Ce ar putea-o speria mai mult pe tânăra femeie, care se pregăteşte să devină mamă pentru prima dată (sau orice altceva, cu care este de cele mai multe ori speriată)? Răspunsul este evident - travaliul. Așteptarea durerilor poate provoca panică mai mare decât durerea în sine. Și cu cât termenul este mai mare, cu atît teama obsesivă creşte. Cea mai sigură cale de a scăpa de frică – să nu te mai ascunzi de ea și nici să n-o ascunzi de tine, pune-o față în față, "vorbeşte" cu ea. Ți-e frică de travaliu? Deci, să vedem ce este el.

Ce este travaliul și la ce ne putem aştepta

Ce este travaliul?

Explicînd prin termeni medicali, durerile nașterii - sunt contracţiile involuntare uterine regulate, împreună cu încercările zădarnice ale fătului.

Contracţiile vorbesc desprea începutul nașterii. ( În plus pe lîngă contracţii, la începerea naşterii pot  apărea aşa simptome, cum ar fi ruperea membranelor și eliminarea dopului gelatinos cervical, care poate fi expulzat cu 2-3 zile înainte de naştere, aceasta nu înseamnă întotdeauna că e timpul să mergem spital). La scurt timp înainte de naștere placenta femeii şi hipofiza copilului încep să producă substanțe specifice (și anume hormonul oxitocină și prostaglandină), care determina contracţia muşchilor uterului, numite contracţii de naştere. În timpul sarcinii, colul uterin este bine închis. Odată cu începutul durerilor începe şi dilatarea: colul osos se extinde treptat la 10-12 cm în diametru (dilatarea completă). Canalul de naştere "se pregăteşte" de "eliberarea" copilului din pântecele mamei.

Prima perioadă, de pregătire, are o medie de 12 ore, în cazul în care o femeie e la prima naștere și de 2-4 ori mai puţin pentru cele care au mai avut alte nașteri. La începutul celei de a doua etape de naştere (perioada de expulzare a fătului) la contracţiile puternice  de travaliu se mai adaugă - contracțiile musculare ale peretelui abdominal și ale diafragmei. Pe langă faptul că la travaliu participă și  diferite alte grupe de mușchi, ele au o altă importanţă: travaliul - fenomenul involuntar și necontrolat, nici puterea sau frecvența lor nu depinde de lăuză, în timp ce sforţările sunt supuse într-o anumită măsură de ea, le poate reține sau spori.

La ce ne putem aştepta în urma travaliului?

Senzațiile din timpul travaliului sunt individuale. Uneori, primele dureri se resimt în regiunea lombară, apoi se extind spre abdomen şi se simt peste tot. Senzații apăsătoare pot aparea în uter și în regiunea lombară. Durerile din timpul travaliului (în cazul în care nu se găseşte o poziţie confortabilă  sau relaxantă), amintesc  durerea, de multe ori însoțită de sîngerarea menstruală.

Dar nu intra în panică din cauza contracţiilor. În primul rând, în timpul travaliului corpul secretă propriile sale calmante. În plus, de senzațiile dureroase vă ajută să scăpaţi unele tehnici de relaxare și respirație corectă. Există metode medicamentoase de ameliorare ale durerilor, dar acestea sunt recomandate a fi utilizate doar în cazuri extreme, deoarece ele au diferite grade de influență asupra copilului.

Odată cu începerea contracţiilor pot apărea mucoase amestecate cu sânge - aceasta este tocmai dopul gelatinos, care "bloca" intrarea în uter. Sângele (în cantități mici) pătrunde în mucus din cauza netezirii și dilatării colului uterin. Acesta este un proces natural, de care nu trebuie să aveţi teamă, iar dacă apar sîngerări mari –necesită investigaţii.

Contracţiile sunt adevărate sau false?

Ar trebui să se țină cont de faptul că, după 20 de săptămâni de sarcină la unele femei (nu toate) apar așa – numitele  contracţii false sau contractiile Braxton Hicks, iar cu 2-3 săptămîni înainte de naştere, femeile încep să simtă contracţii predictive. Nici unele, nici altele, spre deosebire de cele adevărate, nu duc la dilatarea colului uterin. Apar senzații apăsătoare de dureri în spate sau în abdomen, uterul de parcă se împietreşte - dacă ai pune o mână pe burtă, ai putea uşor pipăi.

- Contractiile Braxton Hicks, spre deosebire de contracţiile travaliului adevărat sunt rare și neregulate. Ele pot fi dese pînă la o minută, apoi se pot repeta după 4-5 ore.

- Contracţii false sunt nedureroase, plimbările pe jos sau baia caldă, de multe ori ajută complet la ameliorarea disconfortului.

Ce este travaliul și la ce ne putem aştepta

Ce trebuie să faceţi în caz de contracţii dense?

La început, când contracţiile abia sunt doar la început, este mai bine să nu staţi în pat dar să vă mişcaţi: astfel se va accelera procesul de deschidere a colului uterin și prin urmare, se va reduce timpul naşterii.
Concentrați-vă cu calm și încercaţi să găsiţi poziția în care vă simţiţi mai confortabil. Nu vă ruşinaţi, dacă doriți să staţi în patru labe, întinsă pe o minge gonflabilă mare ... sau chiar să dansaţi. Credeţi-mă, nimeni nu v-ar condamna niciodată pentru extravaganță. Mișcarea circulară a bazinului  v-ar ajuta la reducerea stresului și v-ar reduce durerile.
Dacă este posibil, încercați să dormi între contracții sau cel puțin "să vă prefaceţi că aţi adormit" (acest lucru ajută la relaxarea organismului).
Puteți sta în baia cu apă caldă timp de zece minute - desigur, dacă nu sunteţi singură într-un apartament, în caz de necesitate să fiţi ajutată.
O atingere uşoară a pielii cu vârful degetelor în partea de jos a abdomenului uşurează contracțiile pe cale de începere. La începutul travaliului trebuie să faceţi o respirație adîncă și să mișcaţi mîinile direct de la linia mediană spre părţi, la expirare mâinile se deplasează în direcția opusă.
La apariţia contracțiilor dense, vă ajută să calmaţi durererile - apăsarea frecventă şi puternică a degetelor mari pe punctele din partea anterioară a spinii iliace superioare (aceasta este partea cea mai proeminentă a bazinului). Mâinile trebuie poziționate confortabil, palmele de-a lungul coapselor.
Masajul în zona sacrală a coloanei vertebrale este foarte util. Este eficient, nu numai la începutul travaliului, dar în tot acest timp, până când corpul va avea forţă expulsivă.

Odată cu creșterea contracţiilor, respirația corectă e cea mai importantă, însă despre asta vom vorbi în următoarele articolele.

Dar cel mai important – dispoziţia, ascultaţi propriile sentimente și amintiți-vă...că acolo e un copil. Ambii aveţi o muncă grea, dar durerea - face. Rezultatul va fi minunat – întâlnirea cu mult aşteptatul copilaş!