Salarii majorate cu 1000-2000 de lei. Cine va beneficia de acești bani?

-
//
11.02.2019

Persoanele care exercită funcții de conducere în grădinițe, școli și colegii vor primi salarii mai mari, în medie cu 1000-1200 de lei.

Guvernul a anunțat că a aprobat astăzi modificările necesare pentru a motiva unele categorii de angajați, salariile cărora nu au fost majorate în urma implementării noii legi cu privire la salarizare.

Pentru a elimina deficiențele existente, vor fi majorate valorile minime de referinţă pentru calcularea salariilor a circa 4 mii de persoane care ocupă funcții de conducere în cadrul instituțiilor de învățământ.

Potrivit aceluiași document, vor fi majorate şi salariile subofiţerilor, dar şi ofiţerilor din cadrul Ministerului Afacerilor Interne.

În acest caz, majorările vor constitui aproximativ 500 și 800 de lei, de care vor beneficia 9500 de angajaţi ai MAI.

De asemenea, potrivit acestui proiect, cinci consilieri ai Agenţiei Naţionale pentru Soluţionarea Contestaţiilor vor avea venituri mai mari.

Modificările erau necesare pentru că aceste persoane primeau salarii mai mici decât subalternii lor.

Pentru efectuarea majorărilor sunt necesare 138 de milioane de lei, bani prevăzuți în bugetul de stat.

Introducerea modificărilor în Legea bugetului de stat pentru acest an a fost aprobată de către Guvern prin asumare de răspundere.

Sursa