mamaplus

De ce apare urciorul la copii și cât este de periculos?

-
//
22.05.2017

Orjeletul, după denumirea lui populară de: ulcior sau urcior, este o afecțiune a pleoapei întâlnită des la copii. Aproape fiecare părinte s-a confruntat cel puțin o dată cu această afecțiune, iar în popor se cunosc o mulțime de metode de tratament a urciorului. Totuși de ce apare orjeletul și cum ar trebui tratat corect, astfel ca să nu apară consecințe ne-a spus Valeriu Cușnir, medic oftalmolog.

De ce apare urciorul la copii și cât este de periculos?

 Ce este Orjeletul și de ce apare?

Orjeletul este o infecție a uneia dintre glandele sebacee de la baza unei gene sau a unei glande apocrine (sudoripare), la nivelul marginii palbebrale. Această infecție se poate dezvolta în interiorul (orjelet intern) sau în exteriorul (orjelet extern) pleoapei și poate apărea la orice vârstă.

 Dacă ochiul este considerat cel mai curat organ de simț, atunci cum nimeresc bacteriile acolo?

Ochiul nu este cel mai curat organ, însă el este unul dintre cele mai potente imunologic organe. Astfel el poate să lupte eficient cu o mulțime de bacterii și viruși. Mai bine spus el este obligat să o facă, fiindcă contactează direct cu mediul ambiant și nu are un țesut dens care să-l protejeze. Bacteriile nu nimeresc direct în globul ocular, ci în cazul orjeletului își manifestă virulența în porii pleoapelor, mai precis în glandele sebacee (grăsoase) sau apocrine (sudoripare) ale pleoapelor. Bacteriile mereu trăiesc acolo, ele sunt într-o cantitate ca să nu fie periculoase și suficientă ca să lupte cu alte bacterii periculoase care ar dori să trăiască acolo.

 Care este evoluția clinică, standard, al unui urcior?

Urciorul evoluează pe etape. La nivelul pleoapei superioare sau inferioare apare o umflătură care se transformă într-o colecție purulentă hiperemică cu punct gălbui care poate supura.
În aproximativ 3 zile punctul (capul) cu puroi se sparge, puroiul se elimină și ca urmare durerea și inflamația scad, deci, cicatrizarea are loc în aproximativ 7 zile. Mai depinde și de copil, cu cât este mai subțire și fină pielea cu atât este mai grea elvouția și mai periculoasă stoarcerea, spargerea sau alte influențe asupra orjeletului.

De multe ori, pacienții au ochii lăcrimoși, senzații de presiune, durere, arsură locală sau uneori dureri în gât, secreții nazale, stare generală proastă, febră.

Orjeletul extern se poate remite spontan, pe când cel intern, care se formează în interiorul pleoapei se poate resorbi sau se poate inchista necesitând intervenție chirurgicală pentru evacuarea sa.

Este adevărat că în unele cazuri se exercită și presiune pe pleoapă sau ochi din cauza dimensiunilor bulei cu puroi.

De ce apare urciorul la copii și cât este de periculos?

 Cum putem ajuta copilul cu orjelet? Care sunt primele măsuri pe care trebuie să le intreprindă un părinte?

În general, urciorul se vindecă spontan în decurs de o săptămână sau printr-un tratament ambulator ce constă în administrarea de unguente și picături cu antibiotice (tobramicină, ciprofloxacină, gentamicină etc) și antiinflamatorii (steroidiene sau nesteroidiene).

Se pot folosi și comprese calde și antiseptice de 2-3 ori pe zi, 3-4 zile, pentru a grăbi evacuarea puroiului. Dacă infecția nu cedează sau dacă apar complicații, se recurge la tratament cu antibiotice sistemice.

Dacă un orjelet intern evoluează (chiar dacă se aplică un tratament corect) într-un șalazion, acesta va trebui incizat și drenat chirurgical. După intervenție este necesară continuarea medicației locale (unguente și picături cu antibiotic și antiinflamator).

 Urciorul poate fi spart?

Orjeletul (urciorul) nu trebuie niciodată stors, deoarece această manevră poate duce la apariția unei complicații mai grave (flegmon orbitar).

Orjeletul netratat poate involua spontan fără urme sau poate să se transforme în șalazion. În cazuri rare, prin spargere voluntară sau prin spargerea spontană a bulei cu puroi în interiorul pleoapei se poate dezvolta abces al pleoapei sau flegmon orbitar.

 Cât de periculos este un urcior netratat? Acesta poate afecta vederea?

Urciorul nu este o patologie care afectează careva din structurile ochiului care au rol în formarea imaginii, deci un orjelet nu poate afecta vederea în mod direct, el afectează doar pleopa. Indirect însă, poate afecta prin frecarea pleoapei infectate de cornee, prin hiperlacrimare și senzații subiective neplăcute.

 Orjeletul este contagios? Poate un copil cu ulcior frecventa grădinița sau să se afle în grupuri de copii?

Orjeletul nu este contagios și copilul nu are nicio contraindicație în activități cotidiene, sportive și poate frecventa grădinița sau școala.

De ce apare urciorul la copii și cât este de periculos?

 Dacă am depistat la copil un urcior, trebuie să ne adresăm la medic sau îl putem trata acasă?

În cazul orjeletului este de dorit adresarea la medic pentru prescrieirea unei medicații optime. În cazul infecțiilor repetate cu o schemă bine stabilită și știută de părinți, orjeletul poate fi tratat acasă. În ultimul caz însă apare întrebarea: de ce infecția recidivează? În acest caz se impune o vizită la medicul oftalmolog pentru stabilirea unei scheme de tratament diferit sau inițierii tratamentului per os.

 În cazul în care un părinte a apelat după propria intuiție la antibiotice, ce măsuri trebuie să respecte?

Părintele trebuie să citească atent ce bacterii provoacă infectarea glandelor adipoase (grasoase) și apocrine (sudoripare) ale ochiului și în cazul procurării antibioticului să fie sigur că acest medicament va ucide bacteriile date. În caz contrar nu are sens aplicarea antibioticului și va face doar mai rău, prin crearea de bacterii rezistente la el.

Antibioticul nu se aplică profilactic de 2 sau 3 ori pe zi, deoarece nu are efectul de a ucide bacteriile (efect bactericid) ci doar de a crea bacterii rezistente. Antibioticul se aplică într-un număr suficient de ori, pentru a crea o concentrație cât mai mare, dar în acelasi timp, netoxică pentru ochi, pentru ca bacteriile să moară cât mai repede și să nu apară indivizi rezistenți la acesta. De asemenea el trebuie administrat un numar suficient de zile.

Există si anibiotice sau substanțe antiinflamatoare (preparate combinate) – să fim atenți!

Orice medicament are efecte adverse, antibioticul la o utilizare de durată poate fi toxic, poate crea surse rezistente la el, iar antiinflamatorul steroidian (deobicei dexamentazona) – crește presiunea în ochi, provoacă cataractă iar la încetare bruscă a administrării provoacă o inflamație și mai mare (sindrom rebound).

 Când se impune un consult medical?         

  • Atunci când urciorul devine dureros, se mărește în dimensiuni sau continuă să dreneze puroi, fara ameliorare în 3 zile. El poate recidiva sau poate apărea în mai multe locuri pe pleoapă.
  • Asocierea cu o conjunctivită (infecția conjunctivită (infecția conjunctivei) sau cheratită (infecția corneei).
  • De asemenea este importantă tratarea blefaritei (inflamației pleoapei) asociate, care favorizează apariția orjeletului.
  • Infecția se poate închista (în special orjeletul intern) fiind necesară evacuarea lui chirurgicală.
  • Infecția se poate extinde la nivelul pleoapei, sprâncenei sau la tegumentele feței, fiind necesar tratament antibiotic general (mai ales la pacienții diabetici sau imunodeprimați).
  • Toate cazurile descrise mai sus necesită un consult la medicul oftalmolog pentru o evaluare a stării generale și stabilirii schemei de tratament în fiecare caz aparte.

De ce apare urciorul la copii și cât este de periculos?

 Care sunt măsurile profilactice pentru evitarea unui orjelet?

Este foarte important să se mențină o igienă riguroasă a ochilor și a mâinilor. Pe cât posibil trebuie evitate zonele intens poluate sau cu praf, să se înlocuiască periodic cosmeticele, să se folosească ochelari de soare pentru protecție și să se folosească lentilele de contac până la vindecarea orjeletului.

Dacă acesta recidivează frecvent, se poate institui un tratament de lungă durată cu antibiotic per os (în pastile) pentru a realiza profilaxia orjeletului. Unii specialiști recomandă și vaccinarea antistafilococică în scop profilactic, deoarece în majoritatea absolută a cazurilor de această patologie este responsabil stafilococul.

Sursa: Mamaplus.MD