Moldova: In zece localitati din tara vor fi redeschise cateva gradinite pentru copii

Moldova: In zece localitati din tara vor fi redeschise cateva gradinite pentru copii

-
//
02.12.2013

Peste 200 de copii vor putea merge la creşă începând cu a doua jumătate a anului 2014. Acest lucru va fi posibil după renovarea spaţiilor a 10 foste grădiniţe din tot atâtea localităţi, în cadrul unui proiect iniţiat de UNICEF şi Ministerul Educaţiei. Costul proiectului se ridica la  200.000 de dolari.

Localităţile au fost selectate în baza mai multor criterii legate de factorul demografic şi deschiderea manifestată de administraţia locală. Lucrările de reparative, care au fost deja demarate, sunt finanţate de către Fondul de Investiţii Sociale, în colaborare cu administraţia publică locală şi părinţi.

 “O condiţie de bază este că părinţii trebuie să achite cel puţin 15% din costul lucrărilor de renovare”, a declarat Larisa Vârtosu, coordonator de programe de dezvoltare timpurie la UNICEF, transmite IPN. Când lucrările de reparaţie vor fi pe ultima sută de metri, vor începe cursurile de instruire a personalului care va lucra cu copiii.

În câteva grădiniţe va fi testat un element nou de finanţare a serviciului, şi anume o jumătate din costul serviciilor prestate de grădiniţe să fie achitate de către stat şi cealaltă jumătate de către părinţi. Totodată vor fi organizate cursuri de instruire a părinţilor, prin consilierea acestora în anumite probleme, în baza necesităţilor, în special a celor care au copii cu dizabilităţi.

Proiectul a fost lansat la 1 noiembrie anul curent şi se va finaliza în luna iulie anul 2014. Fiecare grădiniţă va fi asigurată cu mobilier în conformitate cu vârsta copiilor, jucării şi materiale didactice donate de UNICEF.