Family Portrait: Stela și Sergiu Moldovanu

De 16 ani, formează un cuplu de succes, cu 2 "afaceri" în care au depus suflet și dragoste: copiii și salonul molDeco. Stela și Sergiu Moldovanu se numără printre puținii moldoveni care își văd viitorul acasă, promovând frumosul, bunul gust și autenticitatea. Astăzi, am trecut dincolo de salonul molDeco și am aflat cum a început povestea lor de dragoste, cât de ușor este să crești 3 copii, dar și ce tradiții se respectă cu sfințenie în casa lor!

Family Portrait: Stela și Sergiu Moldovanu

Family Portrait: Stela și Sergiu Moldovanu

Acum 16 ani, când am început să lucrăm împreună la o agenție de turism.

Family Portrait: Stela și Sergiu Moldovanu

Primele întâlniri au fost colegiale, până când am început a ne cunoaște mai bine.

Family Portrait: Stela și Sergiu Moldovanu

Pe mine m-a cucerit sinceritatea lui Sergiu. Am descoperit un om cu care e foarte ușor să comunici pe orice temă, fără a avea dubii că nu voi fi înțeleasă corect. Sergiu, în schimb, zice că s-a gândit din start că aș putea fi o mamă bună pentru copiii săi. (zâmbește)

Family Portrait: Stela și Sergiu Moldovanu

Family Portrait: Stela și Sergiu Moldovanu

Am decis foarte repede. Cred că din primele săptămâni... Cererea a fost într-o atmosferă solemnă, între noi și mămica mea, când Sergiu a deschis un vin vechi românesc și a comunicat intenția. A fost emoționant, mai ales că eu trecusem deja printr-o asemenea experiență, fiind logodită de ceva timp cu o altă persoană.

Family Portrait: Stela și Sergiu Moldovanu

Nunta noastră a fost foarte mare. Am avut tot felul de invitați, și tineri și bătrâni. A fost o adevărată poveste pe care am organizat-o noi în întregime. Primul dans a fost fascinant, era pe cântecul formației Holograf, "Să nu-mi iei niciodată dragostea". Aveam impresia că zbor! Am avut o surpriză nemaipomenită când și-a făcut apariția prietena mea din Franța, cu care nu ne-am văzut de ani de zile! Apoi, podul de flori, aruncatul buchetului... Cred că acestea au fost cele mai emoționante momente.

Family Portrait: Stela și Sergiu Moldovanu

Family Portrait: Stela și Sergiu Moldovanu

La primul copil s-a schimbat totalmente. Am renunțat ambii la serviciu, primele luni au fost o idilă în care am savurat împreună bucuria noastră. În scurt timp, am lansat și afacerea proprie. În general, copiii nu au fost pentru noi un motiv să ne schimbăm planurile și modul de viață. Mai degrabă, i-am integrat pe ei în activitățile noastre. Nu suntem genul de părinți care își construiesc viața în jurul copiilor și cred că această viziune e total greșită.

Family Portrait: Stela și Sergiu Moldovanu

Luăm micul dejun și cina împreună. Avem o înțelegere cu copiii să mergem în vacanță o dată cu ei și o dată singuri. Comunicăm mult ca să scoatem la suprafață tot ce ne bucură sau ne întristează. Ținem cont de ce-și dorește fiecare membru al familiei. E destul de greu uneori, dar încercăm să găsim compromisuri. Cu cât cresc copiii, cu atât sunt mai diferiți, chiar dacă au fost crescuți în același mediu. Dar acesta e și farmecul unei familii cu mai mulți membri.

Family Portrait: Stela și Sergiu Moldovanu

Family Portrait: Stela și Sergiu Moldovanu

Sergiu preferă să facă ceva lucrat cu mâna lui. Eu încerc să-i dăruiesc ceva ce-l leagă de pasiunile sale. Nu ne facem cadouri scumpe, sofisticate, mai degrabă daruri care au valoare emoțională.

Family Portrait: Stela și Sergiu Moldovanu

Este ziua în care uiți când te-ai trezit. Când ai de împărtășit multe impresii seara. Sau când reușești să realizezi ce ți-ai planificat și ai mulțumit încă pe cineva decât propriul orgoliu.

Family Portrait: Stela și Sergiu Moldovanu

Family Portrait: Stela și Sergiu Moldovanu

Mergem în afara orașului. Ieșim la natură. Ne plac pensiunile rurale. Am colindat și am descoperit multe locuri faine în Moldova. Mergem des la teatru. Ne plac oamenii care știu să fie adevărați pe scenă. Ne place muzica vie, mai ales jazz-ul. Sunt multe lucruri care ne pasionează: pescuit, călătorii, broderie, design, colecționăm pisici bibelouri. Sergiu are o colecție de monede din perioada României regale. Mie îmi place să cos ie. Diminețile mele încep la ora 5.00, pentru a mă dedica unui proiect minunat de reconstituire a unei ii vechi de muzeu. Cred că viața fără pasiuni e mult prea săracă.

Family Portrait: Stela și Sergiu Moldovanu

Copiii și salonul molDeco. Sunt două "afaceri" în care ne-am dedicat totalmente în măsură absolut egală. Responsabilitățile sunt pe patru umeri. (zâmbește)

Family Portrait: Stela și Sergiu Moldovanu

Family Portrait: Stela și Sergiu Moldovanu

Unii zic dragostea, răbdarea, prietenia, scopurile comune. Pentru noi e înțelegerea din jumătate de cuvânt. Asta ne face să fim puternici și totodată relaxați împreună.

Sursa: Mamaplus.MD

Family Portrait: Stela și Sergiu Moldovanu