Iulia Volc croșetează jucării adorabile pentru copii

Iulia Volc croșetează jucării adorabile pentru copii

Iulia Volc este mămica a doi băieței, se află în concediu de maternitate, perioadă numai bună de dat frâu liber pasiunilor. Meșterița croșetează jucării, covorașe pentru camera copilului, iar degrabă ne va uimi și cu niște plapume moi și pufoase.

Cum și când ți-a venit ideea să te apuci să croșetezi?

De mică eram pasionată de lucrul manual, mămică mea mereu îmi împletea haine, croșeta covorașe pentru casă. Pe la vârsta de 8 ani, pentru prima dată am ținut croșeta în mână, mă învățam să croșetez un simplu cerculeţ și de nenumărate ori o tot băteam pe mama la cap să mă ajute, căci nu-mi reușea.

Apoi am revenit din nou la andrele și croșetă la școală, la educația tehnologică, mereu am fost în fruntea tuturor fetelor, ba chiar profesoara îmi permitea să împletesc ceea ce îmi doream eu, nu ceea ce era după planul curicular.

Așa și am pornit încetul cu încetul să-mi dezvolt hobby-ul. Croșetam pentru casă, pentru persoanele dragi, când am devenit mămică, am început să împletesc hăinuțe pentru copiii mei, dar mai apoi am zărit în internet jucării croșetate și m-am îndrăgostit imediat de ele! Stăteam cu orele și căutam cele mai reușite scheme pentru a croșeta jucării cu adevărat frumoase și plăcute ochiului. Am încercat și mi-a ieșit din prima.

Care este activitatea ta de bază?

La moment sunt în concediu de maternitate cu al doile copilaș. Dar activitatea mea de bază ține de administrarea și organizarea evenimentelor. Activez la o sală de banchet.

Ce obiecte croșetate putem găsi în atelierul tău?

Preponderent puteți găsi jucării, dar croșetez și covorașe pentru camera copiilor, în curând vor apărea şi plapume gingaşe din fir de pluş pentru copii.

Le realizezi după propriile idei sau și la comandă, după preferințele clienților?

La moment am preluat comenzi pentru 2 luni înainte, din păcate nu reușesc să croşetez după propriile idei, în schimb încerc să ajut clienții să creăm împreună o jucărie irepetabilă, modificând culorile şi adăugând inscripţiile brodate.

De unde atâta inspirație?

Inspiraţia vine de la meşterii ce au în spate mulți-mulți ani lucraţi în acest domeniu, am găsit câţiva din ţările europene și o meşteriţă din Rusia, sunt profesioniști în ceea ce fac şi eu învăţ şi mă inspir de la ei.

Cât costă, în medie, o jucărie croșetată?

Din păcate, materia primă din care se confecționează jucăria nu este deloc ieftină, de aici şi sinecostul destul de mare. În medie, o jucărie din fir de pluş va costa 350-400 de lei, în funcție de look-ul final: cu hăinuță sau fără, cu broderie...

Reușești să te dedici familiei, dar și acestei activități?

Dacă le organizezi pe toate corect, le reușești, în mare parte croșetez dimineaţa, când toată familia doarme, seara târziu sau între orele de somn ale copilului.

Unde te pot găsi potențialii clienți?

Pe rețelele de socializare Facebook și Instagram. Apropo 30% dintre clienții mei sunt tinerii care doresc să ofere în dar o jucărie pentru jumătatea sa. Așadar, nu doar copiii primesc astfel de cadouri.