Vârsta taților este importantă atunci când vine vorba despre conceperea bebelușului. Este recomandat ca ambii parteneri de viață să stea de vorbă cu un medic specialist pentru a se informa cu privire la avantajele și dezavantajele conceperii unui copil la vârste înaintate.

mamaplus

Studiile arată că nu doar fătul poate avea probleme de sănătate, ci și mama în timpul sarcinii, având un risc mai ridicat de a face diabet gestațional. Un studiu publicat în revista medicală „British Medical Journal” arată că atât mamele însărcinate, cât și copiii au un risc mai ridicat în a avea probleme de sănătate atunci când tații sunt mai în vârstă. Fertilitatea bărbaților se declină cu timpul, dar nu atât de agresiv ca la femei, scrie Parent24.

O altă cercetare privind bărbații europeni sugerează că exista cu 50% șanse mai mici de a concepe un copil după primul an de încercări și după vârsta de 35 de ani în comparație cu bărbații care au 25 de ani. De asemenea, femeile care au parteneri de viață cu vârsta de 35 de ani sau mai maturi de atât, tind să aibă parte de avorturi mai mult decât părinții tineri.

Există șansa unei nașteri premature

Un studiu publicat în „British Medical Journal” arată că șansele apariției problemelor în timpul perioadei de sarcină și după naștere cresc în cazul cuplurilor cu tați mai în vârstă. Cercetătorii de la Universitatea Stanford din SUA au analizat datele a 40 de milioane de nou-născuți în perioada 2007-2016 pentru a vedea cum îi poate afecta pe sugar și pe mamă vârsta tatălui.

Copiii au avut un risc de 14% mai mare de a se fi născut prematur (înainte de cele 37 de săptămâni), dar și un risc crescut de a avea o greutate mai mică (sub 2.5 kg) în cazul taților trecuți sau egal cu vârsta de 45 de ani, comparativ cu tații cu vârsta cuprinsă între 25 și 34 de ani, mai scrie Parent24.

Cercetătorii din Danemarca au analizat legătura între vârsta matură a bărbatului și problemele congenitale. Aceste probleme includ condiții rare de dezvoltare, cum ar fi, de exemplu, nanismul.

Un impact îngrijorător este cel al sănătății mintale. Copiii ai căror tați sunt în vârstă au un risc crescut să sufere de schizofrenie, retard mintal sau tulburări din spectrul autismului (TSA).

Schimbările care se produc la nivelul spermatozoizilor bărbaților în vârstă pot contribui la probleme de sănătate apărute ulterior. Tații transmit copiilor de patru ori mai multe mutații genetice decât mamele. Bărbații transmit un număr mai mare de mutații din cauza volumului mare de spermatozoizi produși.

De asemenea, apar efecte negative și în cazul mamelor însărcinate, nu doar în cazul copiilor. Riscul de a face diabet gestațional crește cu atât mai mult cu cât tații sunt mai în vârstă. 13% dintre cazurile nașterilor premature și 18% dintre cazurile în care a apărut diabetul gestațional au o legătură cu vârsta matură a taților, conform cercetătorilor străini.

Există și tați în vârstă care nu au probleme cu fertilitatea, iar copiii lor nu prezintă probleme serioase de dezvoltare fizică sau psihică.

În general, vârsta tatălui este mai puțin importantă față de vârsta mamei. Este necesar să fie incluși și tații în conversațiile privind planificarea sarcinii și preconcepția pentru a se asigura că toate cuplurile sunt informate și pot crește un copil sănătos.

Sursa