mamaplus

Cât de bine te înțelegi cu copilul tău în funcție de zodie

-
//
01.04.2019

Visul oricărei femei este să devină mamă. Nimic nu poate fi mai frumos decât să dai naștere unei ființe care să îți semene. Totuși, după ce au născut, multe femei se găsesc în situația de a nu se înțelege foarte bine cu copiii lor. Există bebeluși și copii calmi și ascultători, însă exista și copii care le scot peri albi părinților. Horoscopul zodiei poate sa spună destul de multe despre relația pe care o are un anumit nativ cu copilul său și poate să ofere o serie de sfaturi legate despre modul în care trebuie să decurgă această relație.

Relația părinților cu copilul Berbec
Copiii Berbeci sunt extrem de energici și năzdrăvani. Aceștia sunt greu de controlat și sunt într-o continuă căutare după aventură. Părinții acestor copii trebuie să ia mereu măsuri de siguranță pentru ca micul Berbec să nu sufere accidentări. Acest comportament este perfect pentru viitorul adult Berbec, care va fi un lider înnăscut, însă în relația copil-părinte, poate să fie extrem de obositor. Ceea ce trebuie să știe orice părinte este că inițiativele copilului nu trebuie să fie frânate, iar energia trebuie să fie canalizată într-o direcție pozitivă, cum ar fi sportul. Copiii Berbec se înțeleg cel mai bine cu părinții Leu, Săgetător, Balanță, Gemeni și Vărsător. Cei care vor avea mai mult de suferit cu acești copii sunt Racii, Fecioarele, Taurul, Scorpionul, Capricornul și Peștii.

Relația părinților cu copilul Taur
Taurii sunt liniștiți și responsabili, așadar, niciun părinte nu ar trebui să aibă de furcă cu un astfel de copil. Cu capul pe umeri, copilul Taur va putea să relaționeze foarte bine cu părinții, atâta vreme cât aceștia nu îl compară cu alți copii și nu îi dezvoltă complexe. Taurii sunt posesivi de mici și nu împart foarte mult, așa că trebuie să fie învățați să fie generoși. Sunt compatibili cu Taurii, Fecioarele, Capricornii, Racii, Scorpionii și Peștii și au probleme dacă sunt într-o familie cu Gemenii, Leii, Balanțele, Săgetătorii și Vărsătorii.

Relația părinților cu copilul Gemeni
Gemenii sunt sclipitori și voioși. Părinții pot fi sufocați de întrebări și de dorința de a cunoaște mereu ceva nou. Un copil geamăn este jucăuș și foarte atras de sporturile de îndemânare. Gemenii nu sunt afectuoși, însă au nevoie de o doză mare de dragoste din partea părinților. Marea lor problemă este de a se concentra asupra unui singur lucru, iar aceasta devine și problema mamei și a tatălui, care trebuie să găsească metode să îl aducă pe drumul cel bun. Copiii Gemeni sunt compatibili cu propria zodie, cu Balanțele, Vărsătorii, Berbecii, Leii și Săgetătorii, dar pot avea ceva probleme în a se înțelege cu părinții din alte zodii.

Relația părinților cu copilul Rac
Sensibilitatea și creativitatea definește copilul Rac, care are o imaginație foarte bogată. Este un copil ce nu se remarcă foarte des și este foarte sfios. De asemenea, este foarte atașat de părinți, așadar, are nevoie de multă dragoste. Provocarea părinților este de a-l face pe acest copil să își învingă temerile și să socializeze. Acesta nu trebuie să fie criticat, pentru că are tendința să se închidă în el. Racii sunt compatibili cu Scorpioni, Pești, Tauri, Fecioare, Capricorni și evident, Raci.

Relația părinților cu copilul Leu
Leii au foarte multe de spus, iar copiii Lei au o energie debordantă. Își doresc să fie luați în serios, motiv pentru care participă la o mulțime de concursuri și caută mereu laude. Cu siguranță, acești copii sunt lideri înnăscuți care au nevoie de afecțiune, însă în același timp sunt independenți. Cu acești copii, părinții trebuie să se comporte corect. Un copil Leu se va simți perfect într-o familie cu Berbeci, Lei, Săgetători, Gemeni, Balanțe și Vărsători.

Relația părinților cu copilul Fecioară 
Fecioara este, încă de la primii pași în viață, o zodie ordonată și muncitoare. Se bazează pe logică și își dorește să cunoască multe lucruri. Spiritul de observație este una dintre calitățile principale ale acestui copil. Părinții lui sunt norocoși, deoarece au o persoană foarte harnică lângă ei. Fecioarele se înțeleg excelent cu Taurii, Fecioarele, Racii, Capricornii, Scorpionii și Pestii.

Relația părinților cu copilul Balanță 
Balanța este o zodie care se remarcă prin tandrețe. Cu o personalitate puternică, copilul din această zodie va reuși să facă întotdeauna ceea ce vrea, așadar, va fi greu de controlat. Se simte perfect într-o familie armonioasă, în care echilibrul este peste tot. Iubește să fie implicat în lucrurile importante, însă este comod, ceea ce poate fi o provocare pentru orice părinte. Horoscopul spune că un copil Balanță este compatibil cel mai bine cu părinți din zodiile Gemeni, Balanță, Vărsător, Berbec, Leu sau Săgetător.

Relația părinților cu copilul Scorpion
Copiii Scorpioni iubesc să investigheze absolut totul și să afle tot ceea ce reprezintă viața din jurul lor. Îi vor pune frecvent în dificultate pe părinți cu întrebări care au nevoie de răspunsuri cât se poate de logice. Părinții acestui copil trebuie să aibă la îndemână răbdare și un dispozitiv conectat la Google, care poate să ofere răspunsuri. Scorpionul se înțelege cu Taurul, cu Racul, cu Fecioara, Scorpionul și nativii din Pești.

Relația părinților cu copilul Săgetător
La fel ca și Scorpionii, Săgetătorii iubesc să cerceteze tot felul de lucruri. Sunt energici și pasionați de sporturi. De regulă, acești copii au mereu un proiect măreț pe care doresc să îl realizeze. Părinții trebuie să le susțină inițiativele și să-i ajute să evite pericolele. O problemă a Săgetătorului este faptul că promite mai multe decât poate face, ceea ce poate să fie o provocare pentru părinți. Această zodie se înțelege cu Leii, Berbecii, Săgetătorii, Balanțele, Gemenii și Vărsătorii. 

Relația părinților cu copilul Capricorn
Capricornii sunt maturi încă de la vârste fragede. Se remarcă prin responsabilitate și prin putere de concentrare. Aceste aptitudini le sunt utile, fără doar și poate, mai târziu. Părinții copiilor Capricorni trebuie să le respecte acestora părerile și să le ofere dragoste și încredere. Un copil din această zodie are nevoie de foarte multă afecțiune și nu trebuie să fie lăsat mult timp singur. Capricornii sunt compatibili cu Fecioare, Raci, Scorpioni, Pești și Tauri. Evident, sunt compatibili și cu părinți Capricorni.

Relatia părinților cu copilul Vărsător
Vărsătorii sunt delicați, cel puțin în aparență. Aceștia au un caracter independent și sunt veșnic visători. Fiind inteligenți și generosi, ei pun foarte mare preț pe prietenie. Copilul Vărsător nu reacționează bine atunci când este constrâns, așadar, trebuie să fie tratat cu foarte mare grijă. Se simte extrem de bine în familiile cu Gemeni, Balanțe, Lei, Berbeci și Săgetători, pe lângă cele în care sunt nativi din Vărsător, care îl pot înțelege minunat.

Relația părinților cu copilul Pești
Copilul Pești este modest, blând și sensibil. Fiind foarte emotiv nu are capacitatea de a judeca foarte logic. Are o imaginație debordantă și nu are nevoie de foarte multe jucării pentru a-și crea lumi impresionante. Este copilul pe care și-l dorește orice părinte, deoarece unde-l pui, acolo stă. Se înțelege de minune cu Racii, Scorpionii, Taurii, Fecioarele și Capricornii.

Sursa