Obiceiurile gastronomice

Obiceiurile gastronomice

Alexandru Turevici

autorul Big Daddy's Blog, tată a doi copii, mereu cu zâmbetul pe buze, slăbește împreună cu  Diet Solution și Mamaplus.MD, în cadrul proiectului SlimFit

Toate popoarele lumii au propriile lor preferințe culinare. Alimentația unor popoare este bogată în pește, altele preferă legumele, iar altele mănâncă ce dă Dumnezeu.

Având în vedere situația economică a Moldovei, populația țării noastre poate fi lesne atribuită celei de-a treia categorii. Da, nu mai avem „deficite”, dar cea mai mare parte a moldovenilor trăiesc destul de modest, iar acest fapt se reflectă în mod direct asupra coșului de consum. Și eu consider că, pe lângă lene, indicatorii economici sunt cei care nu permit națiunii noastre să fie sănătoasă, deoarece banii din buzunar determină obiceiurile noastre gastronomice. Iar despre timpurile întunecate – destrămarea URSS și situația critică a țării noastre în perioada respectivă – nici nu are rost să mai vorbim!

Aceea a fost însă perioada copilăriei mele. Haideți să ne amintim ce mâncam pe atunci și ce consideram noi, copiii acelor timpuri, ca fiind adevărate delicatese.

Închideți ochii și amintiți-vă de scârțâitul zahărului pe dinți și de finețea pâinii cu unt. Mai țineți minte? Acum deschideți ochii și reveniți în prezent J

Obiceiurile gastronomice

Ce putea fi mai bun? Poate doar tartinele cu unt de ciocolată!

Nu aveam timp să așteptăm până se înmoaie puțin, îl puneam pe pâine sub formă de dreptunghiuri înghețate.

Obiceiurile gastronomice

Orice ai spune, pâinea unsă cu ceva este gustarea universală! Vă amintiți următoarea etapă a tartinelor cu unt? Exact! Untul Rama.

Obiceiurile gastronomice

Nu era chiar unt, era margarină. Dar noi, copiii anilor ’90, nu cunoșteam acest secret de producție. Ne miram doar de ce untul nostru Țărănesc nu se întinde la fel de ușor ca Rama.

Ce se mai pregătea acasă? Desigur, pateurile.

O delicatesă specială – pateurile cu plămâni (sau ficat). Carnea era pentru sărbători. Subprodusele însă erau destul de accesibile.

Obiceiurile gastronomice

Dar asta era acasă. La școală ce ronțăiam? Faceți cunoștință cu legendara turtă dulce!

Obiceiurile gastronomice

Și voi făceați la fel, mâncați întâi zimții și abia apoi turta? :)

Și setea? Setea cu ce să o potolim? Aplauze pentru mândria industriei chimice a străinătății apropiate – Yuppy! O beam cu găleata!

Obiceiurile gastronomice

Și, desigur, regina oricărei mese de sărbătoare – salata Olivier.

Obiceiurile gastronomice

Apariția acesteia pe masă este atât de strâns legată de sărbători că atunci când o faci în zilele obișnuite, atmosfera de sărbătoare te cuprinde fără voie. De răcitură și șnițele nici nu mai vorbesc… Să nu uităm nici despre pâinea prăjită cu unt și sardele – moartea pancreasului!  

Obiceiurile gastronomice

Astăzi, când accesul la informația despre alimentația corectă și produsele sănătoase este mult mai ușor, situația s-a schimbat radical. Însă consecințele acelor zile îi vor urmări pe unii încă mult timp.

Schimbați-vă obiceiurile alimentare – acum există o varietate foarte largă de produse și ne putem alimenta sănătos chiar și cu bani puțini. Arătați copiilor prin exemplul propriu ce este folositor și ce nu, învățați-i că în ambalaje colorate se ascund deseori adevărate pericole pentru sănătate.

În copilărie nu înțelegeam cum poate cineva să bea apă negazată. Țineți minte sifoanele?

Obiceiurile gastronomice

În prezent nu îmi imaginez nicio zi fără apă minerală naturală.

Mulțumesc Diet SolutionMax Fitness și Invitro pentru șansa de a scăpa de trecutul gastronomic întunecat.

Și, desigur, o plecăciune adâncă părinților mei, care au supraviețuit cum au putut, în pofida tuturor greutăților.

Vă sunt profund recunoscător și vă iubesc nespus!

Obiceiurile gastronomice