Micozele fac și ele parte dintre problemele care pot surveni în timpul sarcinii, mai ales din cauza fluctuațiilor hormonale. Rețineți faptul că este cel mai important să nu tratați micozele vaginale din sarcină fără sfatul unui medic, astfel încât să nu se ajungă la probleme serioase, atât pentru voi, cât și pentru bebeluși.

Ce este micoza?

Când vorbim despre așa ceva, ne referim de fapt la o afecțiune provocată de diverse organisme microscopice. Printre acestea fac parte: ciupercile, mucegaiurile, levurile (tot un tip de ciuperci). Asemenea microorganisme trăiesc în corpul nostru (pe mucoase, în zona genitală, în intestine, în gură, în nas etc.), dar în anumite condiții ele se multiplică prea mult și provoacă iritații, leziuni sau chiar infecții. 

Cele mai frecvente micoze se regăsesc la nivelul vaginului și provoacă așa-numitele vaginite micotice. Ele apar oricând, dar sunt mai dese în perioada sarcinii.

Cauze ale apariției micozei (vaginitei micotice) în sarcină

Printre cele mai cunoscute micoze din perioada sarcinii sunt cele care sunt produse de ciuperca numită „Candida". Motivul pentru care te-ai putea confunta cu așa ceva este: în timpul sarcinii, în cazul în care în vagin există deja Candida, aceasta va găsi condiții mai bune de proliferare, în condițiile în care creșterea nivelului de estrogen va favoriza și producerea de glicogen (este compus din mai multe molecule de glucoză și este util în stocarea energiei și în detoxifierea organismului. Cea mai mare parte din el se găsește în ficat). Pe măsură ce nivelul de glicogen crește, ciupercile vor găsi un mediu propice să se dezvolte la nivelul pereților vaginului.

Diverse studii au arătat că aproximativ 20% dintre femei prezintă „Candida" la nivelul vaginului, dar că în sarcină, din cauza fluctuațiilor de estrogen, aceasta se va regăsi la mai mult de 30%. 

Simptomele micozelor de la nivel vaginal

Este firesc să ai secreții vaginale și în timpul sarcinii, dar trebuie să fii foarte atentă dacă acestea își schimbă radical aspectul, întrucât poate fi vorba despre o micoză. Astfel, în mod obișnuit, secreția vaginală este lăptoasă, alb-gălbuie, nu este prea abundentă (poate fi așa la ovulație sau în perioada precedentă menstruației), nu are miros și nu ne provoacă disconfort. În schimb, o micoză o va face să fie albă, să aibă aspectul brânzei dulci (are aspect grunjos) și să fie mai lipicioasă, dar fără miros.

Alte manifestări neplăcute, menite să ne facă să ne gândim că suntem afectate de o vaginită micotică, sunt:

• Zona vulvei este mai roșie și mai inflamată
• Resimți mâncărimi persistente
• O senzație de arsură
• Poate apărea o senzație de usturime la urinare
• Disconfort în timpul actului sexual

Pentru un diagnostic și un tratament adecvat, consultă cât mai rapid un medic ginecolog. Nu recurge la remedii naturiste sau la altele pe care să ți le administrezi la întâmplare, astfel încât să nu-ți afectezi sub nicio formă bebelușul.