai să vezi despre ce este vorba.

Setează un program pentru telefon/tabletă/calculator

Este prima acțiune în reducerea timpului petrecut cu telefonul în mână. Trebuie să stabiliți un program împreună, astfel încât copilul să nu simtă că îi este impusă o regulă. Fixați un interval orar și asigură-te că respectă programul pe care l-ați ales împreună. De asemenea, pentru ca schimbarea să fie privită cu brațele deschise discutați și despre efectele negative pe care contactul cu tehnologia le aduce asupra dezvoltării copilului. Nu este suficient să spui "Nu mai ai voie", ai nevoie de argumente puternice care să-ți întărească decizia.

Petrece timp alături de copil

Lipsa timpului părinților face ca de cele mai multe ori telefoanele sua tabletele să ajungă în mâinile celor mici. Fie că mami trebuie să răspundă unui email de serviciu, ori tati trebuie să discute cu cineva important, copilul este cuminte și tăcut în fața ecranelor de orice fel. Se pare că aceasta nu este tocmai cea mai sănătoasă practică pentru dezvoltarea copilului, iar specialiștii cred că tu, din postura de părinte, trebuie să acționezi prin puterea exemplului. Trebuie să petreci mai mult timp cu cel mic și să-ți prioritizezi altfel sarcinile. Se spune că nu există "nu pot", ci "nu vreau", astfel încât părintele este singurul factor decizional în sănătatea copilului său. Acest lucru este valabil mai ales în cazul tăticilor, care nu petrec atât de mult timp cu cei mici pe cât și-ar dori. Mama este de regulă figura cea mai des prezentă în activitățile de orice fel, astfel încât o mică schimbare de peișaj și personaj va aduce efectul dorit.

Oferă-i alternative mai sănătoase

Interesează-te despre pasiunile fiului/fiicei tale, află cum și-a petrecut ziua, investighează dacă a fost fericit pe parcursul zilei și puneți la cale activități interesante. Poți apela la un mic truc pentru a te asigura că i-ai distras atenția de la telefon și anume, fă-i cunoștință cu o jucărie nouă și captivantă. 

Timpul petrecut în aer liber servește de minune drept o altă tehnică pentru a-l ține pe cel mic departe de telefon. Activitățile în exterior nu-i vor aduce beneficii numai pe plan social (va interacționa cu alți copii în spațiile de joacă), ci și pentru sănătate (copilul face mișcare pentru a urmări mașinuța și crește depozitul de vitamina D).

Sursa