Suptul degetului și al suzetei, în topul obiceiurilor dăunătoare pentru dinții copiilor

Suptul degetului și al suzetei, în topul obiceiurilor dăunătoare pentru dinții copiilor

Copiii mici pot ajunge să dezvolte unele obiceiuri care sunt dăunătoare sănătății dinților pe termen lung. Părinții sunt cei care pot depista, în prima fază, aceste lucruri, despre care ulterior vor discuta cu medicul specialist. Echipa părinte - medic este cea care va îndruma copilașii să renunțe la aceste obiceiuri vicioase, pentru ca dantura lor să nu aibă de suferit.

Principalele obiceiuri vicioase pe care părinții e bine să le supravegheze sunt:

  • Suptul degetului sau al suzetei

Acestea sunt cauze frecvente care duc la apariția unor anomalii dentare la copii, în timp. Suptul degetului poate produce deformări ale procesului alveolar superior cu înclinarea accentuată a incisivilor superiori, care capătă un aspect de dinți de iepuraș. Probabil ați observat mulți copii cu această tendință. Deși sunt drăgălași când sunt mici, acest aspect devine neplăcut atât din punct de vedere estetic, cât și al sănătății orale, când copiii cresc. Suptul prelungit al suzetei peste vârsta de 1 an oprește erupția completă a incisivilor, între ei rămâne un spațiu în care limba compensează deglutiția, ceea ce duce la apariția ocluziei deschise însoțită de vorbirea sâsâită (sigmatism).

  • Lăsatul biberonului noaptea, în pătuțul copilului

Fie că e vorba despre lapte, ceai sau suc, hrănirea pe timpul nopții cu biberonul lăsat copilului, care adoarme, nu este indicată. În afară de faptul că este periculoasă hrănirea în somn, zahărul din lichidele menționate creează un mediu propice multiplicării cariilor, iar suptul tetinei biberonului are același efect cu cel al suzetei. 

  • Introducerea obiectelor între dinți

Copiii mici testează mult prin gust și de aceea obiectele duse la gură și ulterior roase cu ajutorul dinților afectează suprafața acestora. Rosul de creioane sau de jucării tari au acest rol, din păcate dăunător. Ca alternativă, părinții pot oferi copiilor jucării speciale (din materiale moi) pentru a fi „testate” de către copii.

  • Bruxismul

Scrâșnirea dinților este întâlnită și la copiii mici și e posibil să fie trecută cu vederea de către părinți, pentru că apare pe timpul nopții. Bruxismul produce tocirea smalțului dentar, care e diferit ca grosime la copii față de adulți. Specialistul ortodont poate sfătui părinții cum să abordeze copilul ca să renunțe la acest obicei. Aplicarea unor gutiere din silicon purtate noaptea sau a plăcuțelor mobile poate ameliora sau opri bruxismul.

  • Respirația orală

Poate nu vă dați seama când apare aceasta și nici nu cunoașteți cauzele, dar uneori respirația pe nas este înlocuită de unii copii cu respirația pe gură. Apare mai ales în timpul episoadelor de infecții respiratorii, când căile nazale sunt înfundate și atunci involuntar are loc trecerea la respirația pe gură. Printre alte aspecte legate de sănătate, dacă e practicată pe termen lung, are loc deformarea maxilarelor și împingerea dinților în față. 

  • Vorbirea sâsâită (sigmatism) 

Aceasta apare în ocluzia deschisă, cea mai frecventă cauză fiind interpunerea de obiecte între dinți un timp îndelungat: suptul degetului, al tetinei peste vârsta de 1 an, deglutiția infantilă (adică interpunerea limbii între cele două arcade în timpul deglutiției). Apare un spațiu între incisivi, aceștia fiind opriți în erupția lor, iar consoanele siflante (s, ș, t, z) nu mai pot fi pronunțate corect, apare astfel vorbirea peltică sau sâsâită sau sigmatismul, cum îl denumim medical.

  • Rârâitul sau rotacismul

Când sunt mici, ni se par amuzanți. Apoi se măresc și încep sa ne îngrijoreze. Ajungem la logoped, ne străduim, dar tot nu sunt rezultate. De ce? Pentru că e nevoie de cooperarea logoped - medic ortodont. Acest rotacism se datorează de cele mai multe ori frenului lingual scurt (este ca o ață ce se întinde pe fața dorsală a limbii până pe procesul alveolar inferior). Atunci când este scurt, vârful limbii nu ajunge sus pe bolta palatină ca să poată pronunța corect consoana R. De multe ori secționarea acestui fren însoțită de exerciții la logoped corectează acest defect de vorbire.

În concluzie, printr-o igienă corespunzătoare și prin întreruperea acestor obiceiuri vicioase apărute în perioada copilăriei, părinții pot preveni instalarea unor anomalii dentomaxilare la copii, asigurând astfel dezvoltarea armonioasă a întregului complex dento-maxilar. Copiii nu pot decide pentru ei în această perioadă. Spălatul pe dinți și alimentația corectă reprezintă primul și cel mai ieftin tratament pe care părinții îl pot aplica acasă copiilor!

Sursa