Riscurile la care se expun femeile însărcinate care mănâncă alimente prăjite

Riscurile la care se expun femeile însărcinate care mănâncă alimente prăjite

Femeile însărcinate ar trebui să renunţe la cartofi prăjiţi şi la alte tipuri de prăjeli pe toată perioada sarcinii. Recomandarea vine din partea cercetătorilor de la Universitatea Harvard, care au constatat că gravidele care obişnuiesc să mănânce astfel de preparate prezintă un risc crescut să se îmbolnăvească de diabet gestaţional. 

Această boală, lăsată netratată, predispune la naştere prematură sau naşterea unui copil cu greutate corporala mare, notează site-ul Imaginea mea.

Oamenii de ştiinţă au ajuns la această concluzie după ce au realizat un studiu care a durat 10 ani şi la care au participat peste 15.000 de femei gravide. Voluntarele au răspuns la o serie de întrebări cu privire la dieta lor şi stilul de viaţă, inclusiv dacă au fumat în perioada sarcinii, cât de des au mâncat alimente prăjite, carne, fructe, legume şi câte lichide au băut, in special apă, de la o zi la alta.

Concluzia arată că femeile însărcinate care mănâncă alimente prăjite de şapte ori pe săptămână prezintă un risc cu 88% mai mare să dezvolte diabet gestaţional, spre deosebire de cele care obişnuiesc să mănânce cartofi prăjiţi sau friptură cel puţin o dată pe săptămână.

Alimentele prăjite luate de 4-6 ori pe săptămână cresc riscul de diabet cu 16%. De asemenea, boala poate să apară la femeile gravide trecute de vârsta de 25 de ani, care au probleme cu greutatea sau care au un istoric familial de diabet zaharat.

Cercetătorii spun că alimentele prăjite generează producerea de substanţe chimice care pot dăuna capacităţii organismului de a controla nivelul de zahăr din sânge. Mai mult, în timpul gătitului, distribuţia acizilor graşi trans pot perturba acţiunea insulinei.

Sursa: gandul.info