Capacitățile copilului: cum le sesizăm

Capacitățile copilului: cum le sesizăm

Capacitățile copilului: cum le sesizăm

De la lup la muzician

Nu este evident, dar adevărat: omul merge în două picioare doar pentru că a fost învățat să o facă. Sunt descrise cazuri reale când copiii au fost crescuți de lupi – de exemplu, surorile Amala și Kamala. Ele alergau cu o viteză uluitoare în patru labe, însă, aproape că nu puteau să meargă pe două picioare deși specialiștii au făcut eforturi considerabile pentru a le învăța din nou acest lucru. Adevărat, ele au căpătat alte abilități de care un om simplu este lipsit: capacitatea de a vedea prin întuneric și de a simți mirosul de carne la o distanță de 70 de km. Asta demonstrează faptul că un copil este o ființă uluitor de plastică. El dezvoltă acele capacități care sunt sesizate și apreciate de persoanele care-l educă. Toți părinții își învață spontan odraslele multe lucruri: ei nu trebuie să citească literatură pedagogică pentru a-l învăța pe copil să meargă sau să folosească veceul. La vârsta de 4 ani, copilul asimilează bazele culturii sale, care se înrădăcinează adânc în sufletul lui pentru tot restul vieții. Ulterior, se dezvoltă ceea ce este învățat. Acesta reprezintă un mecanism sigur de transmitere a culturii de la o generație la alta. În afară de cultura comunității, noi le transmitem copiilor și propria subcultură: trăsăturile de caracter, manierele de vorbire și comportament,  aptitudinile și talentele, de asemenea, vrem noi sau nu – nevrozele și neajunsurile noastre. Respectiv, Mozart nu în zadar s-a născut într-o dinastie de muzicieni, la vârsta de 5 ani, acest băiețel evolua cu concerte. Este mare probabilitatea că vorbim, în acest caz, despre o îmbinare a capacităților înnăscute și a mediului pregătit să alimenteze aceste capacități.  Se pare că, cheia talentului  inedit a fost în faptul că cei apropiați se bucurau atunci când micul Mozart plângea în note muzicale sau bătea ritmat cu pumnișor peste clavecin. Ce se întâmpla oare cu Mozart în cazul în care venea pe lume într-o familie fără tradiții muzicale

Puțin străin

Puteți să nu puneți la îndoială faptul: mai devreme sau mai târziu îl vom învăța pe copil să meargă, să vorbească, să folosească veceul, să încheie nasturii, să-și lege șireturile și chiar să-și facă temele. Plus la toate, vom putea să-i evaluăm toate capacitățile care vor fi asemănătoare cu ale noastre – într-un final, copiii poartă în ei genele noastre. Dar cu siguranță avem și momente de orbire atunci când este vorba despre talentele copilului care nu sunt asemănătoare cu cele pe care le au părinții.   Să zicem: atât mama cât și tata sunt persoane inteligente liniștite cărora le place să citească, iar copilul – din cauza temperamentului său care nu poate fi schimbat – are nevoie de permanentă mișcare. Părinții ar putea considera că micuțul este ”excesiv de activ” și ”neliniștit”, iar copilului ar putea să-i rămână pentru tot restul vieții senzația: ”Sunt rău, iar mobilitatea mea creează tuturor neplăceri”. Deși poate că în această familie crește un sportiv de performanță. 

”Copii dumneavoastră – nu sunt ai dumneavoastră. Ei vin prin intermediul dumneavoastră dar nu de la voi, ei sunt cu voi dar nu vă aparțin. Puteți să le dăruiți toată dragostea voastră dar nu și gândurile întrucât copiii au gândurile lor proprii. Puteți încerca să fiți ca ei, dar nu tindeți să-i faceți pe ei ca voi”. -  Khalil Gibran.

Ori, să zicem – un copil sensibil, un mic introvertit  s-a născut din părinți foarte activi și vorbăreți. El vrea să fie mai mult de unul singur, în timp ce permanent i se spune: ”De ce stai ca o bufniță în colțul tău Du-te și te joacă cu ceilalți copii”.  Părinții nu vor să înțeleagă – tot restul vieții sale, acest om va avea senzația că are lumea sa privată. În asta nu este nimic greșit sau contraindicat. În acest fel se poate produce o tragedie: talentul său deosebit pe care părinții nu-l pot aprecia va începe să fie perceput de copil drept un defect al său.  Este o tragedie de producerea căreia nu se face nimeni vinovat.  Iată de ce, pentru orice eventualitate, mai bine bănuiți că micuțul dumneavoastră a venit de pe altă planetă, că vă sunt străine capacitățile lui.

Capacitățile copilului: cum le sesizăm

Apreciați-i abilitățile

Cum să trăiți cu un ”extraterestru”, talentele și necesitățile speciale pe care am putea, pur și simplu, nici măcar să le observăm Da, copilul într-adevăr este foarte plastic, însă, multe capacități ale sale sunt înnăscute. Adică, este puțin probabil ca acestea să se schimbe pe parcursul vieții sale. Acest lucru se referă, în primul rând, la temperamentul copilului. Cât de repede se acomodează copilul la un mediu nou, cum reacționează atunci când înregistrează eșec în acțiunile sale, care este nivelul său de activitate, extraversiunea  și introversiunea  - acestea sunt trăsături de caracter care nu vor putea fi schimbate niciodată. Însă, nu trebuie de confundat capacitățile înnăscute cu reacțiile copilului la mediu în care crește. Dacă abilitățile micuțului sunt înnăscute, ele apar oricând și oriunde și asta se întâmplă chiar din primele luni de viață. Iată o situație cu totul diferită: o fetiță, care de câțiva ani, era ”la coada” clasei și nu putea învăța tabla înmulțirii. Însă, putea să citească ore întregi cărți despere păsări, cunoștea toate speciile pe care le vedea, putea să povestească despre acestea multiple istorii interesante și chiar să le imite cu vocea. Asta înseamnă  că incapacitatea de a  se concentra la școală este o reacție la sistemul greșit de învățământ și nicidecum nu vorbim despre ”prostia înnăscută” a copilului. Cât de straniu nu ar părea, plictiseala copilului la școală sau grădiniță, de multe ori, se explică anume prin talentele sale. Astfel de tragedii – incompatibilitatea  capacităților cu mediu – au loc destul de des.

Talentele sunt importante!

Nu toți copiii sunt mici genii. Cât de mult efort nu ai depune, marea majoritate a copiilor nu vor călca pe urmele lui Mozart sau Einstein. Pe de altă parte, fiecare copil are punctele sale forte, talentele sale.  Dacă părintele nu reușește să le observe – vorbim despre o problemă serioasă! Pentru că anume acestea vor fi capacitățile de care persoana va face uz pe tot parcursul vieții sale. Din acest considerent trebuie să cunoaștem punctele forte al copilului, iar procesul de educație să se concentreze anume pe acestea. Dacă, însă, nu li se va acorda atenția cuvenită în copilărie – cu cât mai devreme cu atât mai bine – acest lucru își va lăsa amprenta pe tot restul vieții copilului, care se va simți incompetent și absolut fără niciun  rost. Talentele nu neapărat înseamnă note bune la școală și realizările importante ulterioare. Poate fi vorba despre capacitatea de a aplana o situație tensionată, empatie sau sensibilitate sporită pentru ceea ce se întâmplă în familie sau indiferență totală când este vorba despre  simțul umorului.

În ceea ce privește capacitățile sale, despre multe din ele micuțul vă va spune singur prin comportamentul său. Pur și simplu încercați să răspundeți la întrebarea: ce-i place lui să facă (vizionarea televizorului și jocurile la computer nu se iau în calcul). Să deseneze, să răsfoiască cărți despre dinozauri, să se joace cu alți copii sau să urmărească felul în care tata lucrează cu bormașina făcând găuri în pereți

Toți copiii sunt diferiți iar  principiul ”de echitate” în raport cu ei, nu întotdeauna este aplicabil: fiecare copil merită o atenție deosebită. Și foarte important! Copiii nu trebuie comparați între ei în ceea ce privește capacitățile lor! Cel puțin nu în voce.

Capacitățile copilului: cum le sesizăm

Trăsăturile neplăcute de caracter

Aproape fiecare copil va prezenta anumite trăsături de caracter care nu vor fi pe placul părinților. Dacă acestea sunt înnăscute, nu are rost să luptați cu ele. În acest caz, comportamentul părinților nu face altceva decât să dezvolte subestimarea copilului și a complexelor absolut inutile. Chiar dacă vă doriți să schimbați ceva în comportamentul copilului, mai întâi,  încercați să-l acceptați așa cum este el. Ar fi bine să depistați, inițial, toate trăsăturile de caracter care nu vă plac și imaginar să le transformați în talente. Întrebați-vă: în ce circumstanțe această particularitate negativă se va transforma într-o calitate de apreciat Să zicem – timiditatea – vorbim aici despre prudență, asta înseamnă că, cel mai probabil, copilul va respinge propunerile dubioase și periculoase ale semenilor săi sau chiar maturilor. Și nu trebuie să-l numiți ”fricos” nici măcar în gândurile voastre.

Foarte des, particularitățile enervante ale caracterului copilului sunt un motiv pentru evoluția părinților. Micuții le pot aminti despre o experiență neplăcută pe care poate au și dat-o uitării. Analizați sursa sentimentelor dumneavoastră. Întrebați-vă: această caracteristică a copilului ce sau de cine-mi amintește De particularitățile părinților mei, ale fraților sau surorilor Trăsătura de caracter care mă sperie este și la mine sau la soț Dacă veți identifica persoana, din trecut sau prezent,  care are aceleași particularități specifice – scrieți-i o scrisoare unde vă puteți exprima în totalitate poziția. (Cel mai probabil, scrisoare nu trebuie expediată destinatarului…). Dacă este vorba despre o situație din trecut care nu și-a găsit rezolvarea, clarificați-vă cu ea. Dacă nu vă descurcați, apelați la ajutorul unui specialist, dar nu terorizați copilul cu problemele ce vă aparțin dumneavoastră.

Bază pentru evoluție

Un părinte bun seamănă mai mult cu un grădinar decât cu un dresor de animale. Întrucât el poate crea un mediu benefic pentru creșterea și dezvoltarea copilului său. Totodată, părintele nu poate accelera creșterea: încercarea de a trage în sus planta are doar efecte negative. De asemenea, părintele nu-și poate obliga copilul să se schimbe, poate doar să-l invite să încerce ceva nou. În acest fel, dacă știți care sunt talentele copilului dumneavoastră, întâi  de toate, trebuie să-i oferiți posibilitatea să se ocupe cât mai des cu ceea ce-i place (din nou, nu intră în calcul televizorul, jocurile la computer). Copilul are dreptul să facă ce-i place atât cât își dorește el, mai ales cât încă e mic. Asigurați-vă că are toate condițiile și materialele necesare. Să zicem, dacă copilul adoră să deseneze: nu faceți economie de hârtie, creioane și vopsele, reacționați calm la faptul că va trebui să faceți repetat curățenie, ba chiar mai mult – apreciați ceea ce face copilul. Pentru un omuleț de 2-3 ani, aceasta este cu mult mai important decât sălile pentru lecțiile formale. Dacă copilul va începe să primească satisfacție însăși de la proces, mai târziu, copilul cu siguranță va învăța și disciplina, care este necesară la studierea oricărui obiect serios.

Lauda – niciodată nu este prea multă. Însă, este important să delimităm lauda de manipulare: ”Tu ești o fetiță bună, nu vei lua jucăriile lui Ion”.  Atunci când vorbim despre manipulare, copilul nu este lăudat pentru ceea ce face, dar pentru a obține rezultatul scontat. Acest proces diminuează din importanța laudei și creează copilului impresia că el este bun doar atunci când corespunde standardelor impuse de cei maturi.  Lauda sinceră nu este o manipulare ci o sărbătoare pentru talentul copilului dumneavoastră. Noi doar cu toții ne bucurăm atunci când micuțul face primii pași.

Acceptați-vă imperfecțiunea

Și…într-un sfârșit, trebuie de ținut minte că noi niciodată nu vom fi părinți ideali, așa ceva nu există. Noi suntem sortiți să comitem greșeli. Am fost vizitați de un oaspete ”de pe altă planetă” și încercăm să-l înțelegem. Însă, fără îndoială, nu-l înțelegem suficient de bine. Nu ne rămâne decât să ne acceptăm propria imperfecțiune. Și acest lucru este foarte important pentru copilul dumneavoastră: părintele care-și conștientizează propria imperfecțiune îl eliberează pe copil de  povara chinuitoare a perfecționismului.