mamaplus

Iulia Cernicova creează jucării handmade pentru copii

-
//
20.03.2019

Iulia Cernicova este o meșteriță handmade, cunoscută pentru lucrările frumoase pe care le realizează cu ajutorul aței și a croșetei. Tânăra confecționează de la accessorii și jucării până la perne și pături pentru bebeluși. Află mai multe detalii despre pasiunea Iuliei în interviu.

mamaplus

 Cum ți-a apărut ideea de a crea jucării pentru copii?

Ideea mi-a venit pe parcurs. Îmi plăceau foarte mult cărțile senzoriale care le vedeam a fi foarte întrebate în unele țări cum ar fi America, Franța, Rusia. Fără ca să stau mult pe gânduri, într-o zi, am mers și am procurat tot de ce e nevoie pentru a confecționa o carte, și m-am apucat imediat de creat. Atâtea emoții aveam atunci când pregăteam detaliile pentru prima carte, iar familia era cea care mă susținea văzând ce îmi reușește să fac. Îmi făcusem o pagină de Facebook și am pus poza cu cartea. Imediat a fost cumpărată, la doar câteva minute după publicare, apoi urmând o serie de mesaje private de la mămici care ar dori o astfel de carte. Așa a și început totul, repede, fără multe strategii de creare sau vânzare. 

 Care este sursa ta de inspitație?

Internetul a jucat un rol-cheie. Anume acolo poți să te inspiri de diverse idei. Este necesar doar să introduci cuvântul cheie în linia de căutare, și vei obține necesarul. La fel, există o mulțime de comunități în rețelele de socializare. Pentru începători și nu numai, YouTube este un ajutor extraordinar unde poți vedea singur cum se confecționează produsul sau obține sfaturi utile. Dar oricum principalul rămâne imaginația și oamenii dragi care ne înconjoară.

 Care sunt la moment tipurile de jucării pe care le creezi?

Sunt mereu în căutarea unor noi idei de realizare a lucrurilor frumoase și unice. Nu mă limitez la o categorie sau alta de persoane, viața singură ne dictează regulule jocului, iar eu mereu sunt deschisă provocărilor noi.

 Cât timp îți ia în realizarea unei lucrări?

De obicei confecționarea unei comenzi ocupă 3-4 ore min. Însă pentru orice păpușă sau jucărie termenele se stabilesc individual. Totul depinde nu doar de mărime și detalii, dar și de volumul comenzii. Atunci cînd discutăm despre cadourile corporate, timpul de executare a comenzii poate să varieze de la 2-3 săptămîini și pînă la cîteva luni.

 

mamaplus

 Ce tip de material folosești?

Întotdeauna încerc să folosesc doar produse ECO, la maxim sigure și procurate de la personae de încredere. Dacă vorbim de accesorii: flori textile și din hârtie pentru scrapbooking, accesorii din lemn. Dacă de textile: in, bumbac, diferite țesături - uneori speciale pentru corpul de păpuși (gen tricotaje), lână, blană, fleece.

Pentru copiii de până la trei ani, jucăriile nu trebuie să aibă părți convexe detașate, trebuie să fie umplute cu materiale care nu provoacă alergii. Eu aleg bumbacul și refuz la margele și panglici, în schimb o decorez cu broderie.

Jucăriile moi destinate copiilor mai în vârstă pot fi fabricate din orice stofă pe care o alege persoana care face comanda.

Care a fost prima jucărie creată?

Prima jucărie a fost desigur păpușa Tilda.

mamaplus

Care sunt cele mai solicitate creații de-ale tale?

Cele mai solicitate rămân a fi păpușile-broșă. Dar nu mai puțin sunt solicitate și diverse jucării pentru bebeluși.

Care a fost ultima lucrare pe care ai făcut-o handmade?

O coroană textilă uimitoare din bumbac american: moale, plăcută și fermecătoare pentru o mică prințesă de abia 3 luni. Confecționarea pe ambele fețe a permis să fie purtată pe ambele feți, iar cele 2 benzi în spatele ei, pentru fixarea coroanei pe cap la dimensiunea dorită, au făcut-o potrivită și pentru viitor, la orice vârstă.

Care sunt prețurile?

Prețurile sunt foarte diferite și încep de la 30 lei.

De ce mămicile trebuie să cumpere copiilor jucării handmade?

  •  material la maxim ecologic și calitativ, care nu este toxic pentru copii, ceea ce exclude preocupările chiar și a celor mai îngrijorate mămici;

  • dezvoltă perfect abilitățile motorice, precum și percepția tactilă și a lumii din jurul copilului;

  • jucăriile realizate manual au de obicei o asemănare directă cu păpușile, animalele etc. Rareori găsești o jucărie realizată manual, sub forma unui monstru pătrat cu șase capete. Acest lucru permite copilului să creeze o viziune nedistorsionată asupra oamenilor, animalelor și obiectelor din jurul lui;
  • fiecare jucărie realizată manual este unică. Datorită unicității sale, nu va trebui să vă faceți griji că copiii vor încurca jucăriile sale cu cele străine. În plus, originalitatea obiectelor de artizanat va insufla gustul personal al copilului dvs., precum și realizarea faptului că jucăria sa, ca și el însuși, este unică în felul său;
  • jucarii din stofă au plasticitate si moliciune. Aceste jucării sunt foarte plăcute la atingere și se potrivesc pentru copii de toate vârstele, este plăcut să te joci cu ele și chiar și să dormi îmbrățișându-le;
  • jucăriile handmade sunt ușor de îngrijit, pentru timp îndelungat și nu își pierd actualitatea;
  • culorile pale care sunt folosite la crearea jucăriilor nu vor deranja copilul, ci dimpotrivă, ele vor liniști și vor insufla un simț estetic de frumusețe.
mamaplus
mamaplus
mamaplus
mamaplus
mamaplus