Niciodată nu vei uita mirosul dulce și firav care se emană atunci când te afli aproape de bebelușul tău, atunci când îl săruți pe frunte sau pe căpșor. Nu este de mirare că inspirarea mirosului bebelușului te ajută să te conectezi, profund, cu cel mic, iar asta nu o spun doar mămicile, ci și oamenii de știință.

mamaplus

Într-o lucrare științifică, mamele participante la studiu și-au identificat nou-născuții după ce, acestora, le-a fost permis să rămână alături de bebeluși de la zece minute până la o oră înainte de experiment.

O altă lucrare științifică, publicată în jurnalul Frontierele Psihologiei, a arătat cum mirosul bebelușului impulsionează sau, mai bine spus, „aprinde” anumite zone din creier, la fel ca și în cazul drogurilor. Când echipa de specialiști le-a îndrumat atât pe femei, fără copii, cât și pe mame să miroase pijamalele unui nou-născut, nivelul de dopamină din creier a crescut, iar reacția a fost una puternică pentru mame în comparație cu cele care nu aveau copii.

Așa cum nivelul de dopamină din creier cauzat de consumul de droguri îndeamnă consumatorul să aibă un comportament dependent, la fel și nivelul de dopamină cauzat de inspirarea mirosului bebelușului o îndeamnă pe mama să se apropie mai mult de prunc, scrie Motherly.

„Aceste rezultate ale cercetărilor arată cum acel miros al nou-născuților joacă un rol important în cazul răspunsurilor emoționale dintre mamă și copil, la fel cum alăptatul și îngrijirea bebelușului sunt alți factori esențiali”, explică Johannes Frasnelli, cercetătoare la Departamentul de Psihologie din cadrul Universității din Montreal, Quebec.

De altfel, inspirarea mirosului bebelușului are efect relaxant pentru mame.

Conform unor oameni de știință din cadrul Departamentului de Neuroștiință a Institutului „Karolinska”, (Stockholm, Suedia), se pare că mirosul bebelușului afectează creierul mamelor în același fel cum anumite medicamente își fac efectul în tratarea problemelor de sănătate mentală, cum ar fi depresia.

Astfel, 30 de femei, care au luat parte la acest studiu, au trebuit să inspire mirosul unor căciulițe, purtate de către nou-născuți. Cu ajutorul unui aparat de specialitate, s-au luat în considerare acele imagini, de la nivelul creierului, atunci când femeile experimentau diferite mirosuri. De aici – concluzia specialiștilor în ceea ce privește beneficiile mirosului de bebeluș.

Specialiștii suedezi nu cunosc concret motivul pentru care creierul nostru iubește atât de mult mirosul bebelușului. Deși mirosul nou-născutului conține aproape 150 de substanțe chimice, oamenii de știință încă mai realizează cercetări pentru a afla care dintre aceste substanțe provoacă o reacție de dependență.

Sursa