Copilului îi este frică de stomatolog! Ce facem?

Copilului îi este frică de stomatolog! Ce facem?

Mulți copii se tem de dentist. Nimic neobișnuit, sunt adulți pe care îi trec fiorii atunci când aud de stomatolog. Adevărul este că o vizită la stomatologie care decurge prost pentru pacient devine, în viitor, un motiv de spaimă față de cabinet, de atmosfera de acolo, de mersul, în general, la doctor. Cum îi facem pe micuți să nu se teamă de dentist și să meargă cu plăcere la control?

Pentru început trebuie să le explicăm că este important să aibă dinți frumoși și sănătoși toată viața! Iar prevenția se face din copilărie. Încă de când sunt mici, copiii trebuie obișnuiți cu prezența medicului stomatolog care nu trebuie perceput ca un „BAU-BAU”. Atunci când îi duci pentru prima oară în cabinet, nu le da foarte multe detalii. Așa îi vei face să pună multe întrebări (știi cat de curioși sunt) și este posibil sa devină neliniștiți. Ceea ce contează este să ai o atitudine pozitivă și să le explici cât mai simplu ce se va petrece în cabinet.

Ce ar fi să vă jucați de-a doctorul și de-a pacientul înainte să mergeți la medicul stomatolog? Ia o periuță de dinți, pune-l pe cel mic să se așeze „pe scaunul de la dentist” și folosind-o numără-i dințișorii, ne sfătuiesc cei de la parents.com. Nu face zgomote puternice care să-l sperie. Poți lua o oglindă și să îi arăți dințișorii, explicându-i dacă are probleme la vreunul. Apoi, rolurile se pot inversa. Tu poți fi pacientul sau copilul se poate juca de-a stomatologul cu animalele de pluș.

Medicii specializați în stomatologie pediatrică știu cum să-i facă pe cei mici să se simtă bine. De obicei, folosesc o tehnică numită „tell-show-do” prin care le arată celor mici ce urmează să se întâmple la consultație, ce urmeaza să le facă și îi va anunța când începe o procedură nouă.

Dacă cel mic nu vrea să rămână în cabinetul medicului singur, poți cere personalului medical să rămâi cu el și să-l liniștești. Ideea este să nu îl distragi de la comunicarea cu medicul.

Este posibil ca, în ciuda eforturilor tale sau ale medicului, copilul să nu se liniștească deloc. Atunci este nevoie de o sedare ușoară, cu protoxid de azot sau cu oxigen. Cei mici vor fi mai euforici și vor fi mai cooperanți în timpul consultului.

Nu uitați să folosiți un ton calm, așezat, să nu țipați la copil pentru ca acesta să-și aducă aminte cu plăcere de medicul stomatolog și să puteți reveni fărp probleme și data viitoare!

Sursa: voios.ro