mamaplus

Cărțile personalizate ale Anastasiei Munteanu-Radu au ajuns în China, Anglia, Italia și multe alte țări

-
//
13.05.2019

Anastasia Munteanu-Radu este o mămică care își împarte timpul astfel încât să reușească să-i educe pe cei doi copii ai săi, dar și să-și urmeze pasiunea. Aceasta și-a dat frâu liber imaginației și creează cărți personalizate pentru bebeluși, în care părinții pot nota cele mai importante detalii din viața celui mic. Agendele realizate de ea au ajuns în toate colțurile lumii, iar clienții revin iar și iar. Haideți să-i cunoaștem povestea și să-i admirăm lucrările!

mamaplus

Când s-a “născut” ideea să creezi cărți personalizate?

Mereu am fost o fire creativă. Imediat după ce a apărut primul meu copilaș, în 2014, am început să caut în librării un album în care să pot păstra amintirile despre copilăria lui... După lungi căutări, am fost nevoită să iau ceva, dar sigur nu era ceea ce căutam de fapt... Nici nu am apucat să completez acel album, pentru că după părerea mea nu avea "suflet".

Atunci mi-a venit ideea de a încerca să creez ceva singură. Din momentul acestui gând și până la rezultatul final a trecut aproape un an... Un an de încercări, eșecuri, bani cheltuiți, foi aruncate și nopți nedormite, în care încercam să fac albumul așa cum mi-l imaginam.

 Ce materie primă folosești la crearea lor?

Carcasa albumelor este din carton. Plus la aceasta, folosesc stofă de bumbac și sintepon sau stofă specială pentru căptușeală. Unele lucrări sunt făcute chiar din catifea sau piele eco.

mamaplus

Cât durează procesul de lucru asupra unei cărți?

Nu pot spune exact cât durează să termin o carte, pentru că, de fapt, este un proces mai complex, ce se întinde pentru câteva zile, deoarece trebuie să cos paginile, apoi se lipește și o noapte se usucă... Timp în care mă apuc de "carcasă", care la fel se face în câteva etape. Deci, pentru a finaliza o carte am nevoie de aproximativ 3 zile.

 Ce putem scrie în ele?

În agenda bebelușului putem păstra cele mai importante și frumoase amintiri despre primul anișor (sunt și cărțulii de la naștere până la școală).

Cartea primului anișor începe chiar de la poza eco (în burtica mamei), include toate etapele de dezvoltare a copilașului în primul anișor și poze. Deci, cu o astfel de carte sigur nu vei scăpa niciun detaliu și va fi o amintire superbă pentru copilaș și pentru tine.

 Care sunt cele mai solicitate mesaje pentru coperțile cărților?

De obicei, pe coperta cărților se scrie numele și/sau data nașterii bebelușului, dar uneori părinții doresc să lase și un mesaj (o frază scurtă), ce ar cuprinde în ea toată dragostea pe care o poartă.

De exemplu: Dragostea noastră, Micul Prinț /Prințesă, Minunea noastră etc.

mamaplus

Care a fost cea mai complicată comandă pe care ai realizat-o până acum?

Nu pot spune că am avut vreo comandă "mai complicată"... Fiecare client este o personalitate aparte, cu cerințele și viziunea lui.

Încerc mereu să fac fiecare carte exact așa cum și-ar dori să o vadă părinții. Fiecare carte reprezintă într-o oarecare măsură copilașul, deci trebuie să fie executată cu maximă dedicație și grijă.

 Cât costă, în medie, o carte și ce dimensiuni are?

Prețul unei cărți pentru primul anișor începe de la 380 de lei și este de mărime A5. Cea mai mare și complexă cărțulie de la naștere până la școală costă 500 de lei și are formatul A4.

 De ce este bine ca fiecare părinte să procure o astfel de cărțulie?

De ce aș sugera să procurați o astfel de carte? Pentru că are "suflet" în primul rând.

Pentru că amintirile sunt cea mai de preț comoară și ele merită păstrate într-un locușor deosebit. O carte personalizată creată handmade nu are miros de librărie, în schimb este făcută exact pe placul clientului, cu mult drag și dedicație, ceea ce cred că se simte în fiecare detaliu. Peste ani, sunt sigură că fiecare copil va aprecia un astfel de cadou, unde părinții au scris de mână emoțiile pe care le-au trăit odată cu apariția sa.

mamaplus

Cine sunt clienții tăi și cum pot face comanda?

Clienții mei sunt "împrăștiați" prin lume. Cărțile mele au ajuns până în China, nemaivorbind de țările vecine. Sigur că cea mai mare parte a comenzilor vin din România şi Republica Moldova.

Am primit multe comenzi de la concetățenii noștri de peste hotare, care apreciază arta handmade. Am făcut și cărți în limba engleză pentru prietenii celor plecați. Mă bucur mult că oamenii se întorc după prima comandă, ceea ce înseamnă că sunt mulțumiți.  Îmi puteți vedea și comanda lucrările pe paginile de Facebook și Instagram “Vanilla Crafts”.

Care sunt planurile tale pentru viitor?

Planurile mele sunt mărețe, nu mă opresc aici, am sute de idei și cu părere de rău puțin timp, fiind în paralel mămică a doi copilași. Primesc o plăcere enormă de la ceea ce fac și aș vrea mult să cresc în acest sens.

mamaplus