Irina Novac: Când masturbarea la copii trebuie să-i îngrijoreze pe părinți

Irina Novac: Când masturbarea la copii trebuie să-i îngrijoreze pe părinți

Masturbarea este o practică frecventă chiar din primii ani de viață a copilului, iar cea mai mare problemă este că părinții nu știu cum să se comporte și să vorbească cu cel mic.  Psihologul Irina Novac recomandă să-i oferiți copilului un mediu sănătos, activ, plin de iubire și siguranță, în care acesta să se dezvolte armonios!

Masturbarea copiilor reprezintă un lucru ce trebuie să pună părinții în gardă?

Nu neapărat. Masturbarea reprezintă o activitate normală, specifică individului uman, care are perioade intense și mai pasive de-a lungul vieții.  Odată cu descoperirea organului sexual, foarte curând începe și manipularea sa. La început, masturbarea, care apare după 6 luni de viață este percepută de către bebeluș ca cunoașterea corpului și inclusă în schema senzorio-motorii corporale, însă devine foarte rapid o activitate în sine pe la 3-4 ani, în care plăcerea manipulării sexuale se evidențiază și devine principală.

Ceea ce ar trebui să-l îngrijoreze pe un părinte sunt deviațiile masturbării: și anume cele ce apar nepotrivit și au un caracter nevrotic, și cele cu caracter exhibiționist, adică în văzul tuturor.  În astfel de cazuri masturbarea excesivă reprezintă un simptom, pe care copilul îl alege pentru a-și rezolva o problemă de ordin emoțional – atenție, lupta de putere în relația cu părintele, pedepsirea prin umilință a unui părinte, frică, stare depresivă, nevoia de afecțiune etc.

În astfel de cazuri, este nevoie să fim atenți la limbajul acestei manifestări și să fie decodificată nevoia copilului care nu știe cum să o comunice altfel. Dacă nu se identifică mesajul rapid, se recomandă consultația psihologului specializat într-o formă de psihoterapie. Se va apela la psiholog și atunci când părintele este depășit de situația dată, nu poate întreține discuții la această temă cu micuții lor, din cauza incomodării a trăirilor dificile din propria sa sexualitate.

Există unele cauze ce ar favoriza apariția acesteia sau este caracteristică fiecărui copil?

Masturbarea este caracteristică fiecărui om, variind în funcție de educația sexuală, percepții și convingeri personale, moralitate și valori sociale, dobândite de-a lungul dezvoltării sale ca individ. Așadar, copiii trec prin stadii de dezvoltare psiho-sexuale, fiind însoțite de mici explozii de masturbare mai mult sau mai puțin evidente, specific fiecăruia în parte. Nu putem afirma că masturbarea este ceva străin cu desăvârșire copilului care crește și se dezvoltă ca individ. Cert este că copilul nu privește masturbarea așa cum o vede adultul. El percepe asta ca pe o sursă aducătoare de plăcere, așa cum este atunci când mănâncă sau când este luat în brațe, un alint personal etc. El nu o asociază cu sexul din concepția adultului. Este o formă de interes pentru propriul corp.

Care este vârsta când copii încep să-și atingă organele genitale?

La 6-7 luni, masturbarea este una de tip precoce și este specifică doar la băieți, datorită configurației anatomice și sexualității ușor vizibile. Adevăratele masturbări însă, încep pe la 2-3 ani, atât la fetițe, cât și băieței și pot dura până la un an, maxim doi, fiind reluată mult mai intens la 5-6 ani prin masturbare directă și sub formă de activități ritmice, de apăsare sau extensie a coapselor etc. Astfel, fetițele descoperă nu doar clitorisul, ci și vaginul, iar datorită curiozității sexuale, își explorează organul plăcerii prin introducerea unui obiect sau a degetului în vagin, indiciu fiind frecvența mare a vaginitelor la fetițe în această perioadă. La această vârstă, masturbarea este însoțită de tot felul de fantezii de care copilul nu se simte vinovat. Apoi, în mod normal, masturbarea se atenuează  odată cu intrarea în vârsta latentă, aproape de 7 ani,  și revine stabil în perioada de pubertate și adolescență. Toate aceste conduite reprezintă manifestări ale sexualității obișnuite!

Dacă acest fenomen continuă și la vârsta de 6 și 10 ani, cum ar trebui să reacționeze părinții?

Masturbarea după 6 ani se va diminua, pentru că copilul intră în faza latentă, când curiozitatea sa este stimulată deja de cunoaștere și învățare școlară. Apoi va reveni la pubertate și adolescență mult mai conștient, cu posibilitatea de a se reține în memorie sub formă de amintiri, având un caracter constant și tot mai însoțit de fantezii erotice cu conținut bogat,  legate de un eventual partener/ă, cu un sentiment de culpabilitate (vinovăție) intensă, fantasme agresive, rușine sau dezgust, fantezii care alternează de la plăcut până la aversiune.

Dacă masturbarea continuă și după 6 ani, acesta este un indiciu clar că copilul se simte neglijat de părinții lui. Este plictisit și îi lipsește distracția.  

Dacă se întâlnesc cazuri, copilul trebuie deja să aibă dezvoltată intimitatea personală și sentimentul de pudoare. La fel, ar fi bine să aibă loc discuții între copil și părintele de același sex despre corp, plăcere corporală, igienă, fantezii, sexualitatea sănătoasă etc.

Desigur masturbarea produce o plăcere nevinovată copilului, și foarte repede devine obicei. Iar pentru a ajuta copilul să iasă din el, este bine de a i se distrage atenția prin tot felul de activități fizice, jocuri distractive, sporturi, dans, etc, adică printr-o activitate fizică sănătoasă.

Putem spune că masturbarea reprezintă o tulburare de comportament?

Nu, nicidecum. Masturbarea reprezintă manifestarea unei sexualități normale, obișnuite. Și odată cu dezvoltarea sexualității, procesul de masturbare trece și el prin etape de evoluție, ajungând la maturitate să facă parte din viața sexuală și intimitatea unei persoane. E bine, însă, ca masturbarea să nu ocupe total preocuparea individului și să reprezinte principala sursă aducătoare de plăcere, ci să fie alternată cu diverse activități ce stimulează interesul și curiozitatea de descoperire și creștere personală.

Cum reacționăm dacă surprindem micuții că se masturbează?  

Esențial este să nu umilim copilul. Să nu-l speriem cu reacția noastră. Să nu-l intimidăm! Este mai important să înțelegem decât să certăm sau să interzicem fără să dăm explicații. Riscul este că va refula atât plăcerea, cât și curiozitatea sexuală înainte de a înțelege, iar asta va perturba ulterior activitatea sexuală la maturitate.

Părinții trebuie să deculpabilizeze total joaca cu propriul sex atât la fetițe, cât și la băieței, spunându-le că asta nu se face în văzul tuturor, din pudoare, dar că faptul în sine nu are nicio importanță, că nu privește pe nimeni și că nu se pedepsește în niciun fel. Și încă ceva, părinții trebuie să alunge gândurile negative din cap, precum că copilul său va deveni un „obsedat” la maturitate dacă se masturbează când e mic. Aceasta vine din lipsa educației sexuale a părintelui și a atitudinii tabu a sexualității pe care a preluat-o de la părinții săi. Acesta trebuie să renunțe la gânduri și închipuiri, suspiciuni, vinovății, acuze, pentru a nu perturba relația de încredere cu copilul său.

În familia în care sunt mereu activități normale și interesante, variate și corecte, niciun copil nu va practica masturbarea intens. Dacă copilul se simte singur, nu are prieteni, nu este validat, observat în realizările lui, îi lipsește distracția, atunci masturbarea va persista mult timp, devenindu-i o alinare necesară copilului.

Ce le recomandați părinților în acest sens?

Părinților le recomand în primul rând, să își desăvârșească procesul personal de psihoeducație, citind și informându-se continuu despre importanța unei sexualități funcționale și sănătoase. Apoi să-și exercite rolul de ghid în relația cu copilul său referitor la stadiile de dezvoltare sexuală prin care trece micuțul și tot ce ține de curiozitatea acestora. Iar odată cu surprinderea manipulării sexuale de către copiii de 4-5 ani, să le dezvolte noțiunea de intimitate și trasarea granițelor privind aceste atingeri delicate în momente și locuri care îi sunt personale și intime – de ex: în patul tău, când lumina e stinsă și ești singur, sau când nimeni nu te vede sau nu te aude etc. Nicidecum nu i se va interzice, fiind amenințat cu pedepse precum: „dacă te mai prind, îți tai cucul!” sau „îți voi lega mâinile”, sau „te voi părăsi”, „mi-i rușine cu tine” etc. Toate aceste reacții vor transmite copilului că face ceva murdar, condamnabil, și va asocia această emoție cu sexualitatea și plăcerea sexuală. De aici vor porni foarte ușor complexe la acest nivel, care va aduce serioase prejudicii sexualității vieții viitorului adult.

Oferiți-le copiilor un mediu sănătos, activ, plin de iubire și siguranță în care copilul să se dezvolte armonios!

Irina Novac, psiholog, psihoterapeut specializat în probleme de cuplu și familie

Sursa: Mamaplus.MD

Distribuie articolul: