Ce să mai mănânc ca să rămân însărcinată?... Vă pare o glumă? Cu toate acestea, influența anumitor produse alimentare asupra fertilității este cunoscută de mult. Și nu doar „în popor”, ci și în cercurile științifice…

Alimentele stimulează fertilitatea?

În ajutorul sănătății

Specialiștii Școlii de sănătate publică de pe lângă Universitatea Harvard au elaborat o „Dietă pentru fertilitate”, care, în opinia lor, sporește semnificativ șansele unei sarcini reușite. Cuvântul „dietă” presupune, de regulă, anumite restricții în ceea ce privește mâncarea. Însă să rămâi însărcinată este cu totul altceva decât să slăbești pentru Revelion. Va trebui nu să excludeți, ci din contra, să includeți în meniu diverse alimente „corecte”. Alimentația trebuie să fie sănătoasă și suficientă, chiar abundentă, fără limitări semnificative. După cum consideră cercetătorii, omul este „programat” în așa mod încât în timpul foametei se nasc mai puțini copii. Dacă femeia nu primește suficiente substanțe hrănitoare, însăși mama-natură împiedică apariția copiilor. Iar alimentația bogată ajută la eliminarea anumitor disfuncții ale organismului. Schimbând modul de viață, alimentându-vă sănătos, veți reuși să normalizați procesul de ovulație, ale cărui dereglări conduc deseori la infertilitate. Desigur, savanții nu oferă garanții sută la sută pentru succes. Oricum ar fi, îmbunătățirea stării generale de sănătate a organismului înainte de sarcină este un lucru bun. 

În ajutorul ovulației

Spanacul, lintea și sfecla sunt bogate în fier, care favorizează ovulația și crește fertilitatea – capacitatea de înmulțire. Acestea sunt benefice și din alte cauze. Spanacul conține o cantitate mare de proteine, caroten, glucide, acizi organici, este bogat în vitamine și substanțe minerale. În compoziția lintei intră aminoacizi esențiali pentru corpul nostru. Este unul dintre cele mai ecologic pure produse: lintea nu acumulează nici un fel de elemente dăunătoare sau toxice.

Proprietățile benefice ale sfeclei sunt determinate de prezența vitaminelor din grupele B și PP, betainei, substanțelor minerale, bioflavonoidelor.

Se recomandă consumul acesteia ca remediu tonifiant general, care îmbunătățește digestia și schimbul de substanțe.

Alimentele stimulează fertilitatea?

În ajutorul hormonilor

Se știe că pentru menținerea unui fon hormonal normal trebuie să includem în alimentație măsline, migdale și avocado. Ele sunt bogate în uleiuri monosaturate, care influențează pozitiv asupra capacității femeii de a procrea.

Uleiul de măsline și măslinele sunt asimilate foarte ușor de către organism, iar datorită acidității scăzute au o influență benefică asupra stării stomacului și reglează asimilarea sărurilor și grăsimilor. Migdalele conțin acizi grași esențiali, vitamine valoroase, în special din grupele B și E, și minerale, de exemplu potasiu, fosfor, cupru și fier.

În fructele de avocado se conține acid oleic, care reduce nivelul de colesterol în sânge. Ele sunt bogate în vitamina A, potasiu, conțin mai multă tiamină – vitamina B1 și riboflavină – vitamina B6 decât alte fructe și legume.

Găsirea unui echilibru

Potențiala mamă are nevoie de lapte și produse lactate naturale. Consumul laptelui degresat și a iaurtului schimbă radical echilibrul hormonilor sexuali, ceea ce poate influența negativ asupra proceselor de ovulație. Cercetătorii sunt convinși: cu cât mai mare este nivelul de grăsime în produsele lactate consumate de femeie, cu atât mai multe șanse are aceasta să rămână însărcinată. Așa că procurați cu încredere lapte integral și produse făcute din acesta – iaurt cu un nivel înalt de grăsime, brânză, cașcaval și înghețată.

La echilibrarea nivelului de hormoni ajută și fitoestrogenii – componenți vegetali pe care îi putem găsi aproape în toate legumele. Deosebit de folositor pentru viitoarea mămică este broccoli – acesta conține o cantitate mare de vitamina C, betacaroten, seleniu, zinc, fosfor și glutation.

Alimentele stimulează fertilitatea?

Învățați să iubiți

Studiile au arătat că manganul influențează asupra secției glandei care răspunde pentru formarea instinctului de apărare a urmașilor și a instinctului matern. Dacă acest proces este dereglat, femela nu își recunoaște puii și refuză să îi alăpteze. Sursele de mangan sunt semințele germinate, făina integrală, laminaria (varza de mare), pâinea de secară, mazărea verde, fasolea, sfecla, ananasul, afinele, alunele, migdalul, curmalele uscate.

Asigurarea reproducției

Pentru divizarea celulelor, formarea și creșterea tuturor organelor și țesuturilor, producerea sângelui și dezvoltarea normală a embrionului este nevoie de acid folic. Deficitul acestuia este periculos chiar de la 2-3 săptămâni de sarcină, atunci când viitoarea mamă nici nu știe că este însărcinată. De aceea este important să avem grijă din timp de rezervele acestui element important în organism. Sursele de acid folic sunt bobii, salata, spanacul, varza, ceapa verde, mazărea verde, fasolea, soia, sfecla, morcovul, roșiile, pâinea din făină integrală, hrișca, ovăzul și meiul.

Bobii sunt o sursă excelentă de proteine, fibre și minerale. Iar rezultatele proiectului de elaborare a dietei pentru fertilitate au arătat că înlocuirea proteinelor animale cu cele vegetale reduce riscul de infertilitate ovulatorie.

Alimente pentru tătic

După părerea unor specialiști, mâncarea poate influența și asupra viabilității spermatozoizilor. Bărbații trebuie să includă în meniu grăsimi folositoare, care se conțin în măsline, nuci, uleiul de rapiță sau bumbac. Uleiul de măsline era folosit în antichitate ca remediu pentru creșterea potenței masculine. Iar nucile sunt un afrodiziac foarte popular, care influențează benefic asupra nivelului hormonal.

Viitorul tată are nevoie de produse bogate în vitamina C – ardei, roșii, mazăre verde. Pentru producerea de spermă este importantă vitamina E. De aceea pregătirea pentru concepție include consumul de semințe de floarea-soarelui și migdal.

Nu trebuie neglijate nici fructele de mare, de exemplu stridiile. Ele conțin zinc – un stimulator al sistemului imunitar, care favorizează înmulțirea celulelor albe ale sângelui și a altor anticorpi și ajută în lupta cu infecțiile.

Nu este întâmplător că în compoziția majorității „băuturilor dragostei” intră mierea – un afrodiziac eficient, care conține aproape toate mineralele, microelementele și vitaminele cunoscute.

Alimentele stimulează fertilitatea?

Alimente contraceptive

Există substanțe și produse care, în opinia cercetătorilor, reduc probabilitatea concepției. În perioada de planificare a sarcinii, consumul acestora trebuie limitat sau chiar exclus. Cel mai cunoscut „contraceptiv alimentar” este cofeina. În pofida denumirii sale, aceasta se conține nu doar în cafea, ci și în ceai și unele băuturi dulci. Dacă planificați să rămâneți însărcinată, limitați-vă la o cană-două pe zi.

Nu exagerați nici cu dulciurile. Atunci când nivelul de glucide în organism crește prea mult, se dereglează echilibrul precar al hormonilor necesari pentru ovulație, iar șansa de concepție scade. În plus, după cum a arătat modelul computerizat, o cantitate prea mare de glucide conduce la reducerea din meniu a grăsimilor naturale și a altor substanțe benefice.

Sursa