În bolile de stomac, manifestate prin balonări și aciditate crescută, în ulcerul stomacal și duodenal, în colite de fermentație, ceaiurile gastrice aduc un ajutor prețios completând tratamentul indicat de medic. În acest scop, s-au pus la dispoziția bolnavilor de stomac două variante, în formula cărora intră plante cu proprietăți antiseptice, ușor astringente, cicatrizante și analgetice.

mamaplus

Varianta 1: Flori de coada- șoricelului, flori de gălbenele, flori de mușețel, rădăcină de odolean, mentă, păpădie.

Varianta 2: Flori de gălbenele, sunătoare, coada-șoricelului, troscot, anason, coriandru.

Florile de gălbenele

Florile de gălbenele au rolul de a vindeca ulcerațiile produse pe mucoase și de a distruge anumiți microbi, scrie doctorulzilei.ro. Înlesnesc procesul de creștere a țesuturilor. Sunătoarea calmează durerile, oprește diareea, stimulează digestia. Este un bun dezinfectant în colitele învechite și cronice.

Coada-șoricelului și mușețelul

Coada-șoricelului și mușețelul, pe lângă o puternică acțiune antiseptică, liniștesc durerile și ajută la eliminarea gazelor care dau stări de balonare a stomacului. O acțiune asemănătoare au anasonul și coriandrul. Troscotul este un bun astringent, iar împreună cu țintaura ajută la mărirea poftei de mâncare și, în același timp la tonificarea stomacului.

Celelalte plante care intră în compoziția ceaiurilor gastrice ca: menta, păpădia și valeriana, pe lângă proprietățile antiseptice, au rolul de a calma spasmele ce provoacă dureri în gastrite, colite, ulcere, produc o ușoară anestezie a mucoasei gastrice.

Se recomandă a se bea două-trei ceaiuri călduțe pe zi, după mesele principale.

Sursa