Obiceiurile alimentare se educă din primii ani de viață. Cum se vor alimenta părinții, așa se vor alimenta și copiii. Obezitatea infantilă poate declanșa unele boli grave, diferite alergii sau un sistem imunitar scăzut. Tocmai de aceea este bine să ținem zahărul la distanță de cei mici. Haideți să discutăm despre 7 soluţii prin care putem lupta noi, părinţii, cu pofta de dulce a copiilor!

Cum învingi pofta de dulce a copiilor

1. Consum moderat

Da, să le creăm celor mici un program constant de consumare moderată a dulciurilor poate fi o soluţie bună, care să poată fi adoptată pe termen lung şi care să între în rutina copiilor, astfel încât să ţină şi la distanţă posibilitatea ca ei să fie dependenţi de gustul dulce. În cele din urmă, apetenţa pentru dulce se va diminua din ce în ce mai mult, iar restul alimentelor sănătoase vor începe să predomine.

2. Includeţi fructele proaspete în meniul zilnic

Zahărul face parte din grupa carbohidraţilor, carbohidraţi care ajută creierul să secrete serotonină, cunoscută drept hormonul fericirii. Când organismul dă semne că ar avea nevoie de ceva carbohidraţi, aveţi ca variante ale dulciurilor clasice cu zahăr fructele proaspete, care conţin şi ele zahăr în cantităţi diferite, dar care au ca avantaj fibrele, vitaminele şi nutrienţii ce le fac să fie atât de apreciate de organismul uman. Lor li se pot puteţi adăuga, în consum moderat din pricina numărului de calorii ridicat, fructe deshidratate.

3. Încercaţi să le oferiţi deserturi îndulcite cu îndulcitori naturali

Când pofta de dulce loveşte mai tare, o altă sursă la îndemnă cu care o puteţi potoli este aceea a dulciurilor îndulcite cu îndulcitori 100% naturali. Pe lângă faptul că aceste dulciuri sunt sănătoase şi nu creează dependenţă, ele se remarcă şi prin conţinutul scăzut de calorii, aceşti îndulcitori având un index caloric zero. Ca exemplu, îndulcitorul de stevia este foarte potrivit pentru orice părinte, el putând fi folosit și pentru pregătirea dulciurilor ce necesită preparare termică.

Cum învingi pofta de dulce a copiilor

4. Mesele regulate sunt obligatorii

Cu cât mesele sunt mai bine ancorate în rutina zilnică, cu atât dispare poftă de ronţăială a unor dulciuri între ele. Totodată, varietatea produselor incluse în meniul zilnic le permite copiilor să aibă alte surse de carbohidraţi din care să își extragă necesarul, în afara acestor deserturi pline de zahăr.

5. Fără recompense în dulciuri!

Ştim bine cât de nocive sunt recompensele pentru copii. Dar o recompensă în dulciuri pentru cei mici, mai ales atunci când ea e oferită în schimbul consumării unor mâncăruri despre care noi ştim că sunt sănătoase, dar care nu le prea fac cu ochiul copiilor, este cu atât mai periculoasă. Copiii vor asocia automat felul respectiv cu ceva cu adevărat de nemâncat, pentru care e nevoie în permanență de un stimulent ca să devină agreabil.

6. Renunţaţi să mai puneţi dulciuri în coşul de cumpărături!

O altă soluţie pe care o avem noi, părinţii, la îndemână este să refuzăm să mai cumpărăm din magazine dulciuri. Putem să facem asta chiar şi atunci când suntem cu cei mici în supermarket, deşi această misiune ni s-ar putea părea extrem de dificil de dus la bun sfârşit. Cum faceţi lucrul asta, în acest caz? Le spuneţi calm, încă de dinainte de a ajunge la magazin, că pe lista de cumpărături din acea zi nu se regăsesc dulciurile, că aţi venit pentru a face o altfel de aprovizionare şi că în bugetul vostru din ziua respectivă nu sunt incluse şi cheltuieli legate de acest capitol.

Cum învingi pofta de dulce a copiilor

7. Grijă la hidratarea zilnică şi la cât mai multă mişcare!

Ştim că aceste două sfaturi nu sunt unele pe care cei mici să le şi respecte, dar apa plată sau o limonadă îndulcită cu îndulcitori 100% naturali vor fi cu siguranţă preferate de copii atunci când le este sete, ba chiar alese pe termen lung. În plus, un sport relaxant, precum înotul, nu are cum să nu fie îndrăgit de copii, aşa că înscrieţi-l la un program constant de activităţi fizice care să le provoace plăcere şi să le îndepărteze mintea de la dulciuri.

Sursa