Până la ce vârstă este recomandată alăptarea copilului? Părerea unui specialist

Până la ce vârstă este recomandată alăptarea copilului? Părerea unui specialist

Şefa secției nou-născuți a Institutului Mamei şi Copilului, neonatologul Ludmila Oclanschi susține că, alăptarea este recomandată până la vârsta la care copilul renunță singur la sân.

„În unele țări se alăptează și până la 5 ani. Noi recomandăm până la doi ani. Obligatoriu până la șase luni, până când se începe diversificarea. Dar, atenție, procesul nu trebuie să fie întrerupt forțat. Oprirea alăptării se face atunci când dorește copilul, dar nu când vrea mama”, mai adaugă Oclanschi.

Totodată, șefa secției s-a referit și când este contraindicată alăptarea la sân. „În foarte puţine cazuri. Li se interzice alăptarea femeilor diagnosticate cu HIV/SIDA, pentru a preveni transmiterea virusului la copil. Interdicţia se aplică şi în cazul proaspetelor mămici care suferă de mastită purulentă, dar şi femeilor cărora le sunt administrate medicamente împotriva unor boli grave”, a conchis Oclanschi.

Menționăm că Organizația Mondială a Sănătății recomandă alăptarea exclusivă până la vârsta de șase luni, urmând ca apoi, până la doi ani, să fie continuată în paralel cu diversificarea. 

Alăptarea exclusivă în primele 6 luni, urmată de alăptarea menținută în paralel cu diversificarea alimentației, pentru cât mai multă vreme, îi asigură copilului un scut natural împotriva alergiilor.

Sursa: oficial.md