E greșit să-ți forțezi copilul să fie „cel mai bun”

E greșit să-ți forțezi copilul să fie „cel mai bun”

„Copilul meu e cel mai bun din clasă! Al meu e cel mai talentat la fotbal! Al meu face 6 activități extrașcolare! Al meu citește de la 5 ani!”. Nu e nimic rău în a-ți lăuda copilul. Dar oare toți sunt cei mai buni la ceva? Oare e ceva greșit dacă un alt copil nu este cel mai bun, ci este doar bun?

Alfie Kohn, cel mai revoluționat speaker pe teme de parenting și educație, a abordat acest subiect prin prisma propriilor idei și teorii, pe care mulți dintre părinți le-au luat în considerare.

Presiunea celor din jur este foarte mare.

„Când toți copiii sunt extraordinari, iar eu nu am cu ce să mă laud, am impresia că am eșuat ca părinte. Aș vrea să pot să spun și eu despre copilul meu că este cel mai bun, măcar la o singură activitate. Însă în palmaresul nostru sunt deja câteva activitați începute la care nu numai că nu a excelat, dar a și renunțat.

Cu toate astea, dacă mă gândesc mai bine, faptul că un copil este cel mai bun la o anumită activitate sau materie, nu garantează că va avea succes in viată. E posibil ca, pe măsură ce crește, acea activitate să nu i se mai pară interesantă. Sau să descopere alte activități mai atrăgătoare. În afară de asta, cum putem măsura succesul și ce inseamnă el pentru un copil?”

De multe ori am văzut copii care priveau îngroziți către părinți când trebuia să își spună rolul la serbare.

„Era clar că nu o făceau cu plăcere, ci doar pentru că voiau să nu iși dezamăgească părinții. Sau am văzut copii care participau la competiții sportive și, în cazul în care pierdeau, se temeau de reacția părinților. Cred că dorința de a fi cel mai bun nu vine de la copii. Ei sunt fericiți să facă o activitate pentru plăcerea pe care le-o oferă, nu pentru a avea neaparat success.

Prin urmare, datoria mea de părinte este sa găsesc acele activități care îi produc bucurie fetiței mele și să o încurajez să le practice, necondiționat de ambiția de a fi cea mai bună.

Iar asta pot să o fac doar dacă stau de vorbă cu ea, îi ascult dorințele și o încurajez.

Oricât de mult mi-am dorit eu să fiu o cântareață celebră, nu este sănătos să încerc să îmi trăiesc visul prin fetița mea. Poate ea nu este pasionată de muzică și va face din asta o carieră doar ca să mă mulțumească pe mine, fără a avea o altă bucurie. Iar eu nu vreau ca ea să ajungă un adult neîmplinit profesional.”

Sursa