Bubițele de la căldură. Cum le recunoști și cum se pot trata

Bubițele de la căldură. Cum le recunoști și cum se pot trata

Mai multor bebeluși le apar bubițe de la căldură (miliaria) care se prezintă ca o iritație. Apar, de obicei, în sezonul cald și dispar cu o îngrijire și igienă adecvate.

Aceste bubițe apar atunci când vremea este foarte călduroasă și cu multă umiditate în aer. Bubițele pe piele de la căldură sunt cauzate în mare parte de blocarea glandelor sudoripare și se observă prin apariția unor mici punctulețe roșii ce apar în jurul zonelor unde se deschid glandele sudoripare.

Sunt mici semne care arată ca s-a instalat iritația pe piele cauzată de căldură:

- Apar de obicei în zonele pielii ce tind să fie umede precum sub braț, sub bărbie, la pliurile pielii și în zona inghinală;

- Apar și pe gât, pe partea superioară a pieptului, pe brațe, picioare și în zona scutecului.


Sunt câteva reguli de igină și îngrijire care trebuie respectate:

- Îmbracă copilul cu haine lejere, dar care să mențină pielea răcoroasă și uscată;

- Acordă o atenție specială pliurilor pielii care rămân mereu umede de la transpirație, urină sau salivă;

- Cu o bucată de tifon sau de bumbac înmuiat în apă rece, șterge zonele transpirate și uleioase ale pielii, iar apoi asigură-te că aceasta s-a uscat bine.
Poți folosi pe zonele iritate, un pic de bicarbonat dizolvat în apă călduță;

- Lasă copilul în piele goală ori de câte ori ai ocazia pentru că aerul este cel mai bun medicament pentru tratarea iritațiilor de orice fel;

- Folosește un ventilator sau un aparat de aer condiționat pentru a răci camera în care copilul își va petrece timpul sau va dormi. Fă asta în timp ce copilul se află într-o altă cameră, pentru a evita riscul unei răceli;


- Nu aplica pe piele unguente sau creme.

Sursa