„Nu gătesc pentru copilul meu și nu mi-e rușine din cauza asta”

„Nu gătesc pentru copilul meu și nu mi-e rușine din cauza asta”

„Pentru orice mamă copilul său este cea mai importantă persoană. Iar modul în care demonstrează acest lucru implică, nu de puține ori, mâncarea. Începând de la diverse supițe și ciorbițe, fripturi delicioase sau deserturi savuroase, multe mame consideră că este datoria lor de bază de a găti copiilor, de a-i hrăni. Eu gândesc puțin altfel”, povestește o mamă ce afirmă că iubirea nu trece prin stomac.

Deși titlul sună destul de radical, adevărul nu este chiar acesta. Îi mai gătesc copilului meu, dar nu atât de des comparativ cu alte mame. Iar gătitul îi este dedicat exclusiv. Nu gătesc decât foarte rar pentru mine, pentru că mi se pare o corvoadă. Pentru el însă consider că merită atât timpul meu cât și o alimentație sănătoasă. Timpul este principalul meu inamic, așa că de multe ori mă bazez nu pe alimente semipreparate, ci pe alimente deja preparate, însă nu de mine, ci de alții. Evident, și costurile ajung mai ridicate, însă nu pot spune că mi-e rușine.

Rușinea, din punctul meu de vedere, este o povară pe care ți-o impui singur, atunci când te raportezi la niște conveniențe sociale cunoscute. Când îți pui singur țărână în cap. Deși nu este cazul. Rușinea ajunge de multe ori să fie prostească. Pentru că este resimțită în mod exagerat, în momente care nu ar trebui să reprezintă pentru nimeni nicio rușine. Rușine ar trebui să îți fie când faci un lucru rău sau incorect, nu când faci un lucru diferit, altfel decât este lumea obișnuită.

Recunosc că mulți ani eram o prezență zilnică în bucătărie. Cred că în fiecare seară coceam sau fierbeam ceva. Snițel, spaghete, prăjituri, budincă, deși nu sunt poate opere de artă, cu siguranță mâncarea mea are un gust bun. Și nu am spus-o doar eu. Sunt genul acela de persoană care știe să gătească, dar nu o face dintr-o plăcere deosebită, ci mai degrabă dintr-o nevoie.

În timpul pe care l-aș petrece în bucătărie fierbând sau prăjind la mâncare prefer să lucrez sau, și mai bine, să petrec un timp de calitate alături de băiatul meu. Consider că o plimbare în parc oferă mult mai multe beneficii decât o ciorbă făcută de mine.

Cunosc mame care adoră să se afunde în legume tocate mărunt și în frământat aluat și mi se par minunate. Nu pentru ceea ce fac, ci pentru faptul că adoră cu adevărat să facă acest lucru. Momentele petrecute de ele în bucătărie reprezintă niște clipe aparte, magice chiar, în care ele își concentrează nu doar priceperea, ci și energia mobilizatoare. Prin intermediul preparatelor lor nu doar le arată copiilor că îi iubesc, ci faptul că iubirea este tradusă prin mici acte creatoare comestibile. Îmi dau seama care sunt aceste mame după zâmbetul pe care îl au pe chip când, învăluite de aburi și de miros de ceapă călită, emană o aură sensibilă și frumoasă. Iubesc nu doar să mănânce, ci să facă mâncare pentru cei dragi și să le-o ofere în dar. Din inimă. Inima lor este pusă pe tavă, la propriu. Am toată admirația pentru astfel de mame. Însă eu simt că nu fac parte din această categorie. Și nu este nimic rău să fii diferit, să gândești diferit. Chiar dacă ești și tu femeie și mamă...

Continuarea