Nu este secret că rinoplastia, operația plastică pentru corectarea formei nasului, devine pe an ce trece tot mai populară în toată lumea.

Cât de sigură este rinoplastia?

Tot mai multe clinici își propun serviciile, iar tehnologiile utilizate în timpul operațiilor devin din ce în ce mai moderne.

S-ar părea că rinoplastia se face repede, ușor, fără durere și, principalul – este sigură. Așa să fie oare în realitate? Într-adevăr, rinoplastia este o intervenție chirurgicală sigură?
În linii generale, dacă rinoplastia este efectuată de un chirurg bun cu experiență, intervenția decurge fără niciun fel de complicații pentru pacient. Însă, în unele cazuri, pot surveni probleme și rezultate imprevizibile despre care trebuie de știut.

Întâi de toate, vorbim despre reacția alergică la anestezie, inflamații severe, vânătăi postoperatorii, infecții.

Plus la toate, după operație, în nas se pot forma aderente care vor îngreuna respirația și vor genera înfundarea nasului. În acest caz va fi necesară o intervenție de înlăturare a acestora.
Este foarte important ca în timpul rinoplastiei, chirurgul să efectueze corect intervenția chirurgicală, fără excizia excesivă a țesutului cartilaginos sau deformarea septului nazal. În caz contrar, cu timpul, forma nasului se poate schimba, poate căpăta trăsături inestetice și chiar să devină asimetric. În cazuri mai grave, este posibilă diformarea serioasă a septului și pierderea sensibilității nazale.

Cât de sigură este rinoplastia?

Uneori, poate fi nevoie de rinoplastie repetată pentru corectarea rezultatului final după prima intervenție. Numărul acestor operații este mic și, în majoritatea cazurilor, necesitatea lor este dictată din punct de vedere medical și nu de nemulțumirea pacientului.

Totodată, nu trebuie de ignorat factorul satisfacției psihologice de pe urma rinoplastiei. Chiar dacă operația are loc doar după consultarea prealabilă a clientului, cu care se convine asupra gradului intervenției chirurgicale, unii pacienți pot avea șoc atunci când li se scoate pansamentul. Pacientul trebuie să fie pregătit și să știe că inflamațiile și vânătăile pot trece definitiv după o săptămână – două de la efectuarea rinoplastiei. Doar după asta se poate uita în oglindă pentru aprecierea rezultatelor operației.

Pentru ca rinoplastia să aibă anume acel rezultat la care ați visat tot timpul, trebuie să găsiți un chirurg plastic cu experiență. Neapărat, adresați-i medicului toate întrebările care vă interesează, întrebați despre toate complicațiile posibile ale rinoplastiei anume în cazul dumneavoastră.

Nu trebuie să vă încredeți în anunțurile publicitare care vă garantează un rezultat de 100 % și final excepțional de favorabil al operației. În pofida faptului că rinoplastia este considerată o operație simplă și sigură, niciun chirurg cu experiență nu va oferi pacientului garanții de 100% și nu va exclude în totalitate posibilele complicații după operație.

Dacă vă decideți la rinoplastie cântăriți bine avantajele și dezavantajele. Discutați cu medicul despre toate dubiile. Trebuie să aveți încredere în medicul care vă operează, iar el trebuie să vă orienteze.

Rețineți, atitudinea dumneavoastră pozitivă combinată cu profesionalismul chirurgului plastic sunt garanția rezultatului perfect al rinoplastiei și de care, cu siguranță, veți rămâne mulțumit!

Cât de sigură este rinoplastia?

Cât de sigură este rinoplastia?

Cât de sigură este rinoplastia?