Ultrasonografia în timpul sarcinii. Interviu cu specialistul Elena Vinogradova

Ultrasonografia în timpul sarcinii. Interviu cu specialistul Elena Vinogradova

-
//
29.03.2016

Viitoarele mămici au o atitudine foarte atentă și grijulie față de sănătatea lor. Unele dintre întrebările pe care și le adresează sunt: ce înseamnă ultrasonografia, trebuie făcută această investigație în timpul sarcinii, este sau nu periculoasă? De ce trebuie să facem ultrasonografia de rutină în timpul sarcinii și dacă acestea garantează lipsa patologiilor la copii ne-a vorbit medicul Elena Vinogradova, specialist în diagnosticare ultrasonografică, medic de categoria 1.

Ultrasonografia în timpul sarcinii. Interviu cu specialistul Elena Vinogradova

INFO: Ultrasonografia (ecografia) este bazată pe principiul ecolocației – recepția sunetului reflectat. Senzorul pe care medicul îl mișcă pe piele produce unde sonore, pe care le recepționează după ce acestea sunt reflectate de organe. Deoarece vibrațiile care se întorc la senzor au „călătorit”, ele au alte caracteristici decât cele emise inițial. Diferențele dintre caracteristicile undei sonore la start și finiș se transformă și se reflectă pe ecranul aparatului sub formă de imagine grafică.

Ultrasonografia în timpul sarcinii. Interviu cu specialistul Elena Vinogradova De ce femeile gravide au nevoie de diagnostic ultrasonografic?

Această tehnică permite depistarea patologiilor fătului la stadii incipiente și ajută la alegerea tratamentului optim pentru prevenirea dezvoltării de complicații.

În etapele inițiale ale sarcinii, până la 11 săptămâni, ultrasonografia se efectuează la necesitate: dacă au apărut simptome de avort spontan, așa ca: dureri în partea de jos a abdomenului, sângerări, hipertonus uterin.

Ultrasonografiile de rutină – ultrasonografii de screening – sunt chemate să urmărească dezvoltarea corectă a fătului și depistarea proceselor patologice.

Ultrasonografia în timpul sarcinii. Interviu cu specialistul Elena Vinogradova Ce tipuri de ultrasonografie se utilizează în timpul sarcinii?

Ultrasonografia vaginală amintește de examenul ginecologic și presupune introducerea în vagin a unui senzor special după golirea vezicii urinare. Vârful senzorului este mai mic decât oglinda standard de examinare folosită la prelevarea frotiului. Acesta este acoperit cu membrană de protecție și uns cu o cantitate mică de gel, iar apoi introdus în vagin. Este necesară pentru obținerea unor imagini în diferite proiecții ale organelor bazinului mic al femeii. Ultrasonografia transvaginală se efectuează, de regulă, în poziția culcat pe spate. Această metodă oferă informații deosebit de prețioasă în etapele inițiale ale sarcinii.

În obstetrică sunt folosite atât ultrasonografia obișnuită, cât și ecografia Doppler – o  investigație care măsoară viteza și direcția de circulație a sângelui prin vasele sangvine. Computerul înscrie și prelucrează informația primită de la senzor, apoi formează o imagine grafică sau color, care arată circulația sângelui în vase. Desfășurată, de regulă, în termenele târzii de sarcină, aceasta poate constitui o parte a examenului ecografic obstetric. Ecografia Doppler este o tehnică specială și este utilizată pentru evaluarea stării fluxului sanguin în cordonul ombilical, precum și a stării placentei și fătului.

Ultrasonografia în timpul sarcinii. Interviu cu specialistul Elena Vinogradova

Ultrasonografia în timpul sarcinii. Interviu cu specialistul Elena Vinogradova De ce sunt necesare ecografiile de rutină în timpul sarcinii?

Ecografia de rutină în timpul sarcinii permite:

  • stabilirea prezenței embrionului/fătului viu
  • determinarea termenului de sarcină
  • diagnosticarea anomaliilor congenitale ale fătului
  • evaluarea poziției fătului, excluderea sarcinii extrauterine
  • stabilirea poziției placentei
  • diagnosticarea sarcinii multiple
  • determinarea volumului de lichid amniotic în jurul copilului
  • verificarea stării colului uterin
  • evaluarea mărimii fătului și corespunderii cu parametrii normali de dezvoltare
  • evaluarea stării generale a fătului

Ultrasonografia în timpul sarcinii. Interviu cu specialistul Elena Vinogradova Care sunt termenele optime ale sarcinii pentru desfășurarea ultrasonografiei?

Toate viitoarele mămici cunosc ultrasonografia numită „genetică”. Ca orice altă procedură de diagnostic, aceasta are sarcini bine determinate:

  • stabilirea situației generale: existența fătului, câți fetuși sunt în uter, dacă aceștia sunt vii, unde este situată viitoarea placentă, volumul de lichid amniotic, starea de sănătate a uterului și ovarelor;
  • examinarea anatomiei fătului. La acest termen toate organele și sistemele viitorului copil sunt deja formate. Se efectuează măsurarea „înălțimii” fătului de la coccis până în vârful capului, așa numita lungime vertex-coccis (CRL). Cu ajutorul acesteia, în baza unor tablele speciale, se determină termenul de sarcină, care se compară ulterior cu termenul calculat de la prima zi a ultimei menstruații;
  • prima ecografie este „genetică”. Astfel, la termenul de 11-14 săptămâni, conform unor anumite criterii, sunt stabilite pacientele incluse în grupele de risc privind nașterea unor copii cu anomalii cromozomiale. Termenele de efectuare a primei ecografii sunt legate de particularitățile de dezvoltare a fătului și posibilitatea de stabilire a unor semne care dispar, pur și simplu, după săptămâna a 14-a.

Sarcina ultimului examen ecografic este depistarea următoarelor disfuncționalități: întârzieri de creștere, infectarea fătului și a placentei, dereglări funcționale ale placentei, poziția incorectă a fătului în uter. Se efectuează iarăși o evaluare a dezvoltării tuturor organelor și sistemelor micuțului, deoarece unele defecte congenitale se manifestă mai târziu și ele pot fi detectate doar după 30 de săptămâni de sarcină.

Ultrasonografia în timpul sarcinii. Interviu cu specialistul Elena Vinogradova

Ultrasonografia în timpul sarcinii. Interviu cu specialistul Elena Vinogradova Ultrasonografia este periculoasă?

Nu există dovezi clare, publicate în literatura științifică serioasă, privind influența negativă asupra fătului a examenelor ecografice desfășurate la termenele recomandate de screening. Cât privește termenele inițiale de sarcină, în aceste cazuri ecografia trebuie efectuată doar la existența unor indicații speciale.

Ultrasonografia în timpul sarcinii. Interviu cu specialistul Elena Vinogradova Ultrasonografia poate conduce la avort spontan?

Nu am întâlnit informații despre creșterea numărului de avorturi spontane după efectuarea ultrasonografiei. Probabil este doar un mit. De regulă, în primele săptămâni de sarcină ultrasonografia este prescrisă doar dacă există anumite complicații: sângerări, dureri în partea inferioară a abdomenului, care sunt simptome tipice de avort spontan. Dacă avortul se produce, este învinuită ecografia, dacă însă sarcina este păstrată, nimeni nu își mai amintește despre nocivitatea acestei proceduri.

Ultrasonografia în timpul sarcinii. Interviu cu specialistul Elena Vinogradova Este adevărat ca ecografia tridimensională este mai periculoasă decât cea bidimensională?

Nu, nu este adevărat. Imaginea 3D este realizată de calculator, după ce informațiile sunt colectate prin metode obișnuite – cu ajutorul tehnicii de recepționare a undelor sonore reflectate. 3D este doar o tehnologie digitală, nelegată de metodologia de desfășurare a examenului. 

Ultrasonografia în timpul sarcinii. Interviu cu specialistul Elena Vinogradova

Ultrasonografia în timpul sarcinii. Interviu cu specialistul Elena Vinogradova Ultrasonografiile de rutină garantează lipsa patologiilor la micuț?

Din păcate, nu întotdeauna. În primul rând, nu toate bolile pot fi văzute cu ajutorul examenului ecografic. În al doilea rând, sarcina este un proces dinamic, iar situația se schimbă cu fiecare zi.

Ultrasonografia în timpul sarcinii. Interviu cu specialistul Elena Vinogradova Cine trebuie să facă ecografii mai des decât de obicei?

Doar medicul poate stabili necesitatea unor examene ecografice suplimentare între cele de rutină. În cazuri deosebit de grave, ultrasonografia poate fi efectuată chiar și zilnic, dacă acest lucru este necesar pentru salvarea vieții micuțului.

Interviu realizat de Cristina Scripnic