Încă nu a trecut în tabăra veganilor, dar adoră să le gătească celor dragi dulciuri sănătoase, fără zahăr, produse de origine animală sau coloranți. Alina visează la o cafenea cu dulciuri vegane, iar până atunci  îi puteți vedea deserturile, care nu sunt doar delicioase, dar și arată foarte bine, pe paginile de Facebook și Instagram.

mamaplus

Povestește-ne cine este Alina Dascălu-Pușcaș? De la cine ai moștenit pasiunea pentru gătit?

Sunt economist de profesie, la moment mă aflu în concediu de îngrijire a copilului.

Pasiunea pentru gătit am moștenit-o de la mămica mea, de mic copil eram mereu în preajma ei la bucătărie, urmăream atent tot ce face, dar mai ales momentele în care pregătea dulciuri.

Când și cu ce scop ai creat pagina “Raw Vivi”?

Pagina Raw Vivi am creat-o în 2017, luna martie, în Instagram, iar în acest an am deschis și o pagină de Facebook, pentru a fi mai aproape de cei care își doresc un desert vegan.

Prezintă-ne în câteva fraze proiectul Raw Vivi.

Proiectul “Raw Vivi” a luat naștere la prima aniversare a fetiței mele, pentru că mi-am dorit să creez un tort sănătos, pe care să-l savurăm împreună cu întreaga familie.

mamaplus

De ce dulciuri vegane?

Am ales să pregătesc dulciuri vegane, pentru că nu conțin produse de origine animală, sunt bogate în nutrienți și susțin modul sănătos de viață.

Ai adoptat stilul de viață vegan?

Eu sunt încă în gașca vegetarienilor, dar periodic sunt vegană. Cred că mai am nevoie de un răgaz ca să trec de tot în tabăra veganilor.

Ai o echipă sau faci toate dulciurile de una singură?

Toate deserturile le pregătesc singură.

Care sunt beneficiile dulciurilor vegane comparativ cu cele obișnuite?

Dulciurile vegane și raw-vegane sunt pline de nutrienți, vitamine, minerale. Nu conțin aditivi, E-uri, potențatori de aromă sau conservanți.

Reușești să gătești și pentru membrii familiei tale? Care sunt bucatele preferate în casa voastră?

Gătesc mâncare vegetariană zilnic, mai ales că noi iubim bucatele proaspăt gătite. Preferăm legumele la cuptor, lintea, humusul, cous-cousul, orezul, quinoa.

mamaplus

Cât de des îți alinți familia cu dulciuri pregătite de tine?

Cam de 2-3 ori pe lună reușesc sa îi răsfăț pe cei dragi cu deserturile mele.

Cu ce-ți place să te mai ocupi în afară de această pasiune?

Pe lângă dulciuri, reușesc să petrec cât mai mult timp cu fetița mea, citesc, facem plimbări zilnic.

Care sunt planurile tale pentru viitor?

Îmi doresc foarte mult să deschid o cafenea vegană.