Pentru perioada sarcinii sunt caracteristice nu numai aşteptarea venirii pe lume a micii minuni, dar şi multe temeri legate de aceasta. Din cauza acestor temeri, starea emoţională a femeii este instabilă, iar temerile cresc odată cu burtica.

Superstiţii în care cred gravidele

Gravide sunt mai predispuse la emoțiiși gândurinegative cecât la cele pozitive (iar gânduri negative au tendinta de a "deveni realitate"). În această peroadă, apropiaţii încercă să apere gravida de tot şi de toate. Cu cele mai bune intenții, pentru a proteja împotriva efectelor negative, i se transmite  "înțelepciune timpurilor", formată din de superstiții și diferite semne. Și gravida fiind în starea ei de a-şi proteja copilul, le pune drept căpătâi la baza hotărârilor pe care le ia.

Superstiţiile ce privesc gravidele au fost inventate de oameni, pentru a sublinia importanţa perioadei de sarcină şi a atrage atenţi aei şi a familiei asupra responsabilităţii pe care o include creşterea şi educarea unui copil.

Aceste semne şi superstiţii nu au apărut din senin. Ele au fost rezultatul observaţiilor asupra comportamentului femeii în perioada de sarcină, şi consecinţele acestui comportament. Toate observaţiile erau interpretate de OM, prin prisma înţelegerii proprii a situaţiei.

Aceste interpretări au fost predate din generaţie în generaţie, şi există o mare probabilitate că acestea au suferit schimbări în acest proces de "predare mai departe", din cauza subiectivităţii.

Astăzi gravida primeşte o serie de "instrucţiuni" despre sarcină, pe care obligatoriu trebuie să le urmeze, în caz contrar doar ea easte vinovată de consecinţe.

Superstiţii în care cred gravidele

Iată unele din cele mai des utilizate semne şi superstiţii:

  • O gravidă nu trebuie să-şi taie părul deaorece acest fapt ar putea avea consecinţe asupra copilului. În păr se adună energie de care gravida va avea nevoie în timpul naşteriii. de asemenea dacă o gravidă îşi taie părul ar însemna că aceasta taie din viaţa copilului, sau copilul ar putea să se nască cu malformaţii.
  • este interzis să coşi sau să croşetezi, să păşeşti peste un cablu sau o sfoară întinsă,  să ridici mâinile deasupra capului (copilul ar putea să se încurce în cordonul ombilical)
  • este interzis ca o gravidă să privească feţe desfigurate sau la alte malformaţii omeneşti (copilul ar putea să se nască cu semne) 
  • este interzis ca o viitoare mamă să cumpere lucruri pentru copil până la naştere, copilul ar putera muri sau s-ar putea naşte bolnav. 

Superstiţii moderne:

  • Nu trebuie să naşti cu unghiile vopsite, medicul poate identifica starea mamei după starea unghiilor. 
  • Nu este bine să conduci maşina sau să zbori cu avionul pentru că s-ar putea produce un avort spontan 
  • În timpul sarcinii este interzis să te fotografiezi, fătul ar putea încremeni, deşi sesiunile foto ale unei gravide, singure sau împreună cu familia sânt o sursă nemaipomenită de emoţii pozitive. 

Superstiţii în care cred gravidele

Pentru unele gravide, înţelepciunea populară este cea mai bună terapie, prin care alungă toate emoţiile negative. fiecare gravidă în parte însă, este în măsură să decidă dacă vrea sau nu să creadă acestor superstiţii sau să le demonstreze contrariul crezând în cercetările ştiinţifice şi datelor medicale. Fiecare este în drept să facă după cum "îi spune inima de mamă"

Autor: Tatiana Cozman, psiholog