Nu este simplu să descoperi dacă copilul tău suferă de dislexie, mai ales dacă are sub 6-7 ani. Cu toate acestea, experții ne oferă tot felul de indicii, pe care, dacă le vom urmări cu atenție, ne vor conduce la o concluzie din acest punct de vedere.

mamaplus.md

Ce este dislexia și cum poate fi ea diagnosticată

Dislexia se referă la dificultatea de a scrie, de a citi și de a pronunța corect, care apare în condițiile în care creierul copiilor/adulților cu această afecțiune are tendința de a amesteca și de a confunda literele. Cei care au dislexie au o memorie defectuoasă în ceea ce privește cuvintele pe care le aud sau pe care le vizualizează.

Nu înseamnă însă că dacă al tău copil este diagnosticat cu dislexie este mai puțin inteligent decât alții. Din contră, cercetările din domeniu au arătat că inclusiv copiii cu această afecțiune au un coeficient de inteligență ridicat, doar că nu pot citi cu ușurință, ceea ce le poate îngreuna procesul de învățare.

Pentru confirmarea diagnosticului de dislexie este necesar să consulți un medic, un expert în psihologia infantilă sau un specialist în această afecțiune. Inițial, acesta va discuta cu tine despre anumite semne ce indică prezența dislexiei la copilul tău. De asemenea, copilul tău va fi testat pentru a i se analiza abilitățile de scriere, precum și cele de a citi. În plus, îi va fi testată personalitatea, precum și capacitatea de a învăța, de a rezolva probleme și de a utiliza cuvintele. Nu în ultimul rând, testul îi poate arăta și coeficientul de inteligență.

Care sunt posibilele cauze ale apariției dislexiei

Până în prezent, nu se știu exact cauzele pentru care apare această afecțiune. Cei mai mulți dintre specialiștii în domeniu consideră însă că o mare parte dintre cazurile de dislexie sunt transmise ereditar. În același timp, cercetările au identificat anumite disfuncționalități ale creierului persoanele cu dislexie, disfuncționalități care se manifestă prin dificultatea de a realiza corect conexiunile dintre litere, sunete și cuvintele ce vor trebui redate.

Dislexia nu este provocată de o deficientă la nivelul vederii, așa cum s-a crezut de multe ori. Practic, cei ce au această afecțiune nu văd cuvintele pe dos, cum se credea.

Care sunt semnele ce ne indică faptul că copilul nostru este dislexic

Nu este ușor să-ți dai seama dacă un copil are dislexie, mai ales când este mic. În condițiile în care, de regulă, dislexia este identificată prin măsurarea diferențelor dintre nivelul de inteligență și achizițiile dobândite la școală, va fi mai greu să știi cu siguranță că al tău copil este dislexic.

Totodată, etapele de dezvoltare cognitivă a copilului, până la vârsta de 7 ani, pot crea dificultăți în a confirma o eventuală suspiciune de dislexie. De pildă, se întâmplă frecvent ca preșcolarii să inverseze literele din cuvinte (așa-numita „scriere în oglindă") până când vor dobândi acele abilități motrice și de percepție ce le va permite să așeze corect literele în cuvinte.

Cu toate acestea, putem bănui că este posibil ca al nostru copil să sufere de dislexie, chiar dacă este mai mic de 7 ani.

Semne că un preșcolar poate avea dislexie

•        Copilul tău are dificultăți mai mari decât alții în ceea ce privește pronunțarea corectă a cuvintelor pe care le aude

•        Copilul învață mai greu noi cuvinte și nu le pronunță corect

•        Copilului îi este greu să învețe literele, cifrele, zilele săptămânii, culorile, formele, precum și cum să-și scrie numele

•        Copilului nu îi este ușor să rețină tot felul de rime. De asemenea, nu poate să identifice acele cuvinte ce rimează între ele.

•        Observi că al tău copil se chinuiește mai mult decât alți copii să deprindă anumite abilități, precum să țină corect un creion, să folosească nasturii, fermoarele sau chiar să îndeplinească „ritualul" unei spălări pe dinți corecte.

•        Copilului îi este greu să compună cuvinte cu ajutorul unor litere, precum și să despartă în silabe

Cum poate fi ameliorată dislexia

Experții recomandă ca un copil ce are dislexie să aibă parte de următoarele metode de sprijin:

•        Să-l obișnuim să asculte și să repete instrucțiunile

•        Să încercăm să exersăm cu copilul acasă, precum și să discutăm cu cadrele didactice, astfel încât acesta să fie antrenat în tot felul de activități ce l-ar putea ajuta să mai scape de dificultățile provocate de dislexie

•        Să-l ducem la un specialist (care să-l ajute să se deprindă cu receptarea corectă a sunetelor, literelor și apoi cu transpunerea lor în viața practică)

Până să ajungem cu copilul cu la un specialist, este la îndemâna noastră să acționăm în felul următor:

•        Roagă-l pe copil să-ți povestească zilnic ce are de făcut și pune-l în situații prin care să vezi dacă poate urma reguli și intrucțiuni

•        Dacă a început să învețe să scrie, vei face rost de o tăbliță și de o cretă și veți scrie pe ea cuvinte simple

•        Pentru ca al tău copil să se simtă în largul lui când vine vorba să comunice, este necesar să știe cât mai multe cuvinte și să le pronunțe corect. Flash-cardurile, jocurile gen domino, literele magnetice, cuburile cu litere etc. oricare dintre ele îl pot stimula ca, prin joc, să învețe mai bine literele și sunetele.

•        Discută cu educatoarea/învățătoarea și vezi ce s-ar putea face pentru ca al tău copil să aibă parte de un mediu cu cât mai multă liniște, întrucât așa s-ar putea concentra mai bine în cadrul activităților de învățare

•        De asemenea, discută cu cadrele didactice posibilitatea ca al tău să nu primească la fel de multe sarcini ca alți copii sau să i se acorde mai mult timp pentru rezolvarea acestora. Va fi esențial ca al tău copil să nu simtă presat cu rezolvarea unor sarcini pentru a se putea concentra mai ușor și astfel să deprindă mai bine diferite abilități legate de scriere sau de citit.

Dacă reușim să găsim un specialist, acesta se va ocupa inițial de testarea capacității de învățare a copilului, după care îl va implica în tot felul de activități ce-l vor ajuta să se obișnuiască mai ușor cu integrarea informațiilor în contexte concrete. În plus, copilul va fi ajutat să-și îmbunătățească memoria și să comunice mai ușor.

Sursa: qbebe.ro