Copilul dumneavoastră aduce acasă de la școală teste apreciate cu nota doi? Iar agenda lui este inundată de remarcile profesorilor precum că este nevoie de o atenție mai mare față de procesul de studii? Atunci, acest articol este pentru dumneavoastră.

La început de an școlar, majoritatea părinților au o atitudine sceptică față de notele pe care le aduce acasă copilul de la școală. Întrucât, începutul anului de studii nu este un indicator al activității intelectuale, ci mai degrabă o etapă de pregătire a creierului pentru următoarea perioadă de muncă. dar ce e de făcut în cazul în care notele proaste devin o obișnuință?

Cum determinăm elevul să aducă note mai bune? Sfaturi utile pentru părinți

Păstrați-vă calmul

Chiar dacă apare dorința de a vă vărsa furia asupra copilului și de a vă pierde controlul, nu faceți acest lucru. Ar fi mai bine să vă concentrați pe posibilitatea de a fi cât se poate de calm. Spuneți-i copilului dumneavoastră că sunteți supărat și dezamăgit, după care luați o pauză pentru ca ulterior să reveniți asupra discuției serioase. Pentru început, cereți copilului explicații – poate că notele nesatisfăcătoare au o interpretare destul de adecvată. Încercați să auziți cu adevărat ce spune copilul în legătură cu acest fapt. Dacă auziți în replică: ”Nu am timp pentru asta”, nu trebuie să vă înfuriați și să strigați, pur și simplu adresați-i întrebarea: ”Și de ce nu ai timp?”.

Plus la toate, nu trebuie să comparați succesele altor copii încercând astfel să obțineți de la copil sentimentul de ambiție.

Stabilirea faptelor

Înțelege oare copilul dumneavoastră materia predată la școală? Sau, din anumite motive, a scăpat ceva la lecții? Sau, el pur și simplu nu vrea să învețe? Ori, are o atitudine atât de neglijentă față de munca sa încât permanent comite greșeli din cauza lenei. Clarificați mai întâi ce se întâmplă și abia după asta elaborați un plan de acțiuni.

Cum determinăm elevul să aducă note mai bune? Sfaturi utile pentru părinți

Vorbiți cu profesorul

Cât mai repede luați legătura cu profesorul sau cu dirigintele de clasă al copilului. Întrebați-l despre esența acestei probleme. Examinați și această opinie și luați-o în calcul. Elaborați împreună un plan care-l va ajuta pe copilul dumneavoastră să obține succese la școală.

Dacă sunteți pe măsură să vă înțelegeți pentru repetarea testelor sau chiar examenelor la care copilul a luat note proaste, faceți acest lucru.

Puteți avea în vedere și varianta angajării unui profesor particular, poate copilul dumneavoastră are nevoie de ajutor suplimentar. Orele individuale îl vor ajuta să asimileze mai bine materialul. Atunci când profesorul se ocupă individual cu elevul, el elaborează un program special pentru el. În acest program sunt luate în calcul toate avantajele și dezavantajele caracterului și capacitățile intelectuale ale copilului.