mamaplus

O copilă de 2 ani din Capitală a ajuns de urgenţă la spital după ce a înghițit o monedă

-
//
05.04.2019

O copilă de 2 ani şi 6 luni a ajuns la spital după ce a înghiţit o monedă de un leu. Fetiţa a fost transportată la Institutul Mamei şi Copilului, unde medicii din candrul secţiei Endoscopie au extras cu succes moneda.

În scurt timp, mica pacientă a fost externată.

Situaţia nu este fără precedent. Potrivit datelor centrului medical, de la începutul acestui an au fost efectuate 16 intervenții de extragere a corpurilor străine din tractul digestiv superior la copii, dintre care în 7 cazuri fiind vorba de înghițirea unor monede.

Specialiștii Institutului Mamei și Copilului recomandă părinţilor să fie respectate câteva reguli de bază, pentru a preveni inhalarea sau înghițirea obiectelor de către copii:

- nu aduceți în casă substanțe chimice în recipiente care sunt atractive pentru copil și nu le puneți în locuri ușor accesibile;
- evitați să-i dați copilului sau să-l puneți în contact cu obiecte de mici dimensiuni, cel puțin până la 3 ani;
- fiți precauţi și supravegheați-l mereu.

La Centrul Mamei şi Copilului există un muzeu în care sunt expuse obiectele extrase din corpuri umane.

Monede, nasturi, baterii și șuruburi – sunt doar câteva dintre obiectele înghițite de copii, care timp de patruzeci de ani au fost colectate de către medicii Secției Endoscopie.

Sursa: publika.md