«Victor nu sări! Victor ce faci, cazi direct în nisip, acuş toţi vor râde de tine. Victor nu striga! Victor îl chem pe nenea, acuş te va pedepsi el! Victor nu arunca nisip, îţi va nimeri în ochi şi va trebui să mergem la medic! Victor hai acasă, gata cu joaca trebuie să mâncăm! Victor nu pune mâna pe jucăriile celea, nu sânt ale tale, ia-ţi tractorul tău, Nu atinge micuţul, nu vezi că-i dai cu nisip în ochi?»
«Fiule nu alerga, aşează-te şi stai frumos. Nu acuprinde fetiţa, las-o în pace, de ce o săruţi. Vino încoace să-ţi îndrept chipiul. Nu alerga încolo, acolo-i lupul, te va mânca. Fiule ai să răceşti, e vânt şi tu şi aşa eşti bolnav.»
Cum credeţi, ale cui sânt aceste "voci"?
Aşa vorbesc mamele şi bunicile.
Cele enunţate mai sus sânt frazele pe care le poţi auzi în fiecare zi la terenurile de joacă.
Ne iubim copii, şi atunci de ce creem atâtea probleme inexistente de fapt, şi atentăm la dreptul lor la libertate?
Răspuns: facem toate acestea inconştient, sau poate că aşa am deprins şi noi de la mamele noastre.
Eu vreau să le îndemn pe toate mamele şi bunicile, haideţi să devenim mai conştiente şi mai atente la copii noştri!
Odată cu trecerea anilor ne întrebăm de ce oare copii noştri sânt complexaţi, de unde au luat atâtea prejudecăţi, de ce sânt atât de nefericiţi, de unde au luat atâtea "probleme".
Copii noştri nu sânt liberi, ei poartă pe umeri greutăţi pe care noi, părinţii le punem acolo.
Ce-i putem învăţa dacă noi înşine trăim conform unor prejudecăţi?
În cel mai bun caz vom obţine copii identici cu noi.
În nici un caz scopul meu nu este să învăţ pe cineva, ci vreu să vă rog să vă gândiţi la asta, noi împreună construim lumea în care mai apoi vor trăi copii noştri.
Să-i lăsăm pe copii să aleagă, şi ce se va întâmpla dacaă va sări şi va cădea în nisip? Se va murdări? păi fiecare mamaă are acasă o maşină de spălat, deci nu e nimic complicat în a apăsa pe buton. Mai bine să spălăm rufele decât să mai lăsăm o urmă de "Dar..." în subconştientul copilului.
Şi ce dacă copilul va desena o bancă sau un scaun? poate îi este sortit să devină mare pictor iar noi, interzicându-i îi influienţăm viitorul.
Lăsaţi copilul să arunce cu nisip, doar nu are două copilării. Lăsaţi-l să contacteze cu ceilalţi chiar dacă asta înseamnă să arunce cu nisip în ochi altcuiva. Uitaţi-vă ce se întâmplă în lume, maturii îşi aruncă cu nisip în ochi, poate asta se întâmplă pentru că nu le-a fost permis acest lucru în copilărie? dacă aţi sta să-i explicaţi copilului sensul cuvântului "nu se poate" şi nu să il impuneţi permanent, el ar putea să facă singur alegerea. Oare chiar vreţi ca, copii noştri să se oprească în faţa oricărei persoane care va rosti "nu se poate"?
Anume din această cauză copii întreabă "de ce nu se poate?" iar noi le răspundem: "nu se poate, aşa a spus tata, el ne va certa pentru asta!" chiar credeţi că o asemenea explicaţia va satisface curiozitatea unui copil? Şi apoi ce fel de tată este acela care mereu "se supără, şi ne ceartă"? cu siguranţă acesta îşi pierde din autoritate.
Și dacă i-am spune: "Fiule, n-aș vrea să intri într-o scară străină,pentru că eu sîmi fac griji pentru tine. Te rog, să fii mereu în preajma mea, sau dacă doreşti să te joci într-o altă curte, spune și vom merge împreună! "
Poate că acest băietel este prea curios și aleargă dintr-ol curte în alta pentru a-l prinde în cele din urmă pe lupul care mănâncă copii.
Copiii noștri sunt mult mai destepti decat credem. Este deajuns să le vorbim de la egal la egal, și chiar să-i ascultăm, credeţi-mă, avem multe de învățat de la ei.
Nu este necesar să-i controlăm la fiecare pas, chiar dacă balansoarul ne pare periculos, fiecare copil are instinct de supravietuire, dar numai în cazul în care nu se exagerează cu grija faţă de el. Lăsaţi-i să nu mai fugă după fusta mamei ci să devină independenţi și decisi.
Lăsaţi-i să se îmbrăţişeze, de ce să le insuflăm frica de intimitate?
De multe ori, noi, adulții nu arătăm ce se ascunde în inimile noastre, asa ca de ce blocam inimile atât de tineri și pure ale copiilor?
Imaginați-vă ce simte un copil, atât de luminos și curat care vine în această lume, pe care el o îmbrățișează cu inima deschisă, astfel exprimându-şi dragostea, și ca răspuns la asta adulții îi zic- las-o în pace, ea nu are nevoie de afecțiunea ta, iar ce gândeşte însăşi fetiţa, nimeni nu știe!
II apare îndoiala:oare are nevoie cineva de dragostea lui? Poate aici e altfel? Şi va avea dreptate!
Ei şi ce dacă alţii se uită? de ce să legăm libertatea copilului de părerile celorlalţi? De ce să implantăm în ei, complexele noastre?
De ce ne speriem copiii cu lupi, medici, monştri inventaţi de noi? Mai apoi copilul va începe să urască "nenii" pentru că sânt răi.
Le spunem: "băieţii nu plâng niciodată", şi copilul mai târziu când va avea nevoie şi va fi într-o situaţie critică nu va veni să se plângă deoarece aşa nu fac "bărbaţii adevăraţi" şi prin urmare am creat un copil complexat cu răni sufleteşti pe care nu ni le poate împărtăşi.
A sosit timpul să adunăm pietrele aruncate în copii noştri, să luăm greutăţile de pe umerii copiilor noştri.
Gândiţi-vă bine ce semănaţi în copii vostri, ca nu cumva sămânţa de azi să-i dăuneze mai apoi. Acest "câmp" nu este al nostru, noi nici măcar nu l -am luat în chirie, ne putem bucura doar de frumusetea lui, şi putem planta, aici semințe de dragoste, tandrețe și afecțiune, dar nu avem dreptul de a sparge sau rupe nimic.
Cu ce fertilizăm conştientul lor acum, e iubire oare asta? Drumul spre terenul de joacă este presărat de "poartă-te frumos!", "Tu nu asculţi", "dacă nu ma vei asculta eu nu te voi iubi!"
Continuând să ne manipulam copiii, pedepsindu-i, strivindu-le trăsăturile lor de caracter și personalitate, agățându-le etichete, pedepsirea lor, ceva ar trebui să rămână neconditionat - dragostea noastră! Dacă copilul nu va fi sigur că este iubit, va muri , deoarece iubirea sau există sau nu!
Dar poate totul constă în altceva?
Poate că aşa ne este mai comod? Pentru ca copii nostri să nu alerge şi să nu ne încuce, să nu-şi murdărească pantalonii, poate că aşa ne este mai uşor? Atunci când copilul este speriat, şi sântem siguri că nu va pleca nicăieri şi nu va săruta pe nimeni ca să nu ia vreun virus? Poate că ne este mai comod să ne plângempermanent pentru că nu avem cu cine discuta, şi căutăm alinare pe terenurile de joacă?
Atunci pentru ce ne trebuie copiii?
Şi poate pe cei din jur îi irită copii care dansează şi cântă pentru că nu le seamănă?
Să recunoaștem și să începem să cautăm calea luminii, dar deoocamdată să nu-i mai împiedicăm, să sar, să danseze, şi să se alinte, tot ce putem face pentru ei, este să-i iubim necondiționat! Pentru numai iubire are fructe dulci, și aduce floari de bucurie și fericire!
«Dacă suntem mulțumiți de noi înșine, putem cu bună știință crește copii. Dar suntem noi oare mulţumiţi ?»
Dacă doriți binele copiilor, în primul rând gândeşte-te la tine, pentru că dacă te schimbi tu se vor schimba și copiii tăi. Pentru viitorul copiilor dumneavoastră, trebuie să uitați temporar de ei și să vă gândiţi la voi înşivă "(G. Gurdjieff)
Autor: Svetlana Şuşvaliuc
