În cât timp se acomodează copilul la grădiniță

În cât timp se acomodează copilul la grădiniță

Acomodarea cu grădinița reprezintă un proces deseori anevoios și încărcat de lacrimi. Pentru că despărțirea de părinți este percepută de copii într-un mod dramatic, ingredientele cheie în a reuși acomodarea sunt perseverența și răbdarea. Desigur, este important și existența unui cadru didactic înțelegător care să facă trecerea de la mediul de acasă la colectivitate cât mai plăcută.

Acomodarea cu grădinița, un pas dificil pentru majoritatea copiilor

Grădinița oferă multe beneficii. Poate fi un loc excelent în care copiii interacționează cu semeni de aceeași vârstă și învață lecții prețioase, precum să împartă lucruri, să îți aștepte rândul, să urmeze reguli. De asemenea, aici se formează și deprinderi esențiale pentru școală.

Însă această trecere, de la un mediu familiar cunoscut, la unul complet străin, vine însoțită de emoții, atât pentru copil, cât și pentru părinte. Cunoașterea educatoarei și a altor profesori poate provoca copilului anxietate și bucurie. Pentru părinți emoțiile sunt de multe ori complexe; dacă ești convins de decizia de a intra în colectivitate, atât tu cât și copilul tău veți fi mai pregătiți.

Mulți copii pot să regreseze în perioada de acomodare cu grădinița către un comportament familiar, mai puțin matur precum vorbit ca bebelușul sau suptul degetului. Majoritatea pot rămâne separați de părinți câteva ore, dar nu pe o perioadă lungă de timp.

Psiholog Ancuța Coman subliniază:

„Perioadele de timp diferă de la copil la copil și de cele mai multe ori diferențele sunt date de cât de mult a fost expus copilul anterior la situații similare. Sunt copii care se integrează într-o colectivitate de la 2 ani fără probleme și sunt situații în care an de an, o dată cu începerea grădiniței sau a școlii, copilul are nevoie de o perioadă de adaptare. Ca în orice altceva, nu există rețete, important este ca părintele să pregătească copilul pentru această etapă, spunându-i povești despre grădiniță, jucându-se acasă cu el „De-a grădinița”, expunându-l la situații în care are ocazia să se joace cu ceilalți copii, poate chiar ținând cont de anumite reguli de joc etc. Până la urmă, nici nouă, adulților, nu este ușor să ne adaptăm la un loc de muncă. Pentru un adult, perioada de adaptare durează în medie între 3 și 6 luni. Este important să ținem cont de un interval de timp și în cazul copiilor. Ca în orice altceva este un proces. Bineînțeles, sunt situații în care acomodarea este mai dificilă pentru părinte decât pentru copil, întrucât grădinița presupune o schimbare de rutină la nivelul activităților și a programului părinților.

Factori care pot prelungi sau scurta acomodarea la grădiniță

Psiholog Ancuța Coman informează: „Durata adaptării poate fi influențată de diferiți factori, cum ar fi:

– Cât de bine au fost pregătiți copiii pentru grădiniță, cum spuneam în exemplu de mai sus, cu jocul „De-a grădinița” sau alte situații similare. 

– Ce mesaje le-au fost transmise. De exemplu, este grădinița asociată cu ceva pozitiv? Mesajele verbale pot fi pozitive, însă este important ca ele să fie susținute de nonverbal. Un alt aspect este îngrijorarea părinților legată de începerea grădiniței. Noi credem că ei nu știu dacă nu le spunem, însă nu e deloc așa. Copiii simt din tonul vocii dacă ceva nu este în regulă legat de un anume subiect sau chiar pot surprinde discuții între adulți, de unde pot înțelege că ceva nu e de bine referitor la acel loc numit grădiniță.

– Cât de des interacționează copiii cu cei de vârsta lor. Astăzi televizorul și tableta ocupă de timpuriu un loc în viața copilului. Atunci când acest caz se aplică, adaptarea poate fi îngreunată.

Atitudinea cadrului didactic. Este bine de știut faptul că reacționăm pozitiv la persoanele care la rândul lor acționează pozitiv în ceea ce ne privește. Acest lucru este valabil și pentru copii, sau mai bine spus, mai ales pentru copii.

Desigur, aceștia sunt factori generali, să le spunem. În funcție de particularități, lucrurile pot sta diferit în fiecare familie și în cazul fiecărui copil.

Continuarea