Poate fi icterul o stare fiziologică sau, altfel spus, normală la nou-născuți? Și ce să facem dacă pielea și sclera ochilor nou-născuților sunt colorate în galben?

Icterul la nou-născuți

Tipurile de ictere la nou-născuți

Icterele la copii pot fi fiziologice și patologice. Icterul fiziologic dispare fără urmă într-o scurtă perioadă de timp. Icterul patologic al nou-născuților este cauzat de anumite boli și necesită, deseori, un control medical atent. În prezent există peste 50 de stări caracterizate prin colorarea galbenă a pielii, a părții albe a ochilor și a mucoaselor vizibile!

Cu toate acestea, cel mai răspândit tip de icter la copiii abia apăruţi pe lume este cel fiziologic. El se întâlneşte la aproximativ 60-70% dintre micuţi şi se manifestă la 3-4 zile de la naştere. Această stare nu este o boală şi trece cu timpul. Ea este legată de imaturitatea unor sisteme ale organismului copilului răspunzătoare pentru metabolismului unei substanţe speciale – bilirubina.

Bilirubina la nou-născuţi

Bilirubina se formează ca rezultat al degradării eritrocitelor – globulele roşii ale sângelui, care conţin hemoglobină şi asigură organele şi ţesuturile cu oxigen. Până la naştere, cât timp copilul nu respiră singur, oxigenul este transportat în organism de eritrocitele cu o hemoglobină specială (fetală).

Aceste eritrocite, care devin inutile după naştere, se degradează, formând o cantitate mare de bilirubină. Această bilirubină este numită indirectă, sau liberă. Ea este insolubilă, de aceea nu poate fi evacuată cu urina. Ficatul este cel care o transformă într-o formă solubilă şi o elimină cu bila. Chiar şi copiii sănătoşi, imediat după naştere, au deseori insuficientă proteină specială care asigură transportarea bilirubinei spre celulele ficatului, unde aceasta, după o serie de reacţii biochimice, se îmbină cu anumite substanţe care o fac solubilă.

Acest lucru este necesar pentru ca bilirubina să nu aibă o acţiune toxică şi să fie evacuată cu succes din organism. Această transformare este asigurată concomitent de câteva sisteme de enzime. În cazul multor nou-născuţi, aceste sisteme îşi finalizează procesul de maturizare şi încep să funcţioneze la capacitate normală abia la câteva zile de la naştere.

Treptat se îmbunătăţeşte şi funcţionarea sistemului de eliminare a bilirubinei. De regulă, deja după 1-2 săptămâni, coloraţia tegumentară galbenă dispare de la sine, fără tratament şi fără urmări. Aceste aspecte explică şi faptul că icterul neonatal se întâlneşte mai des în cazul copiilor prematuri, este mai pronunţat şi durează mai mult decât în cazul copiilor născuţi la termen. Iar gradul de manifestare a nivelului de bilirubină în sângele prematurilor depinde nu de greutatea corpului la naştere, ci de gradul de dezvoltare a fătului şi problemele mamei în timpul sarcinii. Mai des sunt afectaţi micuţii în caz de sarcină multiplă, cei cu traume la naştere, precum şi cei născuţi de mame cu diabet zaharat.

Icterul la nou-născuți

Nivelul de bilirubină la nou-născuţi

În cazul icterului fiziologic, starea generală a copiilor, de regulă, nu este afectată. Doar în cazuri mai severe micuţii devin somnoroşi, mai leneşi la mâncare, uneori apare voma. Gradul de severitate al icterului este stabilit nu după semnele exterioare, ci după nivelul de bilirubină directă în sânge. Acesta atinge nivelul maxim în a treia zi de viaţă. Organismul copilului „luptă” cu excesul de bilirubină, legându-l cu albumina, proteină din sânge, prevenind acţiunea ei toxică. Dar aceasta nu se întâmplă întotdeauna. 

În  cazul în care nivelul de bilirubină este prea mare, albumina nu o poate „bloca” complet, iar aceasta pătrunde în sistemul nervos. Ea poate avea o acţiune toxică în primul rând asupra centrelor nervoase vitale, a creierului. În trecut, în caz de creştere a nivelului de bilirubină liberă în sânge se utiliza injectarea intravenoasă a soluţiei de glucoză, acid ascorbic, fenobarbital, substanţe colagoge pentru eliminarea mai rapidă a acesteia. În prezent însă, tot mai mulţi specialişti şi clinici din întreaga lume renunţă la folosirea medicamentelor în tratarea formei fiziologice de icter neonatal.

Astăzi cea mai eficientă şi verificată metodă de reducere a toxicităţii bilirubinei în caz de icter al nou-năsuţilor este fototerapia. Pielea copilului este iluminată cu ajutorul unei instalaţii speciale (în medie 96 de ore).

Sub acţiunea luminii bilirubina se transformă în produse derivate netoxice, dintre care principalul poartă denumirea de lumirubină. Aceasta este evacuată pe altă cale, timp de 12 ore, prin urină şi scaun.

După finalizarea tratamentului toate manifestările dispar fără urme. Iar după externarea din maternitate, copilul trebuie expus, cât mai mult, razelor indirecte ale soarelui. Cea mai bună profilaxie şi tratament al icterului fiziologic sunt alimentările dese şi devreme. Având în vedere că micuţii cu un nivel înalt de bilirubină sunt mai somnoroşi, aceştia trebuie în mod obligatoriu treziţi pentru masă.

Icterul la nou-născuți

Icterul patologic

Icterul patologic se manifestă mai des în decursul primelor zile după naştere. Deseori acesta este însoţit de mărirea ficatului şi a splinei, scaunul îşi poate pierde culoarea, iar urina devine închisă la culoare. Uneori pe pielea nou-născutului pot apărea vânătăi şi hemoragii cutanate. La analiza de sânge se pot observa semne ale degradării avansate a eritrocitelor (hemoliză) şi anemiei. Icterul patologic este tratat de specialişti, iar tratamentul depinde în totalitate de cauza acestei stări. 

În cazul incompatibilităţii dintre grupele de sânge şi/sau factorul RH ale mamei şi micuţului are loc o distrugere masivă (hemoliză) a eritrocitelor. Un icter pronunţat se poate dezvolta atunci când mama are grupa I de sânge, iar copilul – grupa II (sau, mai rar, III). Distrugerea eritrocitelor poate fi legată şi de anumite disfuncții congenitale. O pondere mare o au icterele apărute ca urmare a afectării ficatului din cauza virusurilor, bacteriilor, protozoarelor. Aşa-numitele ictere mecanice apar ca urmare a dereglărilor refluxului de bilă în caz de chist al canalului biliar, pancreas inelar, atrezie (dezvoltare insuficientă) a canalelor biliare. În astfel de situaţii este necesară o intervenţie chirurgicală. Şi dereglările hormonale pot provoca icterul nou-născuţilor. Aşa se întâmplă, de exemplu, în caz de hipotireoză – reducerea activităţii funcţionale a glandei tiroide.

Un nespecialist nu se va putea descurca în toate nuanţele diagnosticării unui grup atât de mare de boli, cum este cazul icterelor nou-născuţilor. Dar trebuie să reţineţi un aspect: păstrarea timp îndelungat a coloraţiei galbene a pielii bebeluşului necesită investigaţii speciale. Acestea trebuie să includă, în mod obligatoriu, analiza generală a sângelui, determinarea nivelului general de bilirubină şi a funcţiilor lor în serul sangvin, examenul indicatorilor funcţiei ficatului, probele la hemoliză (testul Coombs), examenul ultrasonografic al organelor cavităţii abdominale, precum şi, în caz de necesitate, consultaţia chirurgului sau a altui specialist pentru precizarea diagnosticului şi efectuarea la timp a tratamentului.

Sursa