29 februarie – ziua tinereţii veşnice. Cum sunt persoanele născute în această zi?

29 februarie – ziua tinereţii veşnice. Cum sunt persoanele născute în această zi?

Putem spune cu o anumită siguranţă că persoanele născute pe 29 februarie sunt cele mai puţine din întreg anul. În plus, nu ne numărăm noi anii în funcţie de zilele de naştere sărbătorite? Cei născuţi pe 29 februarie ar fi chiar mult mai tineri decât oricine altcineva. Douăzeci de ani ar putea fi considerată o vârstă destul de matură pentru un nativ al zilei. În consecinţă, s-ar putea spune că nativii zilei de 29 februarie sunt veşnic tineri.

Aceasta a 366-a zi a fost înfiinţată de către Julius Caesar, ce a decretat să apară doar odată la patru ani. Totuşi, în timpul Papei Gregory s-a descoperit că o zi la fiecare patru ani este de fapt cam mult, astfel doar o singură zi la fiecare patru secole redă ziua în plus.

  • Nativii zilei de 29 februarie emană în permanenţă un aer tineresc. Ei pot fi comparaţi cu o pisică ce are nouă vieţi. Astfel, ei vor fi capabili să scape de prezicerile periculoase în mod repetat. Ei sunt supravieţuitori, faptele lor putând fi considerate într-o mare măsură drept o confirmare a datei lor de naştere neobişnuite. Într-adevăr, nativii zilei de 29 februarie au tendinţa de a fi mai degrabă ciudaţi, fapt de care sunt pe deplin conştienţi. Încă de timpuriu, ei îşi dau seama că sunt neobişnuiţi, însă înţelegerea lor faţă de lume pare să aibă şanse de a ajunge la un consens. Nativii au tendinţa de a recunoaşte lucrurile speciale din viaţa de care alţii pot profita fără să depună nici un efort. Astfel, în momentele lor bune sunt ca nişte copii, savurând cele mai simple bucurii. În cele mai rele cazuri, ei sunt puerili şi uneori neajutoraţi.
     
  • În general, nativii acestei zile nu sunt genul de oameni ce-şi afişează în mod exuberant unicitatea în faţa lumii. Însă, cel mai adesea, ei încearcă din răsputeri să fie chiar mai normali decât un om obişnuit. Astfel, în general vor alege o muncă ce implică preocupări simple şi abordează problemele vieţii de zi cu zi. Nu vor căuta profesii deosebite. Adesea, fantezia lor extrem de activă şi imaginaţia îşi găsesc expresia mai mult acasă, decât în societate.
     
  • Nativii zilei de 29 februarie nu trebuie să-şi abandoneze individualitatea sau să se plafoneze în cautatea lor de normalitate. Pentru ei este de dorit să renunţe uneori la acele obiceiuri care îi îndepărtează de ceilalţi în sensul social.
     
  • Mulţi dintre cei născuţi pe 29 februarie au tendinţa de a vedea deficienţele reale sau imaginare. Cei care vor reuşi să facă acest lucru în încercarea ambiţioasă de a avea succes sunt supuşi riscului de a se lăsa pradă tentaţiilor lumeşti. Pe de altă parte, cei care se retrag pot deveni idealişti extrem de romantici care trăiesc într-o lume fantastică secretă datorită faptului că sunt precauţi în dezvăluirile lor. Nativii zilei de 29 februarie ar trebui să se străduiască să evite asemenea lături extreme ale gândului şi comportamentului şi să caute o cale de mijloc.
     

Sursa