Fiecare copil vine pe lume cu o lecție pentru părinți

Fiecare copil vine pe lume cu o lecție pentru părinți

Copiii se nasc, aducând o bucurie enormă părinților. Care este sensul apariției lor într-o familie? Fiecare copil vine acolo unde e nevoie de el, acolo unde are de reparat, de schimbat, de îmbunătățit.

Fiecare copil vine cu un mic cutremur în familie, depinde de părinți ce aleg să facă în urma lui

Unii aleg să ignore lecția din spate. Nu sunt pregătiți pentru ea, așa că, sub apanajul „educației” și al „respectului” ridică o barieră între ei și copii, îi îndepărtează și ajung să perpetueze exact genul de relație pe care au avut-o la rândul lor cu părinții.

Alții, de bine de rău, încearcă să nu rămână repetenți și se străduiesc să-și învețe lecția. Mai ușor, mai greu, cu mai multe sau mai puține repetiții.

Pe mine copilul meu mă învață în fiecare zi lecția răbdării

Din prima clipă mi-a testat răbdarea și de atunci o face așchii de fiecare dată când poate. Vreau nu vreau trebuie s-o recompun și să merg mai departe. N-aș spune că devin mai răbdătoare, mai degrabă cred că îmi crește rezistența nervoasă. La zeci de întrebări repetate la infinit, la NU rostit în loop, la insistențe de tot felul.

O altă lecție care mi se predă zilnic este renunțarea la control

Și tot aproape zilnic pic examenul. Noroc că îl pot da nelimitat. De când sunt mamă, a trebuit să accept că nu pot controla somnul, foamea, durerea, toanele, încăpățânările, refuzurile. Am învățat apoi că nu pot controla ce se întâmplă când eu nu sunt acolo și copilul meu este în grija altora și că oricât de mult aș vrea ca totul să se întâmple ca și cum ar fi cu mine, nu se poate. Mai învăț că nu se poate mereu cum vreau eu și că mai des e cum vrea ea, chiar dacă e foarte greu de acceptat.

Mai primesc lecția lui „acum”. Bucură-te, trăiește, lasă grijile!

Eu, ca un adult „responsabil'”, caut să o trag pe ea din prezent, să o direcționez către ce trebuie să facă după-amiază, mâine, peste o săptămână. Ea mă trage de mână să ne jucăm, eu o împing la lecții. Ea vrea să râdem, eu mă încrunt. Ea îmi ridică mâinile și mă gâdilă sub braț și îmi spune „Mamiii, îmi place mult când râzi!”

Tot de la copilul meu primesc și lecția lăsatului de la mine, a acceptării lucrurilor pe care nu le pot schimba, a faptului că ea nu sunt eu și asta e foarte bine. Lecția toleranței, a jumătății de măsură, a imperfecțiunii, a iertării.

Îmi predă lecțiile astea pe rând și toate odată, în fiecare zi sau chiar în fiecare oră câteodată, în momente de liniște, dar mai ales în cele de tensiune. Când pot să primesc, dar mai ales atunci când nu sunt pregătită. Dar ea are răbdare să înțeleg, iar dacă nu sunt în stare, îmi mai predă și mâine și poimâine și probabil toată viața.

Sursa