Aproximativ 2% din toate sarcinile sunt ectopice sau extrauterine. Chiar dacă probabilitatea este mică, orice femeie se poate confrunta cu această problemă pentru că motivele exacte ale unei astfel de evoluții nu sunt încă cunoscute. Care sunt simptomele unei sarcini extrauterine și la ce termen poate fi ea depistată?

Simptomele sarcinii extrauterine: cum se depistează și ce e de făcut?

În cazul unei sarcini extrauterine, zigotul – celula formată în rezultatul fertilizării ovulului de spermatozoid, nu ajunge în uter – așa cum se întâmplă în cazul unei sarcini normale, ci rămâne în trompa uterină. Mai rar, ea este evacuată din trompă în direcția opusă și se atașează de ovar sau peritoneu. Complicațiile care pot urma pun în pericol viața femeii.

Sarcina extrauterină poate avea două finalități – avort tubular, când embrionul se detașează total sau parțial de peretele trompei uterine și se poate amplasa în cavitatea abdominală sau ruptura trompei uterine. În ambele cazuri survine hemoragia internă, iar dacă gravida nu este supusă urgent intervenției chirurgicale specializate, urmările pot fi fatale.

Este important!

Sarcina tubulară reprezintă 98 % din toate sarcinile extrauterine.

Printre cauzele ce duc la apariția sarcinii ectopice, medicii numesc inflamația cronica și de lungă durată a organelor pelviene. Plus la toate, o astfel de sarcină poate apărea ca rezultat al procesului de adeziune la nivelul bazinului cauzat, anterior, de infecții sau operații suportate. În grupul de risc sunt și acele femei care au trecut printr-un avort artificial, mai ales în prima sarcină. De asemenea, sarcina extrauterină poate apărea în cazul unei tumori sau dezvoltării anormale a organelor genitale, atunci când, de exemplu, trompele uterine au o formă incorectă.

Cum poate fi depistă sarcina extrauterină?

Principalele simptome ale unei sarcini extrauterine pot fi numite următoarele: reținerea menstruației, dureri abdominale până la acute, slăbiciune, amețeli, stări de leșin.  Încă un simptom important al unei posibile sarcini extrauterine – eliminările sângeroase din vagin - de la pete de culoare maro închis până la stacojiu.

Având aceste simptome, gravida trebuie să se adreseze neîntârziat la medic. Ginecologul va dispune efectuarea unei ultrasonografii pentru a determina dacă este vorba despre o sarcină extrauterină. În cazul ultrasonografiei abdominale, sarcina uterină poate fi depistată la termenul de 6-7 săptămâni, iar cu ajutorul ultrasonografiei vaginale – la termenul de 4,5-5 săptămâni.

Plus la aceasta ginecologul va cere rezultatele analizei de sânge pentru HCG (gonadotropina corionică umană – hormon secretat de placentă în timpul sarcinii). De regulă, în cazul unei sarcini extrauterine, indicatorii acestui hormon sunt mai mici și cresc mai lent decât în cazul unei sarcini normale cu același termen.

Tratamentul și prevenirea sarcinii extrauterine

Astăzi, medicii pot propune doar tratament operațional, iar problema referitoare la păstrarea trompei uterine este soluționată individual. În intervenția chirurgicală se folosește laparoscopia – este o intervenție endoscopică care se realizează fără a tăia peretele abdominal anterior și se utilizează echipament optic specializat. Această metodă permite, prin traume minime, evacuarea zigotului din trompa uterină, cauterizarea vaselor afectate și păstrarea trompei.

Ginecologii consideră că bolile inflamatorii reprezintă principalul lucru de care trebuie să se păzească femeia după ce a suportat cu succes o astfel de operație. Pentru că anume aceste afecțiuni sporesc riscul de a dezvolta o sarcină extrauterină ulterioară.