mamaplus

Nașterea acasă: complicații, emoții și mărturisiri sincere de la actrița Lake Bell

-
//
14.08.2019

Nașterea este una dintre cele mai complicate experiențe ale vieții, iar pentru cele mai multe femei poate fi pe cât de frumoasă, pe atât de traumatizantă. Nici una nu seamănă cu alta, nici măcar când e vorba de aceeași eroină, așa cum explică actrița de 40 de ani, Lake Bell.

mamaplus

Povestea nașterii naturale la domiciliu

“Am născut ambii copii acasă”, spune ea. “Prima dată, când am născut-o pe fiica mea, a fost o experiență din care am ieșit triumfătoare, așa m-am simțit. Avea cordonul ombilical înfășurat în jurul gâtului, am fost atât de speriată. Mi-a pus-o moașa pe pieptul meu și acolo a respirat pentru prima dată. Am văzut cum a prins viață din nou. Era acolo, cu noi”, mai spune Lake Bell.

O mamă, 2 experiențe total diferite

După o experiență pozitivă din care a ieșit mai puternică, și atât de legată de fiica sa, nici nu se punea problema ca la cel de-al doilea copil să procedeze altfel. Tot naștere cu moașă, acasă. De data asta și ea, și bebelușul, erau măricei. El avusese aproape 5 kg la naștere. Evenimentele păreau să se deruleze exact la fel: băiețelul a ieșit cu cordonul în jurul gâtului, a fost așezat pe pieptul sau, însă de data asta nu-și revenea. Nu respira. Acum nu mai era vorba de o dovadă de curaj sau putere, era “pe viață și pe moarte”, recunoaște actrița. “Copilul venise pe lume, și o întreagă cameră plină de oameni încerca să-l resusciteze. Paramedicii erau pe drum și veneau să ia omulețul ăsta micuț, pe care nu-l cunoșteam încă”.

În timp ce era cusută acasă, a primit vestea că cel mic respira timid cu ajutorul măștii de oxigen. A auzit asta, a văzut un video cu el, și a leșinat după ce a aflat că o să fie bine. Cel mic a rămas 11 zile la terapie intensivă, iar apoi a ajuns acasă fără alte probleme sau complicații.

Mărturisirile de după

După o asemenea experiență, vinovăția deciziei sau a inconștienței de a naște natural, acasă, nu i-a mai dat pace. A urmat depresia, medicamentația și terapia pentru încă un an și jumătate, fără de care nu ar fi putut funcționa.

Tot mai multe voci de la Hollywood, ca Beyonce, Jessica Biel și Serena Williams, încep conversațiile dure despre cât de imprevizibilă și periculoasă poate fi orice naștere. În SUA, numărul celor care optează să nască în afara unui spital și fără medici specializați este în creștere. Tocmai de asta, transparența cu care Lake Bell a împărtășit experiența sa este cu siguranță de ajutor mămicilor care iau în considerare o astfel de naștere.

Sursa