Jocuri pentru micuți și tătici

Jocuri pentru micuți și tătici

-
//
06.10.2015

Viitorii tătici așteaptă cu nerăbdare perioada când vor putea să joace fotbal cu micuțul lor, să-l învețe a merge pe bicicletă, etc. dar această perioadă de obicei vine după vârsta de trei ani, iar uneori chiar și mai târziu. Și atunci? Cum pot să se joace tăticii cu micuții lor până aceștia vor împlini trei ani?

Jocuri pentru micuți și tătici

Jocuri pentru sugari

Un nou-născut nu poate deosebi chipurile, de aceea el recunoaște cele mai apropiate persoane după voci și miros. În plus, foarte important este contactul corp la corp, atingerile. Nu este de mirare că cea mai frumoasă scenă de familie pentru mămici arată cam așa: "Intru în cameră iar copilul doarme liniștit pe pieptul soțului." Unele mame chiar sunt puțin geloase pentru că bebelușul lor adoarme mai repede în brațele tatălui, deși acesta nu întotdeauna îi îngână cântece liniștite de leagăn ci mai degrabă ode gălăgioase. Adesea tăticilor le este mai ușor să liniștească un bebeluș.

Jocuri pentru micuți și tătici

Tata îi poate oferi copilului nu numai un sentiment de securitate, dar, de asemenea să aibă grijă de el în fiecare zi. Alegerea unui pătuț, a unui scăunel, a leagănului, etc. Dar cel mai important lucru în dezvoltarea sentimentului de siguranță este jocul adorat de către toți tăticii: de a arunca și a de prinde copilul. Oamenii de știință au dovedit că una dintre primele temeri ale copilului,  este frica de a-și pierde sprijinul. Deci acest joc sperie dar și bucură copilul. Amintiți-vă momentul în care copilul este aruncat în sus, el aproape că înțepenește de frică, dar cât de tare se bucură atunci când este prins de mâinile puternice ale tatălui.  Și poate, în aceste momente, unui copil, chiar dacă doar la nivelul senzațiilor corporale, îi apare convingerea că persoanele dragi lui îl vor "prinde" mereu  și niciodată nu îi vor permite să cadă.

Jocuri pentru copiii de până la 3 ani împreună cu tata

Tata preferă jocurile zgomotoase, imprevizibile prin care copilul își desfășoară propria activitatea. Nu pentru că mamele nu au destulă imaginație sau că-I oferă copilului mai puțină independență, ci pur și simplu pentru că tata obosește mai puțin de rutina zilnică și problemele cotidiene. Chiar și copiii foarte mici se uită cu interes la tata care repară ceva, deoarece  aceasta este atât de diferit de ceea ce face mama și se aseamănă atât de mult cu ceea ce face copilul cu lucrurile lui: le trage, le împarte, le combină etc.

Jocuri pentru micuți și tătici

Cele mai populare jocuri pentru copiii între 1 și 3, indiferent de gen sunt cele de încăierare. Copii adoră „să-l călărească pe tata”, dar pe lângă acest joc mai sunt și altele:

1. Orice joc cu mingea. Copilul nu este încă în măsură să se supună sau să respecte unele reguli pentru mult timp. Tata însă poate începe să-și învețe copilul să se deprindă cu mingea: lovind-o cu piciorul, rostogolind-o, aruncând-o, să încerce să o prindă etc. Puteți începe de la mingile micuțe și ușoare, chiar acasă. În timp ce copilul stă pe burtică, rostogoliți către el mingea. Sau țineți copilul în poziție verticală, astfel încât să poată lovi mingea cu piciorul. Copiii adoră să lovească mingi de cauciuc. Puteți începe prin a sprijini copilul, iar un micuț care poate merge deja  cu cea mai mare plăcere va bate mingea cu tatăl său pe plajă sau în curte.

2. Jocul cu apa. Toți copiii adoră să se joace în apă. Atunci când afară e cald, aceasta este cea mai bună distracție. Mai întâi de toate, copiilor le place să verse și să toarne apă, să vadă ce se duce la fund ș ice rămâne la suprafață. Tata poate fi un prieten și un profesor bun. De la varsta de un an, tata poate confecționa împreună cu copilul bărcuțe. Tata îi va arăta cum să facă bărci mici din materiale improvizate (hârtie, coajă de nuci, coaja de portocală, scobitori). Apoi poate organiza o furtună sau călătorii în căutare de comori.

3. Jocuri cu stropitori. Copiilor le place să se joace cu pistoale de apă. Dacă nu aveți la îndemână asemenea jucării, atunci tata poate confecționa stropitori din sticle de plastic la care va face câteva găurele în capac.

4.Constructori. Copiilor le place să se ascundă în tot felul de căsuțe improvizate. Tata le poate realiza visele. Dintr-un prosop și o saltea de plajă poate face un castel sau o colibă. La vilă căsuța poate fi făcută din crengi și iarbă. Și, bineînțeles, tata știe mai bine decât oricine cum să construiască castele de nisip cu șanțuri, cu pod mobil sau garaje subterane și turnuri. Cu toate acestea, fiți pregătiți pentru faptul că unii copii în loc să participle la construcție vor să o facă pe Godzilla și pot distruge tot ce ași realizat. Nu certați copilul și nu intrați în panică. Jocul ar trebui să fie distractive, astfel încât copilul de până la trei ani, abia descoperă lumea înconjurătoare.

Jocuri pentru micuți și tătici

5. Jocuri cu magie. Acest jocuri le poți arăta unui copil începând cu vârsta de șase luni. Acestea vă pot ajuta foarte mult mai ales atunci când călătoriți cu copilul. Ascunde un obiect mic (cum ar fi o hârtie mototolită de la bomboane) în mână sau într-o batistă. Arătați-I mai întâi copilului că hârtia este în palmă apoi vrăjiți,  murmurați vraja, aruncați hârtia fără ca micuțul să observe și deschideți pumnul. Hârtia va lipsi.  Apoi, din nou, faceți-o să apară "prin magie".

Jucându-se cu copilul, tatăl nu numai îl distrează sau îl învață să utilizeze materialele la îndemână. El îi maid ă copilului cel puțin încă o lecție importantă, și anume că, după orice joc, este necesar să faci curățenie după tine. A face curățenie împreună cu tata poate fi la fel de captivant ca și jocul anterior. 

Sursa