Cel mai probabil nu există părinte care să nu se fi confruntat cu un străin care pretinde că știe mai bine cum trebuie crescut și educat un copil. Acest lucru este cel puțin enervant deoarece în acest fel le scade părinților orice fel de autoritate. Dar pentru că cei mici cresc, ei trebuie să facă față singuri străinilor. Și trebuie să știe cum să se ferească de cei rău intenționați.

Odată ce este suficient de mare pentru a merge singur la școală, trebuie să te asiguri că a înțeles ce înseamnă limitele în relațiile cu ceilalți, iar un astfel de concept este unul cât se poate de complicat pentru cei mici.

Începe devreme discuția despre siguranță, despre limite, despre ce atingeri sunt permise și din partea cui și mai ales ce trebuie făcut în momentul în care limitele sunt depășite. Având în vedere că agresorul poate fi, din păcate, chiar cineva pe care îl cunoaște și în care are încredere, trebuie să te gândești bine ce îi spui astfel încât să fii sigură că poate face diferența în așa situații.

Poți începe prin a-i spune că zonele acoperite de costumul de baie sunt private și că nimeni nu are nevoie să se apropie de ele, fie că este vorba despre profesori, antrenori, prieteni sau chiar veri, unchi sau mătuși.

Explică-i mai degrabă cine are voie să îl atingă, incluzând aici pe mama, pe tata și eventual pe domnul sau doamna doctor, dar numai atunci când unul dintre părinți este de față. Și bunica și bunicul pot fi incluși, dar ai grijă să-i spui că este normal să o facă doar în condițiile în care îl ajută să se spele sau să se îmbrace și atât.

Nu-l ajută cu nimic să-i spui să se ferească de oameni răi, fiindcă de regulă cei periculoși sunt prietenoși și plăcuți, tocmai pentru a-i induce în eroare pe cei mici. Atenționează-l pe cel mic mai degrabă cu privire la oamenii vicleni, care încearcă să îl păcălească. Spune-i că acești oameni pot încerca să-l păcălească pentru a încălca limitele pe care i le-ai descris potrivit indicațiilor de mai sus. Sfătuiește-l să vă spună imediat că s-a aflat într-o situație de acest gen, fiindcă nu există oameni care să facă excepție de la regulile respective.

În loc să-i spui să se ferească, învață-l să fie atent și să identifice pericolul. Învață-l să pună multe întrebări, să nu fie naiv și să nu creadă pe altcineva în afară de mama și tata, chiar dacă persoana respectivă îi spune că le-a cerut permisiunea părinților.

Un copil bine educat va fi o țintă mai grea, așa cum o mașină fără alarmă este preferată de hoți.

Învață-ți copilul să spună, eventual în gura mare, „Nu mă mai atinge” sau „Nu ai voie să pui mâna pe mine”, iar dacă părinții nu sunt prin preajmă, atunci să se îndrepte către un alt adult din zonă, de preferat o mamă cu un alt copil, și să îi ceară ajutorul.

Repetă această discuție constant și asigură-te că a înțeles, fiindcă ei învață prin repetiție. Vei vedea că unele concepte sunt mai dificil de asimilat.

Spre exemplu, propune-i să faceți un joc și pune-te în locul unui personaj viclean care încearcă să îl atingă. Spune-i că ești doctor și că părinții lui ți-au permis să îl atingi sau să-l iei cu mașina de la școală. Schimbă scenariul și vezi ce îți răspunde, astfel încât să elimini cât mai multe excepții care în creierul său ar putea să nu fie acoperite de regulile pe care i le-ai prezentat.

Sursa