Confesiunea unei mame despre cum, din cauza depresiei postpartum, ar fi vrut să-și ucidă copilul

Confesiunea unei mame despre cum, din cauza depresiei postpartum, ar fi vrut să-și ucidă copilul

Una dintre cele mai mari provocări pe care o poți avea de înfruntat după naștere este depresia postpartum. Așa cum vei afla și din articolul de mai jos, ea este însoțită de niște simptome specifice, pe care nu le vei putea ignora. În special dacă ajungi într-o situație asemănătoare mamei din povestea expusă, adică să intenționezi să te sinucizi și să-i faci rău și bebelușului, ajutorul medical este absolut necesar. Totodată, nu uita că nu va trebui să respingi nicicând sprijinul celor apropiați, întrucât numai așa vei reuși să-ți revii, să ai grijă așa cum trebuie de copil și să te bucuri de el.

O mamă dezvăluie clipele pe care le-a trăit după nașterea fiicei sale în luna ianuarie a anului trecut. Astfel, ea precizează că a născut prin cezariană de urgență și că, după aceea, nici alăptarea, dar nici începutul relației cu copilul ei nu erau așa cum și-a dorit. 

Ajunsă acasă după câteva zile, nu simțea dragoste pentru fiica ei, ci mai degrabă ură. Analizându-se și-a dat seama că este posibil să sufere de o depresie postpartum și i-a spus mamei sale că trebuia să ajungă la un medic. I s-au prescris niște antidepresive, dar starea ei nu se ameliora. A început să îi fie teamă să fie lăsată singură acasă cu fetița ei, întrucât se gândea să o ucidă și să se sinucidă ulterior.

În martie 2018, mama s-a gândit serios că viața ei nu mai putea continua așa, că nu vroia să mai trăiască știind că nu-și poate iubi copilul. Gândurile de suicid tot nu-i dădeau pace. Într-o dimineață acestea erau atât de insistente, încât mama ei l-a chemat pe soțul fiicei de la serviciu. Împreună au mers la spital. Tânăra a fost sedată și i s-a recomandat să rămână câteva zile sub supraveghere medicală.

Nici după acele zile nu se simțea mai bine, medicii observând că tratamentul nu a dat rezultatele așteptate. Mama a revenit acasă, iar disperarea a cuprins-o iar, realizând că nu putea rămâne singură acasă cu bebelușul, de teamă că i-ar fi putut face rău. Începuse să se roage ca acest chin să înceteze. Curând, a început să se roage alături de mama ei, de soacra sa și de soț. Nu după mult timp a început să simtă că își revine și că poate să-și țină în sfârșit fetița în brațe. În plus, pentru prima dată după mai bine de două luni de la naștere, simțea că o iubește într-adevăr.

După experiența trăită, mama a decis să le ajute și pe alte mame care trec printr-o situație similară din cauza depresiei postpartum. A înființat site-ul ppdjourney.com, iar în prezent este recunoscătoare pentru că a trecut de perioada foarte dificilă și că se poate bucura de copilul ei.

Din ce cauze poate apărea depresia postpartum

Specialiștii atrag atenția asupra următorului aspect: nu se poate vorbi de anumite cauze responsabile pentru această afecțiune, ci mai degrabă despre o combinație de factori. Printre aceștia se numără:

• Schimbările fizice apărute după naștere - Spre exemplu, fluctuațiile de estrogen și de progesteron, dar și o dereglare apărută în funcționarea hormonilor tiroidieni, pot duce la apariția unor simptome ce pot fi legate de o depresie: te simți mereu obosită, nu ai chef pentru nimic, ai tulburări de somn etc..
• Transformările emoționale - Odată ce te vei confrunta cu oboseala și cu multe griji, poți să te simți depășită de ceea ce se întâmplă și să simți că nu mai poți gestiona nici măcar situațiile banale. În același timp, te poți simți incapabilă să ai grijă de un nou-născut și poți să ai senzația că nu mai ai niciun control asupra vieții tale. Oricare dintre aceste stări pot alimenta depresia postpartum.

Citiți continuarea aici!